Proiect-pilot de transport special destinat elevilor, la Târgu Mureş
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi viceprimarul Portik Vilmos, au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea unui proiect-pilot care constă în înfiinţarea unor rute speciale de transport a elevilor către o serie de unităţi de învăţământ din oraş, astfel încât să se evite aglomeraţia de la orele dimineţii.
"Începerea noului an şcolar, în condiţii de siguranţă şi de evitare a unei supra-aglomerări în trafic este una dintre priorităţile noastre, ca administraţie locală. Astfel, implementăm, începând de luni, 13 septembrie, un program ce vizează suplimentarea a patru dintre cele mai frecventate rute de transport în comun, cu autobuze destinate exclusiv elevilor", a declarat Soos Zoltan.
Astfel, în baza unui parteneriat cu SC Transport Local SA Târgu Mureş, autobuzele destinate exclusiv elevilor vor circula pe Linia 10 (ruta Cartierul Unirii - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă), Linia 19 (ruta Cartierul Tudor-SMURD), Linia 18 (ruta Combinat - SCJU) şi Linia 23 (ruta Autogara Transport Local - SMURD).
Conducerea administraţiei locale a precizat că pe rutele amintite, la orele stabilite, vor porni în tandem două autobuze, primul dintre ele fiind destinat exclusiv elevilor.
"Bineînţeles, pe aceste rute, la fel ca pe toate, de altfel, elevii vor avea acces gratuit, iar cei mici vor putea fi însoţiţi de maximum 1 adult, care îşi va putea folosi fie abonamentul de transport, fie va putea achiziţiona un bilet, cu tarif normal", a spus Portik Vilmos, care a precizat că de siguranţa elevilor se va îngriji câte un poliţist local şi câte un controlor pe fiecare mijloc de transport.
Programul-pilot se va derula pe parcursul întregului an şcolar, iar evaluarea acestuia se va face periodic cu scopul îmbunătăţirii serviciului. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o
Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același
Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei
Bihor: Pasajul de pe DN19, la intrarea în Oradea, aproape finalizat și deschis traficului; investiție de 38,8 milioane de lei (GALERIE FOTO)
Lucrările la pasajul rutier suprateran de la intrarea în Oradea pe DN 19 (Oradea - Sighetu Marmației) au ajuns la un stadiu de execuție de 85%, fiind deschisă circulația pentru traficul rutier, a anunțat luni, pe șantier, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Horea Abrudan. ''Pasajul reprezintă unul dintre cele mai im
Sector 1: Suplimentarea locurilor disponibile la grădinița și școala de vară, în atenția Consiliului Local
Proiectele privind suplimentarea locurilor disponibile în programele ''Școala de Vară'' și ''Grădinița de Vacanță'' se regăsesc pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, pentru a răspunde numărului tot mai mare de solicitări din p
Ciucu: Regulamentul privind terasele de pe domeniul public, supus dezbaterii publice
Regulamentul pentru terasele de pe domeniul public a fost supus dezbaterii publice, anunță primarul Capitalei, Ciprian Ciucu. El menționează că, în această perioadă, administrația locală lucrează la mai multe regulamente pentru a aduce ''mai multă ordine și mai multă predictibilitate'' în București. &
Program de guvernare/ Administrație publică: Instituirea un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație
Adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale, a Codului de Procedură Administrativă care ar institui un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație și operaționalizarea consorțiilor administrative rurale se numără printre măsurile cu orizont de timp de 12 - 18 luni ale capitolului 'Administrație publică și descentralizare' din programul de guvernare p
Program de guvernare/ Reforma administrativ-teritorială, precondiția ca celelalte capitole ale programului să funcționeze
Reforma administrativ-teritorială este prioritatea 'zero' a programului de guvernare, fiind 'precondiția' pentru ca celelalte capitole să funcționeze - stipulează programul de guvernare propus de premierul desemnat Eugen Tomac. 'România este singura țară din UE care nu a realizat o reformă administrativ-teritorială la
Sector 3: Festivalul Cireșelor de Iunie și cel al Plăcintelor Brașovene, în weekend în parcurile Pantelimon și IOR
Festivalul Cireșelor de Iunie și Festivalul Plăcintelor Brașovene cu preparate tradiționale sunt organizate, în acest weekend, în parcurile Pantelimon și IOR din capitală. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au scris, vineri, pe Facebook, că Festivalul Cireșelor de Iunie are loc, de vineri până duminică, în Parcul Pan
Tulcea: La Somova a început festivalul Dichis'n'Blues
Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului Dichis'n'Blues, un eveniment care își dorește atât promovarea comunei din apropierea municipiului reședință de județ, cât și a muzicii de calitate. Festivalul s-a deschis
Primăria Sectorului 1: Tribunalul București a decis că relația contractuală cu Romprest încetează la termen
Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care operatorul este informat că relația contractuală cu Primăria Sectorului 1 încetează la termen, pe 30 iunie. ''În dosarul nr. 21166/3/2026, Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care op
Mureș: Inițiatorii referendumului din Sânger acuză prejudicii publice; primarul respinge acuzațiile
Inițiatorii referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat duminică, 14 iunie, îi impută acestuia o serie de prejudicii aduse interesului public și un impact negativ asupra dezvoltării comunității, în timp ce edilul contrazice fiecare dintre motivele invocate, printr-o scrisoare deschisă adre
Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind majorarea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, precum și, după caz, creșterea numărului de personal și a cheltuielilor salariale aferente, ca urmare a dezvoltării activității, pentru 36 de operatori economici care nu au înregistrat pierderi sau
Gorj: Constantin Trufelea, numit în funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia
Consiliul de Supraveghere al societății Complexul Energetic Oltenia (CEO) a hotărât, vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei, după plecarea din funcție a lui Iulius Dan Plaveti, care a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica. Tot
Sibiu: Bazinul de înot Olimpia va fi modernizat și va putea găzdui, din 2027, concursuri internaționale
Bazinul de înot Olimpia din Sibiu, închis de șase ani din cauza neîndeplinirii normelor sanitare, va fi modernizat în urma unei investiții de aproximativ 7 milioane de euro, iar după finalizarea lucrărilor, în 2027, va putea găzdui, pentru prima dată, competiții internaționale, a anunțat, vineri, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Dari
Primăria Capitalei actualizează regulile pentru repartizarea locuințelor sociale, convenabile sau de necesitate (proiect)
Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un nou regulament privind repartizarea locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate. Proiectul prevede verificarea periodică a beneficiarilor, monitorizarea modului de utilizare a locuințelor și recuperarea spațiilor ocupate fără forme legale. Regulamentul propune și realiza












