Bihor: Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, va intermedia legături între companii franceze şi Oradea
Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, şi-a manifestat joi, la Primăria Oradea, dorinţa de a intermedia o legătură între companiile din ţara pe care o reprezintă cu autorităţile locale din Oradea, în vederea unor colaborări viitoare pe diferite proiecte.
"Este pentru prima dată când mă aflu la Oradea, dar la Bucureşti am auzit numai lucruri bune despre oraşul dvs, care reprezintă un model în ceea ce priveşte modul în care reuşiţi să puneţi în valoare clădirile istorice. Ceea ce ne dorim este să aducem investitori francezi în Oradea pentru a afla oportunităţile pe care le au de a-şi dezvolta afaceri aici. De asemenea, ne dorim să înlesnim colaborări viitoare cu oameni pregătiţi, care ar putea să contribuie cu know-how-ul lor la proiectele pe care le aveţi în plan. Foarte important este să avem o colaborare bună şi cu Universitatea de aici, ai cărei absolvenţi ar putea să fie angajaţii de mâine ai celor care vor să investească la Oradea", a precizat Laurence Auer, potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea.
La întâlnirea cu diplomatul francez au participat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal şi deputatul Biro Rozalia, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, iniţiatoarea acestei vizite la Oradea.
Diplomatul şi-a exprimat aprecierea faţă de modul în care administraţia publică locală a transformat oraşul, dar şi vizavi de felul în care reuşeşte să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea acestuia.
Întâlnirea a oferit participanţilor prilejul de a discuta cu privire la importanţa unei colaborări între partea română şi cea franceză, iar edilul a vorbit despre ritmul accelerat de dezvoltare al oraşului, posibil cu ajutorul banilor europeni.
"Trebuie să recunoaştem că fără fonduri europene nu am fi reuşit să dezvoltăm oraşul la un asemenea nivel. Au fost investite, în ultimii ani, peste 600 de milioane de euro în infrastructură, mobilitate urbană, sănătate, transport ş.a. şi s-a pus accent pe partea economică, astfel că au fost realizate patru parcuri industriale, care ocupă o suprafaţă totală de aproximativ 250 de hectare, în cadrul cărora au fost create peste 10.000 de locuri de muncă. Noi, ca administraţie publică locală, avem o colaborare foarte bună cu Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România şi, de asemenea, ne înfrăţim cu un mic oraş din Franţa - Ceyrat, după numele căruia am denumit şi o stradă din oraş. Ne dorim ca în viitor să deschidem un centru româno-francez la Oradea, iar o posibilă locaţie pentru acesta ar putea fi Palatul Episcopal Greco-Catolic, care va fi complet restaurat şi în interior, în următorii doi ani'', a precizat Florin Birta.
S-a pus accentul, de asemenea, pe proiectele de dezvoltare a judeţului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călin Gal menţionând că se are în vedere o infrastructură rutieră modernizată care ar duce şi la creştere economică. În acelaşi context, el a precizat că, în Bihor, prind deja contur 5 parcuri industriale, care ar putea reţine forţa de muncă în zonele respective.
Prefectul Dumitru Ţiplea a punctat cele două mari proiecte de infrastructură care privesc Oradea şi Bihorul, respectiv drumul expres ce va lega oraşul Oradea de Arad, precum şi modernizarea căii ferate dintre Cluj-Napoca şi Episcopia Bihor. Ţiplea a menţionat şi faptul că autorităţile judeţene vor ca Bihorul să devină cel mai curat judeţ din România.
Oficialul francez a adus în discuţie şi aderarea României la Spaţiul Schengen, precizând că se fac eforturi uriaşe de susţinere a ţării noastre. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon










