Braşov: 150.000 lei, alocaţi referendumului privind contractarea creditului pentru centura ocolitoare a municipiului Codlea
Referendumul local de la Codlea, din 29 septembrie, va costa aproximativ 150.000 de lei de la buget, susţine primarul Mihai Cîmpeanu, dar suma reprezintă "costul democraţiei", deoarece locuitorii oraşului trebuie să se pronunţe dacă doresc sau nu ca municipalitatea să se îndatoreze pentru construcţia unei centuri ocolitoare.
Acest împrumut este necesar deoarece Codlea nu are o populaţie suficientă numeric să acceseze bani europeni pentru un astfel de proiect iar de la nivel guvernamental există planuri pentru viitoarea autostradă, legat de care însă "până în 2025 vorbim tot numai de studii".
"Atunci când vorbim de o sumă importantă - şi aici vorbim de aproximativ 75 de milioane de lei - trebuie să întrebi populaţia dacă vrea să se împrumute, mai ales că avem atâtea exemple negative de împrumuturi la nivel local şi central. Dacă mă întrebaţi pe mine, şi guvernul ar trebui să fie obligat să întrebe populaţia de fiecare dată când face câte un împrumut privind o sumă mai mare", a declarat pentru AGERPRES Mihai Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, în ipoteza în care municipalitatea ar contracta un credit de 75 milioane de lei, pe o perioadă de 15 ani, gradul de îndatorare a acesteia ar creşte de la 0 la 20% şi investiţia ar putea fi recuperată uşor prin câteva noi investiţii, "făbricuţe", care ar putea fi atrase de-a lungul viitoarei centuri ocolitoare.
"Din 2008 vorbim de această centură şi de autostradă. Din 2008, s-au făcut numai studii de fezabilitate, pe care s-au cheltuit bani şi nu se vede nimic. Acest drum ar însemna nu doar scoaterea traficului greu în afara oraşului, ci şi o dezvoltare economică pentru oraş. În prezent, avem 4 kilometri pe care se desfăşoară acest trafic greu în interiorul oraşului, cu case de-o parte şi de alta, în care oamenii suferă, nu pot dormi şi care riscă să se surpe. Această investiţie se va plăti singură dacă de-a lungul ei vor apărea vreo cinci făbricuţe, cu câte 300 de angajaţi", a afirmat Cîmpeanu.
El a precizat că, odată cu noi investiţii, şi taxele şi impozitele locale ar putea scădea, deoarece partea cea mai importantă din bugetul local vine din cota de impozite pe salarii.
"Dacă se va face acest împrumut, nu vor creşte taxele şi impozitele locale. Dimpotrivă, dacă am avea mai mulţi salariaţi, ar putea chiar scădea", a menţionat edilul din Codlea.
Potrivit studiului de fezabilitate, aprobat de Consiliul Local, ocolitoarea ar trebui să aibă 6 km şi ar scoate traficul greu din Codlea, de la intrarea dinspre Braşov până la ieşirea spre Făgăraş. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu











