Bugetare participativă pentru tineri, în Capitală; microgranturi în valoare de până la 8.000 de lei pentru un proiect
ONG-urile, dar şi grupurile informale vor putea beneficia de microgranturi în cadrul Programului de bugetare participativă pentru tineri, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei.
Potrivit proiectului iniţiat de către consilierul general Ionuţ Aruxandei (USR), programul va fi organizat şi implementat de Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti - Proedus, având un buget în valoare totală de un milion de lei. Programul se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 14-35 de ani.
Conform documentaţiei ataşate, iniţiativa reprezintă un răspuns la solicitările şi nevoile ONG-urilor sau grupurilor informale de tineret, punând accent pe activităţile civice şi în beneficiul comunităţii bucureştene.
Bugetul total al apelului de proiecte, pentru anul 2022, este de 900.000 lei, la care se adaugă 100.000 lei pentru diversele cheltuieli în ceea ce priveşte vizibilitatea, organizarea şi derularea apelului.
Vor fi eligibile proiectele depuse de către ONG-uri (echipa de implementare fiind formată din tineri cu vârste cuprinse între 14- 35 de ani) sau de către grupuri informale de tineri (cu cel puţin trei tineri cu vârste cuprinse între 14-35 de ani) care vizează şi au ca beneficiari direcţi tinerii bucureşteni.
Se încurajează proiectele care aduc o contribuţie reală prin identificarea unei probleme publice şi care aduc în prim plan aspecte legate de viaţa comunităţii bucureştene. Tematica eligibilă pentru acest apel de proiecte vizează următoarele direcţii majore:
- Ecosistem de tineret;
- Recuperare postpandemie;
- Stimularea inserţiei tinerilor pe piaţa muncii;
- Participarea tinerilor;
- Educaţie/învăţare;
- Comunitate;
- Mediu;
- Angajabilitate.
Proiectele vor fi evaluate în două etape. În primă instanţă, o comisie mixtă va realiza o evaluare administrativă, verificând eligibilitatea cheltuielilor şi conformitatea cu regulamentul. Va urma o etapă de vot pe site-ul PMB, în cadrul unei platforme dedicate, voturile fiind exprimate de către bucureşteni cu vârste cuprinse între 14-35 ani. Câştigătorii vor implementa proiectele în baza unui acord de parteneriat cu PROEDUS.
ONG-urile vor beneficia de microgranturi în valoare de 2.500 - 8.000 de lei, în timp ce grupurile informale vor putea primi microgranturi cu valori cuprinse între 1.500 - 7.500 de lei.
Fiecare entitate eligibilă poate beneficia de maximum trei microgranturi, prin completarea de cereri distincte de aplicare.
În referatul de aprobare se precizează că 2022 este anul european al tineretului, un an în care fiecare autoritate centrală sau locală din UE trebuie să reevalueze felul în care priveşte tinerii şi investeşte resurse în aceştia. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Primarul Ciucu va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze. Primarul
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens






