logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Încep demersurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a informat, luni, că vor fi iniţiate demersurile necesare pentru redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani.

Potrivit sursei citate, CJ Iaşi şi Instituţia Prefectului au organizat, luni, o întâlnire cu managerii şi reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest pentru a verifica stadiul de remediere a deficienţelor identificate de corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi ISU la spitalul mobil de la Leţcani.

Întâlnirea a fost organizată la o lună de când autorităţile medicale şi ADI Euronest au decis să soluţioneze problemele tehnice pe care le prezenta spitalul mobil pentru ca acesta să fie din nou funcţional.

"A trecut fix o lună de la ultima întâlnire de lucru în care am stabilit de comun acord cu proprietarul spitalului Euronest şi autorităţile medicale, Spitalul de Boli Infecţioase 'Sf. Parascheva' Iaşi şi DSP, un termen de 30 de zile pentru remedierea tuturor deficienţelor identificate în urma controalelor Ministerului Sănătăţii şi ISU. Prioritatea noastră acum este să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical şi pacienţilor, aşa cum a fost intenţia de la bun început. În urma discuţiilor de astăzi (luni n.r.), am convenit cu fiecare parte implicată să îşi ia angajamentul pentru ceea ce ţine de competenţa sa. Spitalul de Boli Infecţioase se va asigura de calitatea actului medical, în timp ce Euronest, proprietarul spitalului, îşi ia angajamentul că unitatea este complet funcţională din punct de vedere tehnic şi că nu prezintă niciun risc pentru pacienţi şi pentru buna desfăşurare a activităţii cadrelor medicale. Începând de mâine (marţi n.r.) vor fi iniţiate toate procedurile pentru redeschiderea spitalului în cel mai scurt timp posibil", a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. AGERPRES/(AS - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 16-06-2026 20:13

Brașov: OMD a județului a primit avizul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Organizația de Management a Destinației (OMD) Județul Brașov primit avizul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la un an și jumătate de la momentul punerii bazei asociației, a anunțat, marți, Consiliul Județean Brașov. Ceilalți membri fondatori sunt: OMD Centru, OMD Vama Buzăului, ADI Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă

Administratie 16-06-2026 15:46

Crucea Roșie: Epidemia de Ebola din RDC nu a atins apogeul și ar putea să mai dureze încă un an

Un reprezentant al Crucii Roșii a declarat marți că epidemia de Ebola din estul Republicii Democrate Congo (RDC) nu a atins deocamdată apogeul și ar putea să mai dureze încă un an, informează Reuters. Peste 800 de cazuri de infectare cu Bundibugyo, o tulpină rară a virusului Ebola, pentru care nu există un tratament sau un vaccin omologat, au fost raport

Administratie 15-06-2026 18:52

Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE

Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta

Administratie 15-06-2026 15:37

Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor

Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o

Administratie 15-06-2026 15:13

Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același

Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei

Administratie 15-06-2026 12:57

Bihor: Pasajul de pe DN19, la intrarea în Oradea, aproape finalizat și deschis traficului; investiție de 38,8 milioane de lei (GALERIE FOTO)

Lucrările la pasajul rutier suprateran de la intrarea în Oradea pe DN 19 (Oradea - Sighetu Marmației) au ajuns la un stadiu de execuție de 85%, fiind deschisă circulația pentru traficul rutier, a anunțat luni, pe șantier, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Horea Abrudan. ''Pasajul reprezintă unul dintre cele mai im

Administratie 15-06-2026 10:33

Sector 1: Suplimentarea locurilor disponibile la grădinița și școala de vară, în atenția Consiliului Local

Proiectele privind suplimentarea locurilor disponibile în programele ''Școala de Vară'' și ''Grădinița de Vacanță'' se regăsesc pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, pentru a răspunde numărului tot mai mare de solicitări din p

Administratie 15-06-2026 09:17

Ciucu: Regulamentul privind terasele de pe domeniul public, supus dezbaterii publice

Regulamentul pentru terasele de pe domeniul public a fost supus dezbaterii publice, anunță primarul Capitalei, Ciprian Ciucu. El menționează că, în această perioadă, administrația locală lucrează la mai multe regulamente pentru a aduce ''mai multă ordine și mai multă predictibilitate'' în București. &

Administratie 13-06-2026 18:51

Program de guvernare/ Administrație publică: Instituirea un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație

Adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale, a Codului de Procedură Administrativă care ar institui un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație și operaționalizarea consorțiilor administrative rurale se numără printre măsurile cu orizont de timp de 12 - 18 luni ale capitolului 'Administrație publică și descentralizare' din programul de guvernare p

Administratie 13-06-2026 18:21

Program de guvernare/ Reforma administrativ-teritorială, precondiția ca celelalte capitole ale programului să funcționeze

Reforma administrativ-teritorială este prioritatea 'zero' a programului de guvernare, fiind 'precondiția' pentru ca celelalte capitole să funcționeze - stipulează programul de guvernare propus de premierul desemnat Eugen Tomac. 'România este singura țară din UE care nu a realizat o reformă administrativ-teritorială la

Administratie 12-06-2026 22:08

Sector 3: Festivalul Cireșelor de Iunie și cel al Plăcintelor Brașovene, în weekend în parcurile Pantelimon și IOR

Festivalul Cireșelor de Iunie și Festivalul Plăcintelor Brașovene cu preparate tradiționale sunt organizate, în acest weekend, în parcurile Pantelimon și IOR din capitală. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au scris, vineri, pe Facebook, că Festivalul Cireșelor de Iunie are loc, de vineri până duminică, în Parcul Pan

Administratie 12-06-2026 18:39

Tulcea: La Somova a început festivalul Dichis'n'Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului Dichis'n'Blues, un eveniment care își dorește atât promovarea comunei din apropierea municipiului reședință de județ, cât și a muzicii de calitate. Festivalul s-a deschis

Administratie 12-06-2026 17:52

Primăria Sectorului 1: Tribunalul București a decis că relația contractuală cu Romprest încetează la termen

Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care operatorul este informat că relația contractuală cu Primăria Sectorului 1 încetează la termen, pe 30 iunie. ''În dosarul nr. 21166/3/2026, Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care op

Administratie 12-06-2026 17:44

Mureș: Inițiatorii referendumului din Sânger acuză prejudicii publice; primarul respinge acuzațiile

Inițiatorii referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat duminică, 14 iunie, îi impută acestuia o serie de prejudicii aduse interesului public și un impact negativ asupra dezvoltării comunității, în timp ce edilul contrazice fiecare dintre motivele invocate, printr-o scrisoare deschisă adre

Administratie 12-06-2026 14:10

Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale

Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind majorarea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, precum și, după caz, creșterea numărului de personal și a cheltuielilor salariale aferente, ca urmare a dezvoltării activității, pentru 36 de operatori economici care nu au înregistrat pierderi sau