logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nicuşor Dan: Au plecat 25 de oameni din "caracatiţă"; am avut sabotaje din partea companiilor

Imagine din galeria Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, declară că din "caracatiţa" despre care vorbea în timpul campaniei electorale au plecat 25 de persoane, menţionând totodată că a avut de rezolvat multe "urgenţe" administrative şi că scopul său nu a fost acela de a-i viza "revanşard" pe oamenii fostei administraţii.

"În campania electorală am prezentat o - aşa am numit-o - caracatiţă. Din caracatiţa aceea au plecat 25 de oameni - din primărie, subordonate şi companiile din jurul primăriei. Bineînţeles că evaluarea managerială există, pentru că lucrăm cu oamenii aceştia şi ne putem da seama cine e competent, cine nu e competent. Dar au fost atât de multe urgenţe, încât obiectivul meu nu a fost să mă duc înspre o persoană ca să scormonesc, să văd ce a făcut în trecut, ci de a stabiliza această instituţie, de a o face să funcţioneze. Dacă în cursul acestei evaluări am găsit nişte lucruri, bineînţeles că am acţionat, dar n-a fost scopul acesta, cumva revanşard, de a mă duce împotriva oamenilor fostei administraţii, când urgenţele noastre erau, realmente, să nu ni se întrerupă gazul pentru neplată", a declarat edilul general, pentru TVR 1.

El a adăugat că prioritatea actuală o reprezintă demararea proiectelor, nu realizarea unor evaluări individuale.

"Evident că o să facem evaluările, numai că nici momentul de faţă nu este momentul pentru a face evaluări individuale. Mai avem de construit proiecte. Suntem stabili financiar, instituţia funcţionează, dar e mai important să dai drumul la nişte proiecte, decât să te duci să te uiţi la ce au făcut în trecut nişte oameni", a spus el.

Întrebat dacă s-a simţit vreodată sabotat, Nicuşor Dan a replicat: "Am avut sabotaje din partea companiilor, dar pe ele - har Domnului - le-am mătrăşit".

În septembrie 2020, înaintea alegerilor locale, Nicuşor Dan prezenta o listă cu angajaţi ai PMB, ai instituţiilor subordonate sau ai companiilor municipale, aflaţi în funcţii de conducere, despre care declara că principalul criteriu pentru care ocupă o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie.

Pe 27 septembrie 2021, într-un interviu pentru B1 Tv, Nicuşor Dan preciza că actuala administraţie şi-a propus să desfiinţeze într-o primă etapă 16 companii municipale, cu 2.700 de angajaţi.

"Pentru moment suntem la 14 din 16 desfiinţate. Sunt uriaşe probleme tehnice când vrei să faci lucrul acesta. Dacă le desfiinţezi pur şi simplu, rişti ca toate echipamentele pe care Municipalitatea le-a cumpărat pentru aceste companii să fie scoase la licitaţie şi să fie câştigate pe un preţ derizoriu de cine vine la acea licitaţie. (...) Deci au fost probleme tehnice nenumărate, dar una pesta alta, în momentul acesta suntem la 14 din 16, pentru care tot ce a ţinut de noi am făcut şi mai departe este treaba lichidatorului şi a judecătorului să închidă. Şi nu am pierdut din patrimoniul lor, cum am fi putut să o facem dacă am fi acţionat neglijent", a spus edilul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Bucureşti: Proiectul 'Străzi deschise' - suspendat din cauza creşterii incidenţei COVID

 

Nicuşor Dan: Un regulament de parcare, propus până la finele anului; va permite spaţii pentru banda unică

 

Nicuşor Dan: Lucrările la Cartierul Henri Coandă 1, finalizate într-o lună şi jumătate

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 24-10-2026 15:39

PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare

Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.

Administratie 23-10-2026 17:09

Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare

Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d

Administratie 23-10-2026 17:07

Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului

Administratie 23-10-2026 16:34

Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni

Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos

Administratie 23-10-2026 15:33

Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca

Administratie 23-10-2026 15:31

Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare

Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i

Administratie 23-10-2026 15:20

Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă

Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de

Administratie 23-10-2026 14:16

CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține

Administratie 23-10-2026 14:12

Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim

Administratie 23-10-2026 14:11

Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare

Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas

Administratie 23-10-2026 12:16

Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice

Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a

Administratie 23-10-2026 12:16

Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general

Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.

Administratie 23-10-2026 11:58

Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România

Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De

Administratie 23-10-2026 11:17

Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir

Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv

Administratie 23-10-2026 08:38

Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata

Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu