Iaşi: Mănăstirea Golia a fost predată Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, după finalizarea lucrărilor de reabilitare
Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a predat bunurile mobile care alcătuiesc complexul monahal Golia către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar zonele conexe au fost predate Primăriei Municipiului Iaşi, după finalizarea lucrărilor de reabilitare.
Lucrările s-au desfăşurat în două etape. Prima, derulată cu finanţare din prin fonduri PHARE, fonduri guvernamentale şi de la bugetul local, a inclus consolidarea şi reabilitarea bisericii, a turnului, a zidului, a celor patru turnuri de colţ şi a casei memoriale Ion Creangă. Pe lângă acestea, a fost reabilitată şi calea de rulare a tramvaiului pentru a reduce vibraţiile suportate de monument. Cea de-a doua etapă privind reabilitare a Mănăstirii Golia a constat în lucrări de conservare - restaurare pictură interioară, iluminat arhitectural şi decorativ, refacerea şi amenajarea căilor de acces către obiectiv şi amenajări peisagistice. Această etapă a proiectului a fost finanţat în cadrul POR.
Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, a declarat că acest proiect este un exemplu de bune practici iar constructorii au lucrat exemplar.
"Este şi un exemplu despre cum trebuie să lucreze instituţiile pentru un scop comun. Acest proiect a fost un pionerat într-un moment în care nu era sigur că vom putea finanţa proiecte de acest tip din fondurile ce urmau să revină României. A fost un pionierat reuşit, care a deschis o cale să putem ca în următoarele exerciţii financiare şi următorii ani să putem finanţa 33 de monumente istorice care aparţin unor biserici sau mănăstiri. Este un rezultat excepţional. Exerciţiile financiare următoare nu vor mai oferi asemenea şanse. Pornind cu mănăstirea Golia şi continuând cu celelalte avem un sentiment de mulţumire şi de satisfacţie că un patrimoniu valoros, cultural, religios, de suflet pentru noi toţi, va fi repus în valoare şi va dăinui peste veacuri", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, directorul ADR Nord Est.
Mănăstirea Golia, terenul şi imobilele aferente au intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Iaşi prin donaţie de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în anul 2005, o măsură necesară pe durata implementării proiectului de reabilitare.
'Prin colaborarea foarte bună dintre Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a reuşit implementarea cu succes a celor două etape de reabilitare şi restaurare a Mănăstirii Golia, un simbol al Iaşiului. Prin tot acest efort colectiv a crescut potenţialul cultural şi turistic al oraşului. Astăzi este un adevărat privilegiu ca şi noi, ieşenii din anul 2021, să ne bucurăm de valoarea acestui edificiu unic, edificiu care a fost la data zidirii sale cea mai mare biserică din Moldova", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.
Valoarea lucrărilor din cele două etape este de peste 47, 86 milioane de lei.
"A fost o mişcare riscantă, ca să spun, pentru că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se expropria din proprie decizie de Mănăstirea Golia, dar a participat în proiect alături de instituţii şi oameni care s-au ţinut de cuvânt. A fost primul meu proiect de amploare făcut în calitate de director tehnic al Primăriei. În acest proiect a fost implicat foarte mult şi părintele Vitalie, fost stareţ al mănăstirii. Este o moştenire dar şi o datorie să reîntoarcem acest ansamblu acolo unde îi este locul, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei", a declarat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, şi-a exprimat speranţa ca şi în anii următori Mănăstirea Golia să rămână "ceea ce a fost, ceea ce este şi, de ce nu, şi mai mult decât atât".
"Şi anume, să rămână în continuare loc de rugăciune pentru obştea acestei mănăstiri, să rămână loc de pace sufletească pentru credincioşii care păşesc în această incintă pentru rugăciune sau pentru un moment de reculegere şi să fie şi un loc de odihnă întru cele de aici, odihna pe care şi-o dă frumuseţea unui loc. Că eşti credincios, că eşti turist, că eşti om obişnuit nu poţi, după ce ai venit de la gară, de la aeroport sau de pe bulevard, să nu observi că ai intrat parcă într-o altă lume', a spus mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu











