Alin Stoica: Restaurantele vor fi deschise parţial când indicele COVID-19 va coborî sub 3 la mia de locuitori
Sălile de spectacole şi restaurantele vor fi deschise parţial când indicele COVID-19 va scădea sub 3 la mia de locuitori, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, înainte de şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) convocată pentru a se lua măsurile care se impun, în contextul în care incidenţa a coborât sub 3,5.
"Sălile de spectacole, la fel ca şi restaurantele, vor fi deschise parţial, şi anume cu capacitatea de 30%, abia după ce indicele de infectare va coborî sub 3 la mie (...). Având în vedere trendul descendent, ar putea să se întâmple într-o săptămână", a spus Alin Stoica.
El a menţionat că, la un indice COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori, legislaţia prevede că programul operatorilor economici va fi şi vineri, sâmbătă şi duminică până la ora 21, deplasarea persoanelor în afara locuinţei va fi permisă şi în weekend până la ora 22, iar sălile de sport/fitness se pot redeschide.
"Pentru Paşte va fi posibilitatea deplasării pe durata nopţii, între 22 şi 5 pentru toţi credincioşii care vor să meargă la biserică", a precizat prefectul Capitalei.
În altă ordine idei, el a menţionat că sunt stabilite deja măsurile pentru perioada Paştelui, precizând că a discutat cu clerul modalitatea în care vor fi organizate slujbele în biserică şi că în magazine se vor lua măsurile discutate deja cu patronatele din comerţ.
"E acel ghid pe care l-am făcut pentru toate magazinele, care, dacă va fi respectat, va duce la o scădere a aglomerărilor. Trebuie să ne aşteptăm la o aglomerare, am văzut că în fiecare an, în preajma sărbătorilor, se produc astfel de aglomerări şi atunci şi noi avem un pic de responsabilitate să ne facem programul de cumpărături în aşa fel încât să evităm aglomerarea", a spus Alin Stoica.
În ceea ce priveşte slujba de Înviere, el a menţionat că trebuie respectată distanţarea şi purtată masca de protecţie.
"Clerul va veni în întâmpinarea credincioşilor şi vor exista în afara bisericii acele standuri, măsuţe, de unde se pot cumpăra obiectele pe care le folosim, pasca, lumânările şi aşa mai departe. Organizarea pe care au propus-o este bună. De asemenea, sunt voluntari din partea bisericii care se vor ocupa de respectarea acestor măsuri (...), se va permite şi pătrunderea în interior a credincioşilor, dar cu respectarea distanţei şi într-un număr limitat, în aşa fel încât să nu se producă aglomerare", a declarat Alin Stoica.
El le-a transmis bucureştenilor să nu se lase "păcăliţi" de incidenţa în scădere a indicelui COVID-19.
"De la 7 la mie suntem la un pic sub 3,5 şi probabil va mai scădea, dar totuşi rata în sine este mare, pentru că ştim foarte bine, de la începutul pandemiei au fost stabilite primele praguri de 1,5 şi 3 la mie, stabilind că 3 la mie înseamnă un prag critic pentru sistemul sanitar. Evident că între timp s-au mai făcut îmbunătăţiri, avem mai multe paturi la ATI, dar totuşi acest prag rămâne unul critic pentru sistemul sanitar şi e bine să fim foarte atenţi în această perioadă să nu inversăm trendul acesta pozitiv", a adăugat Alin Stoica. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Prefectul Capitalei: Deplasarea persoanelor, permisă până la ora 22,00 şi în weekend
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova
Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al pr
Ciucu: Bulevardul 13 Septembrie va fi un coridor verde; vom planta 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști vor fi plantați pe Bulevardul 13 Septembrie. 'Am început în forță plantările pe 13 Septembrie, să transformăm zona într-un coridor verde. Va fi frumos, mai umbros și mai răcoros. Vom planta circa 1.200 de arbori, 25.000 de arbuști și câteva zeci de mii
PMB anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal
Primăria Capitalei anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal. 'Am dat jos cablurile atârnate! Pe toate! Serile trecute, am dezafectat ultimii 750 m de cabluri de telecomunicații amplasate ilegal! Echipele de la Compania Municipală Iluminat Public București au fost pe străzile Siriului, Balonului, intrarea Moigrad
Hunedoara: Municipalitatea din Deva susține înființarea unei zone metropolitane cu orașul Simeria și comuna Cârjiți
Municipalitatea din Deva susține o asociere, sub forma unei zone metropolitane, cu orașul Simeria și comuna învecinată Cârjiți, în scopul creării unor servicii publice eficiente și pentru a reuși să atragă mai mulți bani europeni pentru investiții. Potrivit primarului devean Lucian Rus, strategia de înființare a zonei metropolitane Deva
Prahova: Funcționarea Gondolei Sinaia, oprită temporar pentru public
Funcționarea Gondolei Sinaia este oprită temporar pentru public în urma unor deplasări ale pilonului 2 în afara parametrilor de siguranță, cauzate de alunecări de teren provocate de un șantier aflat la limita de proprietate, a informat, marți, Primăria. 'Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundația și pe c
Cluj: Castelul 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat cu peste 80 de milioane de lei
Castelul muzeu 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat și restaurat cu peste 80 de milioane de lei din fonduri europene, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe. 'Vorbim, iată, de două investiții majore finanțate din fonduri europene, care vizează întregul complex al muzeu
VIDEO Primarul Ciucu va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze. Primarul
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal






