logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: Staţiunea Borsec va avea un buget cu 5 milioane de lei mai mare; se preconizează inaugurarea centrului wellness

Imagine din galeria Agerpres

Bugetul staţiunii Borsec va fi, în acest an, mai mare cu 5 milioane de lei, accentul urmând să fie pus de finanţarea proiectelor de dezvoltare, la fel ca şi în anii precedenţi, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei.

Potrivit sursei citate, veniturile din acest an sunt de peste 23 milioane de lei, în premieră fiind primită o parte din impozitul pe apele minerale extrase, ceea ce a dus la creşterea veniturilor staţiunii cu 4 milioane de lei.

"Nu ne mai putem plânge în privinţa bugetului local. Bineînţeles, întotdeauna este loc de mai bine, dar din moment ce primim şi o parte din impozitul pe apele minerale extrase, veniturile noastre au crescut cu 4 milioane de lei pe an. (...) Astfel, conform calculelor preliminare, în acest an dispunem de circa 23,5 milioane de lei. Adică cu aproape 5 milioane de lei mai mult decât suma planificată pentru anul 2021", a declarat primarul staţiunii, Mik József, citat în comunicatul de presă.

Edilul a subliniat că 12,5% din venituri vor merge la cheltuielile pentru personal, 20,77% pentru costuri de întreţinere şi exploatare, 6,66% la rambursarea împrumutului luat în anul 2016, pe o perioadă de 10 ani, pentru construcţia centrului balnear, iar 1,88% pe cultură, sport şi sprijinul cultelor.

Partea rămasă, adică aproximativ 56% din bugetul total, se va cheltui pe investiţii.

Unul dintre proiectele importante, la care Primăria lucrează de zece ani, respectiv amenajarea centrului wellness, este pe cale să se finalizeze, în această vară fiind preconizată inaugurarea acestuia.

Conform primarului, s-au înregistrat progrese semnificative privind construcţia centrului balnear, mobilierul din interior urmând să fie finalizat până pe 10 februarie, iar predarea tehnică a clădirii este de aşteptat să aibă loc până la sfârşitul lunii, în vreme ce în luna martie vor începe pregătirile pentru punerea în funcţiune, primăria urmând să semneze un contract cu o firmă cu experienţă în acest domeniu.

"Sperăm că nu vor exista piedici în obţinerea autorizaţiilor. Partea de spa cu siguranţă va fi inaugurată în luna iunie, dar autorizarea serviciilor care oferă diferite tratamente este un proces mai complicat", a arătat Mik József.

Printre proiectele care vor începe în acest an în staţiune se numără modernizarea a patru kilometri de drumuri, în cadrul proiectului integrat realizat prin Programul Operaţional Regional, dar şi renovarea parcării din spatele primăriei, unde se va amenaja un loc de joacă şi un teren de sport. De asemenea, se vor amenaja zonele din apropierea izvorului Kossuth, a fostei Vile nr. 55, precum şi zonele din spatele Bisericii Ortodoxe şi de lângă terenul de sport Kerek.

"În aceste locaţii se construiesc terenuri de tenis, locuri de joacă, promenade. Suprafaţa spaţiilor publice care se vor renova depăşeşte 22 de mii de metri pătraţi. Proiectul include şi renovarea Casei de Cultură din Borsecul de Sus, demolarea şi construirea unor locuinţe sociale noi", se arată în comunicat.

Totodată, se precizează că "una dintre pietrele de temelie ale proiectului POR" este renovarea completă a clădirii Liceului Tehnologic Zimmethausen.

Tot în acest an începe renovarea sistemului de iluminat public, dar şi amenajarea zonelor dintre blocurile de locuit.

Conducerea oraşului are în vedere şi amenajarea unui adăpost pentru câini, pentru rezolvarea câinilor fără stăpân, dar şi a unui depozit pentru deşeuri din construcţii.

În comunicat se mai arată că se doreşte şi extinderea ofertelor în ceea ce priveşte programele culturale.

Mik József a vorbit şi de alte proiecte care ar urma să se deruleze în staţiune, atât în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cât şi în cadrul Programului Operaţional Regional şi a altor programe europene.

Administraţia locală pregăteşte schimbări semnificative în domeniul managementului urban, existând intenţia să se pună mai mult accent pe colectarea selectivă a deşeurilor, în acest sens urmând să se înfiinţeze staţii de compostare.

"Punem foarte mult accent şi, în acelaşi timp, cheltuim foarte mulţi bani pentru întreţinerea zonelor publice şi a celor verzi. Cu toate acestea, am constatat că unii proprietari îşi neglijează propriile zone. În acest an vom pune capăt acestor situaţii", a menţionat primarul.

De asemenea, Mik József a subliniat şi importanţa achitării taxei de turism de către operatorii din domeniu, primăria urmând să acorde mai multă atenţie colectării taxei de 1% din veniturile operatorilor din turism.

"După calculele noastre, ar trebui să avem cel puţin 100.000 de lei venit pe an din acest tip de taxă, din care doar o sumă foarte mică ajunge în conturile noastre. Pentru o unitate din domeniul turismului, aceasta taxă nu este o povară mare. Cu toate acestea, toată lumea trebuie să facă acest sacrificiu, iar de beneficii ne vom bucura împreună. Venitul din această taxă va fi utilizat exclusiv pentru promovarea oraşului şi a staţiunii. Dacă promovarea este eficientă, în staţiune vor sosi şi mai mulţi turişti, iar de câştigat vor avea operatorii în turism", a conchis primarul staţiunii Borsec. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 23-10-2026 17:09

Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare

Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d

Administratie 23-10-2026 17:07

Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului

Administratie 23-10-2026 16:34

Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni

Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos

Administratie 23-10-2026 15:33

Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca

Administratie 23-10-2026 15:31

Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare

Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i

Administratie 23-10-2026 15:20

Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă

Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de

Administratie 23-10-2026 14:16

CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține

Administratie 23-10-2026 14:12

Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim

Administratie 23-10-2026 14:11

Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare

Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas

Administratie 23-10-2026 12:16

Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice

Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a

Administratie 23-10-2026 12:16

Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general

Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.

Administratie 23-10-2026 11:58

Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România

Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De

Administratie 23-10-2026 11:17

Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir

Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv

Administratie 23-10-2026 08:38

Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata

Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon