Timiş: Soluţii pentru turismul timişean, prin înfiinţare de clase cu profil turistic, în oraşele din judeţ
În oraşele judeţului Timiş ar putea fi înfiinţate clase cu profil turistic, în contextul în care industria ospitalităţii din judeţ şi regiune acuză o perpetuă lipsă a forţei de muncă şi a personalului specializat, luând în calcul şi relansarea proiectului Timişoara 2023, dar şi efectele pandemiei de asupra acestei industrii.
Este o primă etapă de discuţii, fără a se preciza o dată la care astfel de clase vor apărea.
În acest sens, Consiliul Judeţean (CJ) şi-a propus coagularea eforturilor actorilor principali din domeniul turismului şi învăţământul preuniversitar şi universitar timişean, în vederea implementării de soluţii în comun.
Vineri, a fost semnată o declaraţie comună ce prevede, printre altele, susţinerea organizării unei campanii pentru evidenţierea avantajelor învăţământului dual, organizarea unor cursuri sau şcoli de vară pentru elevi, cu participare unor specialişti din domeniu, sprijinirea înfiinţării de clase cu profil turistic / HoReCa inclusiv în oraşele Făget, Sânnicolaul Mare, Recaş, Buziaş, dar şi în alte localităţi, arată un comunicat al CJ Timiş remis AGERPRES.
"Cu toţii (participanţii, n.r.) am concluzionat că este nevoie de o colaborare strânsă, de o formă organizată în care să acţionăm şi să implementăm, în special ţinând cont de programul Capitală Europeană a Culturii şi de nevoia acută de personal pregătit în domeniul HoReCa. Ne dorim să conturăm echipe de lucru care să genereze acţiuni imediate şi care să producă rezultate până în 2023", a declarat vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa.
Vor fi lansate şi competiţii adresate şcolilor sau elevilor de la licee de profil cu teme specifice domeniului turistic, cu scopul de a stimula competitivitatea şi dorinţa de implicare a viitorilor lucrători în domeniul turistic. În plus, va fi realizată o aplicaţie, o bază de date cu cei interesaţi, implicaţi activ în domeniul HoReCa, respectiv elevi practicanţi, absolvenţi, agenţi economici, tutori de practică.
Semnatarii declaraţiei îşi propun totodată să lucreze împreună pentru sprijinirea înfiinţării unei şcoli sau campus pentru educaţie duală.
Declaraţia semnată astăzi răspunde şi obiectivului din Strategia sectorială de dezvoltare turistică a judeţului Timiş 2018-2028, de creştere cu 10% a personalului angajat în turism în 2025 faţă de 2018 şi creşterea gradului de retenţie pe posturi din turism şi conexe cu 20% în acelaşi interval.
Au semnat declaraţia comună reprezentanţi ai CJ Timiş, Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Universităţii de Vest Timişoara, Universităţii Politehnica Timişoara, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Asociaţiei patronale HORETIM, Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Colegiului Economic "Francesco Severio Nitti", Liceul Tehnologic al Industriei Alimentare Timişoara; Colegiului Tehnic "Emanuil Ungureanu" şi ai Colegiului Tehnic "Henri Coandă". AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga,editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Constanța vrea să finalizeze noul CET și reabilitarea școlilor, prin PNRR; bugetul local, rectificat
Consiliul Local Constanța a aprobat, joi, proiectul privind rectificarea bugetului din acest an, pentru ca primăria să poată finaliza, până la termenul limită de 31 august, proiecte derulate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit primarului Constanței, Vergil Chițac, cel mai amplu proiect derulat de municipal
Ciprian Ciucu: Profesionalizăm și depolitizăm toate companiile municipale
Primăria Municipiului București profesionalizează și depolitizează companiile municipale, urmând să scoată la concurs, în mod transparent, toate pozițiile din consiliile de administrație și cele de directori, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'O veste mult așteptată, de mai mulți ani... Gata! Profesionalizăm și depolitizăm
Bihor/Spitalul Județean a primit sub 40% din posturile solicitate, nu a fost favorizat, afirmă edilul Birta
Spitalul Clinic Județean Bihor a primit 131 de posturi din cele 391 solicitate, adică mai puțin de 40%, a declarat, joi, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, respingând acuzațiile fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, privind o presupusă favorizare a unității medicale orădene. 'Am văzut că domnul fost ministru al Sănătății, Rogob
Bihor: Oradea devine 'pet friendly', având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș
Oradea devine un oraș prietenos cu animalele de companie, având elaborat primul regulament unitar privind accesul acestora în spațiile publice și în spațiile private cu acces public, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta. Documentul, aflat în dezbatere publică timp de peste 60 de zile, a fost modificat
Maramureș: Balta ''Două Veverițe'' va fi ecologizată și populată cu pește
Balta ''Două Veverițe'', situată la periferia comunei Recea, urmează să fie golită, curățată și realimentată cu apă pentru refacerea mediului ambiant și populată cu pește, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Vasile Ardelean. ''Intenția noastră e să recuperăm această balta cu o suprafață de peste șase hectare, urm&
Constantin Toma: Lipsa unui guvern ne afectează cu transferul secției exterioare a Spitalului CFR Galați
Lipsa unui guvern cu puteri legitime, în contextul crizei politice actuale, face ca administrația locală să nu poată prelua secția exterioară a Spitalul CFR Galați, aflată pe teritoriul orașului Buzău, în scopul înființării unui spital municipal, ca urmare a faptului că decizia ar trebui să fie luată în baza unei hotărâri de guvern, a de
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan. ''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află înt
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co










