Timiş: Primăria susţine că peste 11 hectare din terenul municipalităţii ar fi ocupate ilegal şi vrea să le recupereze
Primăria municipiului Timişoara demarează, de miercuri, o amplă acţiune de verificare şi recuperare a terenurilor aparţinând patrimoniului oraşului, după ce reprezentanţii instituţiei au aflat că o suprafaţă de peste 11 hectare este ocupată ilegal de către persoane juridice.
Primele vizate sunt terenurile de pe malurile Canalului Bega.
Sunt luate în discuţie terenuri care aparţin municipiului, dar care în ultimele decenii au fost ocupate şi folosite de persoane juridice fără un titlu de drept (contract de concesiune, de ocupare a domeniului public etc.). Pe multe dintre aceste terenuri au apărut construcţii (restaurante, săli de petrecere, terase etc.) pentru care se va verifica dacă există autorizaţie de construire şi documentele legale (avize/acorduri) în baza cărora funcţionează.
Cu toate că sunt deja dosare pe rol la unele dintre cazuri, cum este la Ştrandul Termal sau la Clubul Heaven, există încă multe situaţii nesesizate până acum.
"În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curţii de Conturi şi am constatat că situaţia este extrem de gravă. În zona centrală a oraşului, pe faleza Begăi şi în jurul stadionului, peste 11 hectare, adică suprafaţa a 15 stadioane de fotbal, sunt proprietatea primăriei pe care funcţionează diverse activităţi private. Foarte multe funcţionează fără a avea niciun document şi fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin aceasta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani. Eu nu voi închide ochii, cum au făcut-o alţii. Ştiu că această acţiune îmi va pune o grămadă de mafioţi în cap. Ştiu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecţie. Mă aştept la procese, la denigrări şi campanii de manipulare prin ricoşeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local şi vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timişorenilor", a detaliat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
Edilul a dat câteva exemple de situaţii descoperite în verificarea preliminară, cum ar fi: terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an, în august; localuri care funcţionează fără acord de funcţionare, autorizaţie ISU şi au fost ridicate fără autorizaţie de construire; terase fără autorizaţie de construire, dar care au primit acord de funcţionare; restaurante şi săli de nuntă construite pe terenul primăriei, fără autorizaţie de construire; baze sportive şi localuri care ocupă terenul primăriei fără a avea vreun contract de concesiune.
Primarul spune că verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcţionari din toate departamentele relevante ale primăriei, respectiv, de la Juridic, Patrimoniu, Comerţ, Urbanism-disciplină în construcţii, Poliţia Locală, Direcţia Economică. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focșani de Zilele Municipiului (GALERIE FOTO)
Ambasadorul Israelului în România, dr. Lior Ben Dor, a participat, luni, la manifestările dedicate Zilelor Municipiului Focșani, alături de delegații oficiale din Majdanpek (Serbia) și Bălți (Republica Moldova), prilej cu care au fost evidențiate legăturile istorice dintre Focșani și comunitatea evreiască, precum și oportunitățile de cooperare economică ș
Brașovul a depus primul cererea de finanțare pentru trenul metropolitan, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei
Brașovul este primul solicitant care a depus o cerere de finanțare pentru realizarea unui tren metropolitan, suma solicitată cifrându-se la aproximativ 1,5 miliarde de lei, echivalentul a peste 230 de milioane de euro, a anunțat, luni, Primăria municipiului. Astfel, cererea a fost depusă de Asociația de Transport, în parteneriat cu municipalitatea
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Iași: Consiliul Județean a încheiat livrarea de microbuze școlare electrice achiziționate prin PNRR
Consiliul Județean (CJ) Iași a predat, vineri, primăriilor comunelor Belcești, Mironeasa, Popești, Scânteia și Tătăruși cinci microbuze școlare electrice achiziționate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat presei că odată cu livrarea noului lot de vehicule
Ambasadoarea Greciei în România susține extinderea investițiilor elene în Bihor
Grecia este interesată să extindă investițiile în județul Bihor, în domenii precum infrastructura, construcțiile și energia, a transmis vineri ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Instituției Prefectului din Bihor. Potrivit u
Ciucu îi îndeamnă pe cei cu expertiză în transporturi să participe la procedura de selecție a CA al STB; dosarele se depun până luni
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB a fost reluată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI). Dosarele se depun până luni, 6 iulie. Este important ca oamenii competenți 'cu expertiză în domeniul transportului
PMB: Furnizarea apei calde, întreruptă în iulie, pentru modernizarea rețelei de termoficare; mii de blocuri, afectate
Primăria Capitalei anunță că furnizarea apei calde urmează să fie întreruptă la câteva mii de blocuri în a doua jumătate a lunii iulie, pentru lucrări de modernizare la rețeaua de termoficare. 'Tragem tare pentru a moderniza conductele de termie. Sunt extrem de necesare pentru București! Vrem ca iarna care vine să fim afe
Alba: STP, obligată de instanță să reia transportul public în Alba Iulia
Societatea de Transport Local (STP) Alba Iulia este obligată de instanță să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia, a informat, joi, Primăria. 'Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Mun
Mureș: Campanie internațională de 45 de milioane de lei pentru atragerea turiștilor străini în județ în următorii 3 ani
Consiliul Județean Mureș, Municipiul Târgu Mureș și Asociația Visit Mureș au anunțat, joi, demararea unei campanii internaționale de marketing turistic pe o perioadă de 3 ani, cu o alocare bugetară totală de 45 de milioane de lei, pentru atragerea turiștilor străini și consolidarea economiei locale. Proiectul de amploare este un acord-cadru gândit
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Ciucu propune construirea a două bazine de retenție a apei: Canalizarea nu face față
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune construirea a două bazine mari de retenție care să preia apa în timpul ploilor extreme și să o evacueze controlat în râul Dâmbovița, iar în perioadele secetoase să o păstreze pentru irigații. El menționează că actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale a
Bihor: Un tramvai vechi Tatra, pictat de elevi în stil Art Nouveau, circulă la Oradea
Un tramvai pictat în stil Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' în parteneriat cu societatea de transport public OTL, a ieșit miercuri pe traseele din Oradea, după ce a efectuat o cursă inaugurală pe ruta Depou - Piața Unirii - Depou, a informat Primăria Oradea. 'Am vrut să facem ceva care să îi repre
PMB: Peste 100 de copaci căzuți pe trotuar în Sectorul 1; un număr de 50 de autoturisme avariate în Sectorul 5
Un număr de 110 copaci au căzut pe trotuar în Sectorul 1, iar 82 în Sectorul 5, în urma furtunii de marți spre miercuri, transmite Primăria Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Potrivit info
Ciucu: Bucureștiul s-a confruntat cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteo
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis miercuri că Bucureștiul s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu 'unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice' din ultimii 30 de ani, conform evaluării făcute împreună cu reprezentanții ISU. El a atras atenția că urmează și alte avertizări meteo din aceeași categorie.
Primăria Brașov a încheiat un contract suplimentar de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor
Primăria Brașov a încheiat, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, un contract suplimentar privind asigurarea serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, majorând suma alocată în luna mai pentru aceste servicii.








