Timiş: A început recepţia lucrărilor de la Nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, pentru reluarea circulaţiei navale pe Bega
Administraţia Bazinală Apele Banat (ABAB) a început, joi, recepţia lucrărilor efectuate la Nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, care vor permite reluarea navală pe Bega, până la frontiera cu Serbia.
Fiind un proiect transfrontalier "în oglindă" cu partea sârbă, care vizează "Repararea infrastructurii de navigaţie pe Canalul Bega", cu finanţare europeană prin IPA Interreg CBC România-Serbia, în momentul în care şi vecinii de peste graniţă vor finaliza lucrările, circulaţia navelor pe Bega va reintra în circuitul european, cu posibilitate de conectare până la Marea Nordului.
Directorul adjunct al ABAB, Titu Bojin, a explicat că în cadrul verificărilor sistemului de ecluze de la Sânmihaiu Român, "un vaporetto, care a plecat din Timişoara, a trecut prin ecluza de la nodul hidrotehnic reabilitat cu bani europeni. Scopul a fost acela de a verifica cum funcţionează mecanismele ecluzei. Totul a decurs normal, ecluza este funcţională".
ABA Banat a finalizat lucrările de reabilitare a barajului stăvilar şi a ecluzei de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, dar proiectul va fi finalizat abia anul viitor, când şi partea sârbă va termina toate lucrările propuse.
Nodul hidrotehnic a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în anul 1909, iar lucrări de reparaţii nu s-au mai făcut până acum. Fără sistemul de ecluze de aici, care să controleze nivelul apelor râului Bega, nu se poate vorbi despre o navigaţie cu vapoare pe Bega şi în aval, până la frontiera cu Serbia.
Lucrările de reparaţii la acest obiectiv au început în 2010, prin punerea la uscat a barajului, pentru a se vedea ce trebuie făcut în vederea repunerii în funcţiune a stăvilarului. Atunci a fost o finanţare din partea Băncii Mondiale, după care nu s-au mai identificat resurse financiare până în anul 2017, când a fost identificată posibilitatea realizării proiectului cu finanţare europeană prin IPA Interreg CBC România-Serbia. Valoarea totală a proiectului este de aproape 14.000.000 de euro, din care jumătate au revenit partenerului de proiect ABA Banat, cu care a fost reabilitat nodul hidrotehnic.
Bega este primul canal navigabil de pe teritoriul actual al României, construit între anii 1728-1760, iar în noiembrie 1732 pe el a circulat primul vapor, până la Pancevo. Primele curse de pasageri pe Canalul Bega au avut loc în anul 1869, când se transportau anual, cu vapoarele, peste 50.000 de oameni, ajungând la peste 500.000 de oameni în 1944. La începutul secolului XX, peste 500 de ambarcaţiuni comerciale tranzitau Canalul Bega.
Portul Timişoara făcea legătura între Bega şi Tisa, şi Regensburg, iar apoi, prin transbordare pe Rin, până la Marea Nordului, facilitând transportul produselor agricole din Banat până la Viena, dar şi pe Coasta Adriaticii.
Transportul de mărfuri a fost întrerupt în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi reluat în 1948, pentru ca în 1958 să fie închis definitiv, iar cursele de pasageri au fost sistate în 1967.
Canalul Bega are o lungime de 44 km pe teritoriul României şi 72 km pe cel al Serbiei, este cale navigabilă eficientă şi ieftină până la Dunăre şi Rin, având o legătură directă pentru transportul mărfurilor şi al pasagerilor până la Rotterdam. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co
Transferul unor terenuri pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit în ședință miercuri, a adoptat două proiecte pentru transmiterea unor terenuri la Sectoarele 1 și 5 pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde. Una dintre hotărâri aprobă transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren din Strada Nicolae Caramfil, nr. 52 - 54, Sector 1
Proiect privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați în Sectorul 6, adoptat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați din Sectorul 6. Potrivit actului normativ, se solicită Guvernului adoptarea unei hotărâri privind transmiterea imobilului de 10.442 de metri pătrați situat pe strada
Un nou regulament privind punerea în siguranță a clădirilor cu fațade degradate din Centrul istoric, adoptat de CGMB
Un nou regulament prin care clădirile cu fațade degradate din Centrul istoric și zonele protejate sunt reparate și puse în siguranță a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri. 'De ce contează pentru proprietari? Siguranța publică. Bucăți de tencuială sau elemente decorative căzute de la clădiril
Hunedoara: Complexul de agrement Aqualand Deva se închide în august, pentru mentenanță și igienizare
Complexul de agrement Aqualand Deva se va închide temporar, pentru o lună, începând cu data de 1 august, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și igienizare generală a instalațiilor și spațiilor acestuia, a informat, miercuri, primăria municipiului. 'Aceste intervenții sunt necesare pentru menținerea standardelor de calitate, sigur
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track'
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track', care va permite o îmbarcare mai rapidă a pasagerilor, a anunțat, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' Cluj își consolidează poziția de aeropor
Primarul Capitalei: Am conceput un program pentru reabilitarea fațadelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a conceput un program pentru reabilitarea fațadelor și că Municipalitatea începe cu imobilele din zona protejată. 'Bucureștiul a pus la punct un program prin care clădirile cu fațade degradate - mai ales cele din zone istorice sau protejate - sunt reparate și puse în si
Neamț: Cea mai mare școală gimnazială din Piatra-Neamț va fi reabilitată cu 24 de milioane de lei
Școala nr. 2 din Piatra-Neamț, cea mai mare unitate gimnazială din oraș, în care învață peste 1.400 de elevi, va fi reabilitată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană și națională, în valoare de peste 24 de milioane de lei. Primarul Adrian Niță a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că a emis ordin
Ciprian Ciucu declară că nu susține reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu susține reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi și că trebuie creată o parcare în proximitate pentru afluirea Centrului Vechi și ziua. 'Am fost citat greșit sau nu am dat suficiente detalii: nu susțin reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi. Dau acum detaliile, ca să fie m
Cluj: 50 de locuințe sociale pentru familiile defavorizate din Pata Rât vor fi achiziționate cu fonduri europene
Municipiul Cluj-Napoca va achiziționa 50 de locuințe sociale destinate familiilor defavorizate din comunitatea Pata Rât, în cadrul proiectului 'LOCUS: Locuire, Oportunități și Coeziune Urbană Sustenabilă', aprobat de Consiliul Local în cadrul unei ședințe extraordinare de marți. Potrivit documentației proiectului, valoarea totală elig
PMB: Menținerea curățeniei și gestionarea mai eficientă a deșeurilor - necesare pentru ca deratizarea să funcționeze
Primăria Capitalei transmite că deratizarea nu poate rezolva problema șobolanilor într-un oraș, menținerea curățeniei și responsabilitatea fiecăruia dintre cetățeni fiind esențiale. Potrivit unei postări, marți, pe
Porțile Primăriei Capitalei rămân deschise pentru cetățeni vara aceasta
Porțile Primăriei Capitalei rămân deschise pentru cetățeni vara aceasta, în fiecare weekend fiind organizate tururi ghidate cu acces gratuit. Programul este următorul: sâmbăta, în intervalul orar 16:00 - 18:00, iar duminica de la ora 12:00 la 14:00, a transmis municipalitatea marți într-o postare pe Facebook. Cei in
Covasna: Datoriile la apă și canalizare au ajuns la peste 9 milioane lei; operatorul anunță debranșări și executări silite
Datoriile pentru serviciile de apă și canalizare furnizate de operatorul regional Hydrokov SA au ajuns la peste 9 milioane de lei, iar compania anunță intensificarea măsurilor de recuperare a sumelor restante, inclusiv prin debranșări și executări silite. Directorul general al Hydrokov SA, Kozsokar Attila, a declarat, pentru AGERPRES, că valoa
Timiș/Ministrul Buzoianu: Vor fi finalizate zeci de proiecte de apă și canalizare, în perioada următoare
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat marți, la Dumbrăvița, că Guvernul a alocat în acest an 1,5 miliarde de lei, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, în perioada următoare urmând să fie finalizate alte zeci de astfel de proiecte la nivel național. Declarați




