Proiectul privind sprijinirea sectorului cultural independent din Capitală, adoptat de Consiliul General
Proiectul privind sprijinirea sectorului cultural independent din Capitală prin acordarea de granturi de câte maxim 75.000 de lei pe beneficiar a fost adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni.
Hotărârea a fost adoptată cu 32 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' şi 13 abţineri şi prevede aprobarea programului destinat susţinerii sectorului cultural independent din Bucureşti pentru perioada august - decembrie 2020.
Conform raportului de specialitate, Primăria Municipiului Bucureşti a elaborat un proiect de schemă de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural independent, unde au fost limitate sau chiar sistate activităţile, ca măsură de precauţie pentru evitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Schema de ajutor de stat este constituită pentru finanţarea programului "Susţinem sectorul cultural independent în Bucureşti", iar beneficiarii eligibili sunt entităţi de drept privat. Mai precis, programul se adresează oricărei entităţi, indiferent de statutul juridic şi modul de finanţare, inclusiv celor nonprofit care desfăşoară o activitate economică, sunt persoane juridice înregistrate în România, respectiv au personalitate juridică şi care activează în domeniul cultural independent în Bucureşti.
Valoarea totală a bugetului schemei este de 3 milioane de lei. Finanţarea programului se va asigura de la bugetul local al Municipiului Bucureşti, prin bugetul alocat Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism. Perioada în care se pot încheia contractele de finanţare este de la data intrării în vigoare a schemei de ajutor până pe 31 decembrie 2021.
Sprijinul financiar nerambursabil se acordă sub formă de grant, o singură dată, sub formă forfetară, pe criteriul "primul venit - primul servit" pentru solicitanţii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate. Acesta este limitat la maxim 75.000 de lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente schemei de finanţare.
Dosarul beneficiarului care va intra în procesul de evaluare pentru câştigarea finanţării va cuprinde mai multe documente: cerere de solicitare a finanţării, declaraţie pe proprie răspundere, contract de finanţare asumat de solicitant şi documente doveditoare.
Categoriile de cheltuieli eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor sunt: cele privind chiria pe bază de contract încheiat legal, aferentă sediului sau punctului de lucru pentru perioada august-decembrie 2020, limitate la maximum 20.000 de lei/lună/beneficiar; cele cu utilităţile aferente sediului sau punctului de lucru pentru august-decembrie 2020; cele cu salariile pentru maximum trei angajaţi ai beneficiarului pentru august-decembrie 2020 la valoarea salariului minim pe economie/angajat/lună (se vor lua în considerare doar cei angajaţi înainte de 1 martie 2020 şi care nu au fost în şomaj tehnic în august-decembrie 2020); cele privind contribuţiile către bugetul statului aferente cheltuielilor cu salariile definite la punctul anterior. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan. ''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află înt
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co
Transferul unor terenuri pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit în ședință miercuri, a adoptat două proiecte pentru transmiterea unor terenuri la Sectoarele 1 și 5 pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde. Una dintre hotărâri aprobă transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren din Strada Nicolae Caramfil, nr. 52 - 54, Sector 1
Proiect privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați în Sectorul 6, adoptat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați din Sectorul 6. Potrivit actului normativ, se solicită Guvernului adoptarea unei hotărâri privind transmiterea imobilului de 10.442 de metri pătrați situat pe strada
Un nou regulament privind punerea în siguranță a clădirilor cu fațade degradate din Centrul istoric, adoptat de CGMB
Un nou regulament prin care clădirile cu fațade degradate din Centrul istoric și zonele protejate sunt reparate și puse în siguranță a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri. 'De ce contează pentru proprietari? Siguranța publică. Bucăți de tencuială sau elemente decorative căzute de la clădiril
Hunedoara: Complexul de agrement Aqualand Deva se închide în august, pentru mentenanță și igienizare
Complexul de agrement Aqualand Deva se va închide temporar, pentru o lună, începând cu data de 1 august, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și igienizare generală a instalațiilor și spațiilor acestuia, a informat, miercuri, primăria municipiului. 'Aceste intervenții sunt necesare pentru menținerea standardelor de calitate, sigur
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track'
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track', care va permite o îmbarcare mai rapidă a pasagerilor, a anunțat, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' Cluj își consolidează poziția de aeropor
Primarul Capitalei: Am conceput un program pentru reabilitarea fațadelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a conceput un program pentru reabilitarea fațadelor și că Municipalitatea începe cu imobilele din zona protejată. 'Bucureștiul a pus la punct un program prin care clădirile cu fațade degradate - mai ales cele din zone istorice sau protejate - sunt reparate și puse în si










