Nicuşor Dan: ISC nu a făcut nicio verificare privind PUZ-urile de sector; litigiul a fost iniţiat de un ONG
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia asupra faptului că litigiul care a dus la suspendarea PUZ-urilor din sectoarele 2, 3 şi 4 a fost iniţiat de către un ONG, în timp ce Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a verificat timp de şase luni motivele de nelegalitate care i-au fost semnalate de către primărie.
În contextul în care Tribunalul Bucureşti a suspendat joi PUZ-urile sectoarelor 2, 4 şi 5, Nicuşor Dan a felicitat ONG-ul Ecopolis pentru faptul că a iniţiat litigiul, dar a adăugat că este inadmisibil ca o chestiune de o astfel de importanţă să nu fie soluţionată de instituţiile statului.
În cadrul unei conferinţe de presă la sediul PMB, edilul general a reamintit că în iunie 2021, după ce Consiliul General al suspendat PUZ-urile coordonatoare de sector, a prezentat opiniei publice două rapoarte care vizau legalitatea şi oportunitatea PUZ-urilor respective.
"Cele două rapoarte au stat la baza litigiului care s-a finalizat în primă etapă ieri. Vreau să felicitat ONG-ul Asociaţia Ecopolis care a iniţiat acest litigiu. Este meritul lor integral pentru acest litigiu, însă este inadmisibil care o chestiune de o această importanţă să nu fie soluţionată de instituţiile statului. Acest raport a fost transmis în 19 iulie 2021 către Inspectoratul de Stat în Construcţii. În acest raport am prezentat 23 de motive de nelegalitate ale celor cinci PUZ-uri de sector. Din iulie până acum Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a făcut nicio verificare în ceea ce priveşte PUZ-urile de sector, ceea ce este inadmisibil. ISC ar fi trebuit să facă acest raport, să îl trimită prefectului Municipiului Bucureşti şi prefectul trebuia să meargă el în instanţă, în baza raportului făcut de ISC şi nu să ne bazăm noi, ca societate, pe un ONG, care are altă treabă decât să meargă în instanţă şi să atace PUZ-urile de sector", a precizat Nicuşor Dan.
El şi-a exprimat speranţa ca DNA să finalizeze ancheta referitoare la PUZ-urile coordonatoare de sector, adăugând că transformarea a sute de hectare de spaţiu verde în suprafeţe construibile ar fi generat foloase necuvenite de miliarde de euro.
"Încă din anul 2018, când a fost aprobat PUZ Sector 3, am făcut o plângere la DNA, faţă de aprobarea PUZ Sector 3, pentru că aici este vorba de abuz în serviciu, cu foloase necuvenite, de sute de milioane de euro în cazul PUZ Sector 3. Şi, dacă vorbim de toate PUZ-urile în ansamblu, cu foloase necuvenite de miliarde de euro. Pentru că un teren care are un hectar, dacă el are regim de spaţiu verde, preţul lui grosier este de 100 de euro/metru pătrat, ceea ce înseamnă că un hectar de spaţiu verde costă un milion de euro. Iar dacă el are regim de construibil, preţul lui este de 1.000 de euro/metru pătrat, de 10 ori mai mult, adică 10 milioane de euro. În cele cinci PUZ-uri de sector sunt sute de hectare de spaţiu verde care devin construibile. Sunt optimist că, în cele din urmă, DNA va finaliza ancheta pe PUZ Sector 3 şi acum pe toate celelalte PUZ-uri de sector, pentru că de fapt este aceeaşi problemă", a precizat edilul general.
Referitor la actualizarea Planului Urbanistic General, Nicuşor Dan a reamintit că în 2013 a fost semnat un contract între PMB şi un consorţiu condus de Universitatea de Arhitectură. Pe de altă parte, el a arătat că din anul 2014 până în prezent "nu s-a făcut niciun progres în ceea ce priveşte actualizarea" PUG.
"Am avut cel puţin 20 de şedinţe tehnice şi suntem foarte aproape de o concluzie cu privire la ce vom face mai departe cu PUG. Mai este o mică verificare juridică de făcut. În condiţiile în care această verificare juridică ne spune că suntem în interiorul contractului, voinţa mea este de a continua contractul cu consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură şi a accelera realizarea PUG", a spus el.
Nicuşor Dan a remarcat că în Bucureşti există zone "mai mari pe care autoritatea publică trebuie să le reglementeze" şi a adăugat că în acest scop a fost constituită, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, o echipă care să ţină locul unui centru de planificare urbană.
"Pentru zone care necesită dezvoltare în Bucureşti - zone mai extinse - această structură a autorităţii publice va elabora tema de proiect, urmând ca apoi planul urbanistic zonal să fie făcut prin achiziţie publică de către autoritate, dar pe o temă bine stabilită de către această structură a autorităţii", a afirmat Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon










