logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Primarul Chirica spune că Hanul Trei Sarmale a fost demolat fără a avea autorizaţie

Imagine din galeria Agerpres

Autorităţile locale ieşene susţin că nu a fost emisă nicio autorizaţie pentru demolarea Hanului Trei Sarmale, ci a fost emisă o autorizaţie de refuncţionalizare, reconfigurare şi extindere.

"E o situaţie cu care ne-am mai întâlnit: ori au construit, ori au demolat fără autorizaţie, ceea ce este o încălcare clară a Legii urbanismului. Colegii de la Poliţia Locală s-au deplasat la locaţia respectivă, s-au aplicat sancţiunile pe care le pot aplica. În cele din urmă trebuie să răspundă conform legislaţiei, pentru încălcarea unei norme legale. Eu cred că nu e bine, în condiţiile în care aveai un brand şi puteai să-l foloseşti pentru tine, ca afacere. Dacă nu a respectat legea, celelalte instituţii ale statului îşi vor spune cuvântul", a declarat, miercuri, primarul Mihai Chirica.

Reacţia vine după ce, marţi seara, Hanul Trei Sarmale a fost demolat cu ajutorul unui buldo-excavator. Proprietarul, Fio Group Company SRL a afişat în zonă un banner prin intermediul căruia anunţă că este un şantier în lucru şi că până la data de 12 decembrie 2023 vor fi efectuate "reparaţii capitale, refuncţionalizare, extindere Han Trei Sarmale, amenajare parcare, sistematizare, împrejmuire teren".

Potrivit primarului Mihai Chirica, nu există niciun fel de document care să permită demolarea imobilului.

"Au solicitat de la Primărie o autorizaţie pentru lucrări de reconfigurare şi extindere. Este chiar şi un PUZ care îi permitea acest lucru. În mod paradoxal, nu i-a spus nimeni că i-ar fi interzis. Clădirea nu era monument istoric, dar era o emblemă pentru cartierul Bucium, oricum atrăgea atenţia prin acest aspect. Nu a respectat aceste norme, este supus rigorilor legii", a declarat primarul Mihai Chirica.

Conform edilului, pentru a putea construi, proprietarul imobilului în care a funcţionat Hanul Trei Sarmale are nevoie de modificarea autorizaţiei.

"Nu mai există noţiunea de consolidare şi reconfigurare. Ce să mai reconfigurezi, ceea ce nu există? Trebuie să o ia de la zero. Autorizaţia nu mai are obiect", a precizat primarul Mihai Chirica.

Preşedintele Comisiei de Urbanism din Consiliul Local, arhitectul Iulian Nicolau, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că "Hanul Trei Sarmale a fost demolat abuziv fără să existe Autorizaţie de Demolare, conform consultărilor avute cu Direcţia de Arhitectură a Primăriei Iaşi".

"În autorizaţia emisă era prevăzută refuncţionalizarea hanului, expertiza din documentaţie spune despre măsuri de consolidare, în niciun caz de dezafectare. În expertiza din AC nu se propune decât desfiinţarea unui beci. În rest sunt măsuri de consolidare. Fac apel către factorii de justiţie abilitaţi să intervină imediat pt a reinstaura supremaţia legii în Municipiul Iaşi", spune, prin intermediul comunicatului de presă, arhitectul Iulian Nicolau, preşedintele Comisiei de Urbanism din Consiliul Local.

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, istoricul Bobi Apăvăloaei, a declarat, pentru AGERPRES, că imobilul în care a funcţionat până la începutul anilor '90 Hanul Trei Sarmale nu este monument istoric.

"Hanul Trei Sarmale din Iaşi nu era înscris în lista monumentelor istorice. Hanul Trei Sarmale din Iaşi nu a fost niciodată înscris în niciuna din listele de monumente istorice din judeţul Iaşi. El nu a fost prins nici în repertoriul bibliografic al localităţilor medievale din Moldova realizat de profesorul Nicolae Stoicescu în anul 1974. Respectiva lucrare are aproape o mie de pagini. Acolo sunt trecute toate monumentele din Moldova care se păstrau inclusiv în formă de ruină. Tot acolo erau incluse şi monumentele dispărute. Ce ştiu eu despre Hanul Trei Sarmale este că a fost refăcut în anii 1970-1972", a declarat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi.

Conform acestuia, în repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, la punctul Hanul Trei Sarmale este consemnat "cu ocazia reconstruirii hanului s-au făcut descoperiri arheologice, s-au descoperit morminte de inhumaţie fără inventar, probabil de rit creştin".

"Atunci au lucrat, în 1970-1972, doi profesori de aici de la Iaşi, Vasile Chirica şi Dinu Marin. Cu ocazia reconstruirii acestui han s-au făcut aceste descoperiri arheologice. Numele Hanul Trei Sarmale are o rezonanţă deosebită pentru ieşeni şi nu numai. Aici au poposit de-a lungul timpului numeroşi călători, drumeţi care veneau din părţile de sud ale ţării şi doreau să intre în Iaşi, capitala Ţării Moldovei, la vremea respectivă. Locul este vechi, încărcat de istorie şi de memorie, dar clădirea în sine a fost nouă. Vorbim despre ea la trecut pentru că tocmai a fost demolată. În ultimii 10-15 ani niciun proiect de reabilitare a acestei clădiri nu a fost trimis la comisia zonală şi regională a monumentelor istorice spre avizare la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi. Nefiind monument istoric şi nefiind într-o zonă de protecţie a unui monument istoric, certificatele de urbanism emise pentru acest obiectiv au însemnat refuncţionalizare, recondiţionare, extindere, nu a fost prevăzut cu aviz de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi", a explicat istoricul Bobi Apăvăloaei.

Acesta a spus că primele atestări privind Hanul Trei Sarmale sunt de la sfârşitul secolului XVII.

"Marele istoric Nicolae Iorga, într-unul dintre studiile sale, menţionează o dispută între doi negustori armeni în jurul anului 1690. Era un proces între cei doi armeni referitor la faptul cine să ţină acest han. El a trecut prin mai multe prefaceri. Cea mai cunoscută imagine a Hanului Trei Sarmale este lăsată de pictorul Emanuel Bagdasare. Este o imagine emblematică a acestui an, pictată în 1866. Ea a stat la baza reconstituirii Hanului Trei Sarmale din 1970, de către arhitectul Costiniu, un arhitect important la vremea lui care a lucrat la mai multe proiecte de refacere a unor monumente distruse în urma trecerii frontului Iaşi-Chişinău în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial. În vara anului 1944 Iaşiul a fost supus la numeroase bombardamente. Chiar în 20 august 1944 aici s-au dus lupte grele. Mai bine de 4000 de clădiri reprezentative din centrul istoric al Iaşiului au fost distruse. După război, s-a încercat refacerea unora dintre ele. Cele care aveau o poveste frumoasă au fost refăcute. Ne referim la Hanul Bolta Rece, care este la fel de faimoasă în zonă, unde s-au păstrat în intergralitate beciurile de dedesubt. De aceea este trecut pe lista monumentelor istorice, păstrează vechile crame, vechile beciuri. Dar la Hanul Trei Sarmale probabil că în epocă nu a mai rămas nimic de recuperat, de înglobat, şi de asta nu a fost menţionat pe vreo listă de monumente istorice. Are doar o poveste frumoasă, nu şi o componentă veche palpabilă", a explicat directorul Direcţiei pentru Cultură Iaşi.

Istoricul Bobi Apăvăloaei a spus totodată că numele de "Trei Sarmale" nu a fost ales întâmplător.

"Sunt cărţi publicate despre acest han. Unele sunt publicate înainte de revoluţia din 1990, altele imediat după. Era un loc de trecere. Când plecai la drum din Iaşi către gurile Dunării, Bucureşti, mai departe, spre Istanbul, făceai o oprire la Hanul Trei Sarmale. Când veneai de departe şi doreai să intri în Iaşi, înainte de a intra în Iaşi, te opreai la Hanul Trei Sarmale şi luai o ultimă gustare. În felul acesta s-au ţesut multe poveşti. La fel ca Hanul Ancuţei, aflat la o răscruce de drumuri, care a fost la rândul lui afectat de trecerea frontului prin Moldova şi refăcut după război tocmai din dorinţa de a nu se pierde povestea şi de a rămâne în mentalul colectiv un reper. Potrivit tradiţiei, trei sarmale era gustarea oferită călătorilor, drumeţilor. E echivalentul unui fast food din ziua noastră. Mâncai repede trei sarmale şi plecai mai departe", a precizat istoricul Bobi Apăvăloaei. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 23-10-2026 17:09

Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare

Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d

Administratie 23-10-2026 17:07

Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului

Administratie 23-10-2026 16:34

Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni

Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos

Administratie 23-10-2026 15:33

Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca

Administratie 23-10-2026 15:31

Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare

Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i

Administratie 23-10-2026 15:20

Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă

Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de

Administratie 23-10-2026 14:16

CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține

Administratie 23-10-2026 14:12

Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim

Administratie 23-10-2026 14:11

Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare

Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas

Administratie 23-10-2026 12:16

Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice

Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a

Administratie 23-10-2026 12:16

Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general

Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.

Administratie 23-10-2026 11:58

Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România

Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De

Administratie 23-10-2026 11:17

Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir

Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv

Administratie 23-10-2026 08:38

Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata

Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon