Accesibilizarea trotuarelor Capitalei/Andrei Rigu: Proiectul s-a axat pe trecerea dintre stradă şi trotuar
Bucureşti, 1 apr /Agerpres/ - Proiectul de hotărâre care prevede accesibilizarea trotuarelor din Capitală s-a axat pe trecerea dintre stradă şi trotuar şi stabileşte anumite priorităţi - identificarea zonelor unde ar trebui făcute lucrările şi termene pentru realizare, a afirmat, vineri, iniţiatorul proiectului, consilierul municipal USR Andrei Rigu.
Vineri, Primăria Municipiului Bucureşti a organizat o dezbatere pe tema acestui proiect la solicitarea Active Watch şi a Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR).
"Există deja un act normativ care reglementează accesibilizarea spaţiului public pentru persoanele cu dizabilităţi încă din 2012 şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă care precizează accesibilizarea trotuarelor şi a spaţiului public din 2016 şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor la realizarea trotuarelor care ar trebui să fie puse în aplicare de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Acest proiect de hotărâre vine să accentueze această necesitate pe care o au nu numai persoanele cu dizabilităţi, ci a tuturor celor care merg pe trotuar, părinţilor cu cărucioare, bicicliştilor, acolo unde pistele sunt trasate pe trotuar. (...) Deşi avem toate aceste prevederi, vedem că nu se întâmplă această accesibilizare în oraş. Proiectul vine să stabilească nişte priorităţi - identificarea zonelor unde ar trebui făcută şi stabilirea unor termene pentru a realizarea accesibilizarea", a explicat, vineri, Andrei Rigu, în cadrul dezbaterii.
Reprezentantul OPTAR Marian Ivan nu consideră necesar un astfel de proiect de hotărâre, pentru că accesibilizarea este deja reglementată.
Andrei Rigu a menţionat că în proiectul de hotărâre s-a axat pe trecerea dintre stradă şi trotuar şi nu pe celelalte aspecte ale accesibilizării, motiv pentru care, dacă va depune proiectul în şedinţa CGMB, va modifica titlul astfel încât să fie "evident" pentru cei care îl consultă.
"Nu ştim cât de mult au fost puse în aplicare acest norme. Cât din toate trotuarele din Bucureşti sunt accesibilizate. Avem măcar un 5%? Mă îndoiesc. (...) Proiectul de hotărâre vine ca măcar un 1% să adauge cu acele treceri între trotuar şi stradă în zonele prioritizate şi în anumite termene. Este mai mult decât se face acum. Ar fi trebuit ca accesibilizarea să se facă de mult timp.(...) Sunt conştient că proiectul de hotărâre nu va rezolva accesibilizarea la modul general în Bucureşti, dar ne duce ceva mai aproape de ceea ce ne dorim", a spus consilierul municipal.
Irina Zamfirescu de la Active Watch a atras atenţia că bicicletele nu au ce căuta pe trotuare, pentru că reprezintă un pericol pentru pietoni, consilierul Andrei Rigu afirmând că aceste piste pot exista pe trotuare dacă "se respectă anumite norme, principii".
"Acolo unde avem un trotuar cu lăţimea necesară, eu sunt pentru utilizarea spaţiului public în acest sens", a replicat Rigu.
Proiectul prevede adaptarea spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap prin accesibilizarea trotuarelor. Inventarierea trotuarelor care nu respectă prevederile respective se va face în termen de 45 de zile de la adoptarea hotărârii.
De prevederile acestui proiect vor beneficia şi alţi participanţi la trafic, precum părinţii care îşi plimbă copiii în cărucioare, persoanele în vârstă, utilizatorii trotinetelor clasice şi ai skateboard-urilor.
Pe 19 ianuarie, Andrei Rigu preciza, într-o postare pe Facebook, că 99% dintre borduri nu respectă înălţimea maximă prevăzută de reglementări - 2 centimetri. El menţiona că proiectul permite municipalităţii şi primăriilor de sector să intervină pentru a coborî bordurile şi a accesibiliza astfel trotuarele.
Proiectul care prevede accesibilizarea trotuarelor din Capitală pentru persoanele care se deplasează în scaun rulant a fost supus în luna februarie dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan





