Prefectul Capitalei: Este posibil să se amâne decizia în privinţa cererii de declarare a stării de alertă în Sectorul 1
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că este "posibil" să amâne, până la finalizarea raportului Gărzii de Mediu, decizia privind cererea de declarare a stării de alertă în Sectorul 1 făcută de autoritatea locală vineri, în contextul în care operatorul de salubritate nu mai ridica gunoaiele în această zonă administrativă.
"Am primit un răspuns de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti care acoperă perioada de 4 şi 5 iunie şi situaţia de la spitale, care a fost rezolvată. Având în vedere că la Garda de Mediu încă se aşteaptă finalizarea raportului, este posibil ca decizia să fie amânată până la acel moment", a explicat Stoica, într-o declaraţie de presă.
Prefectul Capitalei declara vineri că a solicitat Direcţiei de sănătate publică, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Gărzii de Mediu să facă o analiză şi, în funcţie de constatările acestora, va decide dacă va da curs cererii privind declararea stării de alertă în Sectorul 1.
"Eu sper că în următoarele zile - o zi, două, cel mai târziu luni - să am un răspuns din partea tuturor instituţiilor", menţiona Alin Stoica.
El preciza că o decizie finală de instituire a stării de alertă se ia în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, însă pentru aceasta trebuie să existe acordul Instituţiei Prefectului.
Romprest a anunţat sâmbătă că reia ridicarea deşeurilor.
"Având în vedere apelul nostru, transmis către toate autorităţile, în sensul găsirii unei soluţii pentru rezolvarea situaţiei de blocaj create la nivelul Sectorului 1 şi înţelegând importanţa asigurării continuităţii serviciului public de salubritate, partenerii noştri contractuali, 3R Green SRL, Rom Waste Solution SA şi Iridex Group SRL, ne-au comunicat (...) că vor permite accesul în staţia de sortare, în limita capacităţilor lor, al autospecialelor încărcate cu deşeurile colectate din Sectorul 1, urmând ca diferendul financiar să îşi găsească o rezolvare amiabilă, instituţională, în cursul săptămânii viitoare. Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe măsură ce autospecialele se vor descărca la staţia de sortare, să intre în program de colectare a deşeurilor care s-au acumulat în sector începând cu data de 1 iunie 2021, dată la care accesul la staţiile de sortare agreate a fost interzis", informa Romprest.
Edilul Clotilde Armand anunţa sâmbătă că Primăria Sectorului 1 va depune plângeri penale pentru infracţiunea de şantaj acţionarilor companiei Romprest Service S.A. şi solicita autorităţilor abilitate să fie ridicată licenţa acestui operator.
Ea spunea că, în paralel, va solicita Consiliului Local Sector 1 şi în Justiţie rezilierea contractului cu acest "operator şantajist".
"Am solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situaţiei sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de şantajul şi suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate. În paralel, am purtat discuţii cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 şi am ajuns la un acord. Am aflat că staţiile de sortare şi-au redeschis porţile începând de astăzi dimineaţă pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste staţii erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăţilor făcute de Primăria Sectorului 1", scria Clotilde Armand, vineri, pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Clotilde Armand: Primăria Sectorului 1 va depune plângeri penale pentru şantaj acţionarilor Romprest
Romprest anunţă că va colecta şi stoca temporar deşeurile de la patru spitale din Sectorul 1
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO PMB: Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie
Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie, iar până la finalul anului lucrările vor continua fără să afecteze traficul rutier. 'Reparăm, într-o jumătate de an, ce s-a degradat în ultimii 15 ani. Ca să recepționăm! Am început pe 20 iunie, cu montarea schelelor și scoaterea
Primăria Constanța vrea să finalizeze noul CET și reabilitarea școlilor, prin PNRR; bugetul local, rectificat
Consiliul Local Constanța a aprobat, joi, proiectul privind rectificarea bugetului din acest an, pentru ca primăria să poată finaliza, până la termenul limită de 31 august, proiecte derulate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit primarului Constanței, Vergil Chițac, cel mai amplu proiect derulat de municipal
Ciprian Ciucu: Profesionalizăm și depolitizăm toate companiile municipale
Primăria Municipiului București profesionalizează și depolitizează companiile municipale, urmând să scoată la concurs, în mod transparent, toate pozițiile din consiliile de administrație și cele de directori, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'O veste mult așteptată, de mai mulți ani... Gata! Profesionalizăm și depolitizăm
Bihor/Spitalul Județean a primit sub 40% din posturile solicitate, nu a fost favorizat, afirmă edilul Birta
Spitalul Clinic Județean Bihor a primit 131 de posturi din cele 391 solicitate, adică mai puțin de 40%, a declarat, joi, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, respingând acuzațiile fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, privind o presupusă favorizare a unității medicale orădene. 'Am văzut că domnul fost ministru al Sănătății, Rogob
Bihor: Oradea devine 'pet friendly', având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș
Oradea devine un oraș prietenos cu animalele de companie, având elaborat primul regulament unitar privind accesul acestora în spațiile publice și în spațiile private cu acces public, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta. Documentul, aflat în dezbatere publică timp de peste 60 de zile, a fost modificat
Maramureș: Balta ''Două Veverițe'' va fi ecologizată și populată cu pește
Balta ''Două Veverițe'', situată la periferia comunei Recea, urmează să fie golită, curățată și realimentată cu apă pentru refacerea mediului ambiant și populată cu pește, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Vasile Ardelean. ''Intenția noastră e să recuperăm această balta cu o suprafață de peste șase hectare, urm&
Constantin Toma: Lipsa unui guvern ne afectează cu transferul secției exterioare a Spitalului CFR Galați
Lipsa unui guvern cu puteri legitime, în contextul crizei politice actuale, face ca administrația locală să nu poată prelua secția exterioară a Spitalul CFR Galați, aflată pe teritoriul orașului Buzău, în scopul înființării unui spital municipal, ca urmare a faptului că decizia ar trebui să fie luată în baza unei hotărâri de guvern, a de
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan. ''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află înt
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'










