Şedinţă CGMB: Înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 14.00, pe ordinea de zi figurând 39 de proiecte de hotărâre, printre care: înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, majorarea subvenţiei pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei sau regulamentul pentru închirierea spaţiilor disponibile din incinta unităţilor de învăţământ.
* Primarul general, Nicuşor Dan, propune înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, ca un serviciu public de interes local, finanţat din subvenţii de la bugetul local al Municipiului Bucureşti şi din venituri proprii, cu un număr total de 20 de posturi.
* CGMB va dezbate un proiect de rectificare bugetară, conform căruia valoarea subvenţiei pentru transportul în comun în vederea acoperirii diferenţelor de preţ şi tarif se majorează cu 100 de milioane de lei, devenind 1.311.900.000 de lei. De asemenea, cresc cheltuielile la capitolul Cultură, recreere şi religie cu 5 milioane de lei, ajungându-se la circa 483 de milioane de lei, la Locuinţe, servicii, dezvoltare publică - cu aproape 26 de milioane de lei, acestea devenind 205 milioane de lei, la Protecţia mediului - cu 1,6 milioane de lei, suma totală fiind de 489 de milioane de lei.
* CGMB urmează să dezbată şi proiectul de hotărâre privind Orbital Bucureşti, retras de pe ordinea de zi a şedinţei anterioare la cererea consilierilor municipali USR, care doreau lămuriri suplimentare. Proiectul prevede încheierea unui protocol de colaborare între Ministerul Transporturilor, Consiliul Judeţean Ilfov şi Municipiul Bucureşti în vederea realizării unui număr de zece drumuri radiale. În acest sens, urmează să fie actualizat şi completat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov. Orbital Bucureşti vizează realizarea a zece drumuri care să conecteze Bucureştiul de actuala centură şi de autostrada care se construieşte în jurul oraşului. Drumurile radiale vor însuma o lungime totală de peste 96 km, iar costul proiectelor este de 590,85 milioane euro fără TVA.
* Primăria Capitalei intenţionează să realizeze lucrări de reparaţii la podul mare din Parcul Cişmigiu, care asigură traversarea pietonală a lacului. Conform proiectului, CGMB aprobă transmiterea cu titlu gratuit, de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti către Municipiul Bucureşti a documentaţiei tehnico-economice în vederea executării lucrărilor de reparaţii.
* Consiliul General al Capitalei va dezbate, în şedinţa de vineri, regulamentul pentru închirierea, prin licitaţie publică, a spaţiilor disponibile din incinta unităţilor de învăţământ, aflate în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale de sector. Regulamentul defineşte modul de închiriere, constituirea comisiei de licitaţie, condiţiile de participare la licitaţie, modul de desfăşurare a procedurii, precum şi modelul-cadru de contract de închiriere. Închirierea se va putea realiza numai în scopul desfăşurării unor activităţi benefice unităţii de învăţământ. Administratorul va organiza procedura de licitaţie, va încheia contractele de închiriere, va urmări respectarea prevederilor contractuale, va încasa contravaloarea chiriilor şi va vira în procent de 50% la Municipiul Bucureşti, sumele facturate.
* Totodată, CGGMB urmează să aprobe lista spaţiilor temporar disponibile din incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, în vederea închirierii. Consiliul Local al Sectorului 1 va fi împuternicit să desfăşoare procedura de scoatere la licitaţie în vederea închirierii spaţiilor respective. Cota de 50% din veniturile percepute cu titlu de chirie va reveni Municipiului Bucureşti, iar 50% va fi încasată de Consiliul Local al Sectorului 1. Pe listă figurează opt şcoli şi colegii.
* Un spaţiu din incinta Arenei Naţionale, cu o suprafaţă totală de 488 mp, la nivelul zonelor VIP, urmează să fie pus la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. În spaţiul respectiv îşi va desfăşura activitatea Centrul de Comunicare, analiză şi coordonare epidemiologică COVID-19.
* Consilierii municipali ai Capitalei ar putea împuternici Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) să încheie un protocol de colaborare cu Sectorul 1, în scopul realizării obiectivului de investiţii "Promenada Verde", care are în vedere amenajarea unui coridor de mobilitate pietonală şi ciclistică de-a lungul lacurilor Băneasa, Griviţa şi Străuleşti. Conform acestui protocol, ALPAB va realiza lucrări de igienizare şi îngrijire a spaţiului aferent luciului de apă şi a spaţiilor adiacente. Sectorul 1 va întreprinde măsuri în vederea întreţinerii, amenajării sau reamenajării spaţiilor verzi. Totodată, va realiza lucrări tehnice care să asigure accesul continuu pe domeniul public aferent malurilor lacurilor.
* Sectorul 1 doreşte acordul CGMB în vederea demarării unui proiect pilot în Cartierul Aviaţiei, care prevede conectarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termoenergetice cu probleme. Protocolul care ar urma să fie încheiat între Sectorul 1 şi Compania Municipală Termoenergetica prevede realizarea în comun a unor acţiuni, lucrări sau proiecte având ca scop implementarea obiectivului "Căldură şi apă caldă pentru cetăţenii Sectorului 1". Totodată, ar urma să fie demarat un proiect pilot în Punctul Termic 5 Aviaţiei, în sprijinul locuitorilor care sunt afectaţi de problemele cu alimentarea cu apă caldă şi căldură pe timpul iernii, deoarece blocurile în care locuiesc sunt la capătul reţelei de termoficare.
* Capitala urmează să se retragă din Axa de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa, în contextul în care celelalte două oraşe care fac parte din asociaţie au luat deja decizii similare. În iunie 2018, CGMB aprobase constituirea asociaţiei, care avea ca scop dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale şi a întregii zone limitrofe acestora.
* Dreptul Consiliului Local Sector 6 de a administra Parcul Crângaşi urmează să fie prelungit până în 2026.
* Un alt proiect prevede majorarea capitalului social al Trustului de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA prin emiterea a 400.000 de acţiuni noi, nominative, în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 100 de lei fiecare. Se aprobă subscrierea de către Municipiul Bucureşti a celor 400.000 de acţiuni noi şi participarea prin aport în numerar la capitalul social al societăţii Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA, precum şi vărsarea sumei de 40 de milioane de lei, contravaloarea acţiunilor subscrise, în conformitate cu prevederile legale.
* CGMB urmează să aprobe declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Valea Largă. Suma totală estimată ce va fi acordată ca despăgubire pentru imobilele respective este de 33,9 milioane lei, fără TVA. Pe 28 august, Consiliul Local Sector 6 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Valea Largă. Pentru realizarea acesteia este necesară exproprierea unei suprafeţe de 45.801 metri pătraţi de teren, dintre care 1.894 mp construcţii şi garduri. Suma urmează să fie asigurată din fonduri proprii ale Primăriei Sectorului 6.
* Consiliul Local al Sectorului 6 va fi împuternicit să încheie un memorandum de înţelegere cu Reprezentanţa UNICEF în România, în vederea participării la Iniţiativa Localitate Prietenă a copiilor. Este vorba despre o iniţiativă a UNICEF care sprijină autorităţile locale în susţinerea drepturilor copiilor la nivel local. Prin aceasta se creează o legătura între autorităţile locale, pe de o parte, şi organizaţiile neguvernamentale, mediul academic, sectorul privat şi copii, pe de alta parte. Iniţiativa a fost lansată în anul 1996 de către UNICEF şi UN-Habitat. O localitate prietenă a copiilor este un municipiu, un oraş, o comunitate sau orice sistem de guvemare locală care se angajează să îmbunătăţească viaţa copiilor din jurisdicţia lor, prin respectarea drepturilor acestora, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului.
* CGMB urmează să aprobe contractul de mandat cadru al administratorului special al Companiei Municipale Pază şi Securitate, Ioan Negoiţă. Pe 21 septembrie, Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în insolvenţă prin procedură simplificată a Companiei Municipale Pază şi Securitate. Prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor societăţii, Iona Negoiţă a fost desemnat în funcţia de administrator special al societăţii, începând cu data de 27 septembrie.
* Un alt proiect prevede împuternicirea primarului general, prin aparatul de specialitate, de a iniţia procedura pentru achiziţionarea unei cote părţi din imobilul situat în str. Batiştei nr. 14. Imobilul din Sectorul 2 figurează în Lista monumentelor istorice şi datează din perioada anilor 1932-1934. O parte din acest imobil este în domeniul public al Municipiului Bucureşti, iar o cotă parte este proprietate privată. Imobilul se află în administrarea Centrului Cultural EXPO ARTE, serviciu public al Municipiului Bucureşti. Pe 18 ianuarie, Ministerul Culturii a transferat către Municipiul Bucureşti dreptul de preemţiune pentru cota parte din imobilul respectiv. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu











