Argeş: Prefectul a emis ordin de încetare a mandatului primarului comunei Berevoeşti, în urma unei condamnări definitive
Prefectul judeţului Argeş, Emilia Mateescu, a emis ordin de încetare a mandatului primarului comunei Berevoeşti, Florin Bogdan Proca, în urma unei condamnări definitive suferite de acesta.
"În data de 21.07.2021, secretarul general al comunei Berevoeşti a comunicat Instituţiei Prefectului judeţului Argeş dovada că Proca Florin Bogdan este condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate cu amânarea executării pedepsei. Hotărârea judecătorească de condamnare (...) stabileşte că Proca Florin Bogdan a folosit funcţia de primar pentru favorizarea unei persoane, adică l-a angajat pe tatăl său pe postul de consilier personal al primarului", se arată într-un comunicat transmis luni de Instituţia Prefectului Argeş.
Conform aceleiaşi surse, dosarul penal care îl viza pe edil a fost soluţionat definitiv în data de 24 martie 2021, printr-o decizie a Curţii de Apel Piteşti. Ordinul de încetare a mandatului primarului a fost emis în baza OUG 57/2019 privind Codul administrativ, care prevede că mandatul primarului încetează, de drept, în situaţia condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei.
"Întrucât în Capitolul V din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal printre modalităţile de individualizare a pedepsei se regăseşte şi amânarea aplicării pedepsei, lui Proca Florin Bogdan i-au devenit aplicabile prevederile din Codul administrativ ce instituie răspunderea administrativă a primarului condamnat penal la o pedeapsă privativă de libertate. Constatarea încetării mandatului primarului se face exclusiv prin ordin emis de prefect", se precizează în comunicat.
Ordinul emis poate fi contestat de Florin Bogdan Proca în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova
Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al pr
Ciucu: Bulevardul 13 Septembrie va fi un coridor verde; vom planta 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști vor fi plantați pe Bulevardul 13 Septembrie. 'Am început în forță plantările pe 13 Septembrie, să transformăm zona într-un coridor verde. Va fi frumos, mai umbros și mai răcoros. Vom planta circa 1.200 de arbori, 25.000 de arbuști și câteva zeci de mii
PMB anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal
Primăria Capitalei anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal. 'Am dat jos cablurile atârnate! Pe toate! Serile trecute, am dezafectat ultimii 750 m de cabluri de telecomunicații amplasate ilegal! Echipele de la Compania Municipală Iluminat Public București au fost pe străzile Siriului, Balonului, intrarea Moigrad
Hunedoara: Municipalitatea din Deva susține înființarea unei zone metropolitane cu orașul Simeria și comuna Cârjiți
Municipalitatea din Deva susține o asociere, sub forma unei zone metropolitane, cu orașul Simeria și comuna învecinată Cârjiți, în scopul creării unor servicii publice eficiente și pentru a reuși să atragă mai mulți bani europeni pentru investiții. Potrivit primarului devean Lucian Rus, strategia de înființare a zonei metropolitane Deva
Prahova: Funcționarea Gondolei Sinaia, oprită temporar pentru public
Funcționarea Gondolei Sinaia este oprită temporar pentru public în urma unor deplasări ale pilonului 2 în afara parametrilor de siguranță, cauzate de alunecări de teren provocate de un șantier aflat la limita de proprietate, a informat, marți, Primăria. 'Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundația și pe c
Cluj: Castelul 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat cu peste 80 de milioane de lei
Castelul muzeu 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat și restaurat cu peste 80 de milioane de lei din fonduri europene, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe. 'Vorbim, iată, de două investiții majore finanțate din fonduri europene, care vizează întregul complex al muzeu
VIDEO Primarul Ciucu va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze. Primarul
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal






