VIDEO Noul prefect al Capitalei, Alin-Bogdan Stoica, a depus jurământul
Alin-Bogdan Stoica a depus jurământul, joi, în funcţia de prefect al Capitalei în cadrul unei ceremonii la care au participat vicepremierul Dan Barna şi preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Alin Stoica este preşedinte al Filialei PLUS Sector 6, de profesie avocat şi are experienţă atât în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea actelor normative, cât şi a elaborării acestora, preciza USR PLUS Bucureşti când l-a propus pentru această funcţie.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
"Este un moment emoţionat pentru o parte dintre colegii care au depus astăzi jurământul, pentru că sunt la începutul activităţii în administraţie şi este un pas major (...). Le transmit mesajul pe care l-am transmis şi acum o săptămână celorlalţi prefecţi şi subprefecţi care şi-au început activitatea: acest Guvern este un Guvern al legalităţii şi este un Guvern care-şi propune să aducă în România acele reforme atât de aşteptate şi atât de necesare. Contăm pe dumneavoastră, domnule Alin Stoica, pe colegii din teritoriu ca obiectivele şi programul de guvernare să devină realitate printr-o foarte bună reprezentare a Guvernului la nivelul teritoriului, la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ", a spus Dan Barna la ceremonia de la Prefectura Capitalei.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Barna şi-a exprimat încrederea că perioada următoare va fi una în care România începe să-şi revină în urma pandemiei.
"Sunt optimist asupra succesului campaniei de vaccinare şi contăm pe dumneavoastră să fiţi acel releu de funcţionare la nivel local şi la nivelul Bucureştiului pentru perioada care urmează şi vă urez cât mai puţine evenimente negative, cât mai puţine situaţii în care să fie nevoie de reacţii rapide la mijloc de noapte (...). Aveţi tot sprijinul de la nivelul Guvernului, de la nivelul premierului Florin Cîţu şi de la nivelul meu de vicepremier, de asemenea, de la nivelul Ministerului de Interne", a spus Dan Barna.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat online la ceremonie, transmiţând că responsabilitatea celor care vor prelua funcţia de prefect şi subprefect începând de joi este foarte mare.
"Prin depunerea acestui jurământ, vă veţi asuma o mare responsabilitate faţă de România, faţă de cetăţeni şi faţă de Guvernul României. Începând de astăzi, aveţi o datorie importantă, veţi veghea la respectarea legii şi în acelaşi timp veţi acţiona ca liant între comunităţile locale, autorităţi şi Guvernul României", a subliniat Lucian Bode.
Potrivit acestuia, cuvintele care trebuie să le definească activitatea sunt: responsabilitate, integritate şi profesionalism.
"În ultimul an de zile, România, dar şi întreaga lume traversează o situaţie complicată, generată de pandemie. În contextul stării de alertă, rolul dumneavoastră este unul crucial. Trebuie să fiţi conştienţi de datoria pe care o aveţi în gestionarea pandemiei, în derularea campaniei de vaccinare, în informarea corectă şi promptă a cetăţenilor şi nu în ultimul rând în îndeplinirea funcţiei de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Aştept de la dumneavoastră implicare totală, o bună coordonare cu Ministerul Afacerilor Interne, responsabilitate faţă de interesele comunităţii, ale cetăţenilor şi asumarea deplină a rolului constituţional ce vă revine", a afirmat Lucian Bode.
El le-a mulţumit celor care şi-au încetat mandatele de prefecţi şi subprefecţi, menţionând că a fost poate cel mai greu an din istoria Instituţiei Prefectului, în care a fost nevoie de reacţii ferme şi asumate, decizii fundamentate pentru limitarea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.
"Nu am încheiat definitiv acest capitol al luptei cu pandemia. Am intrat într-o nouă etapă, care ne conduce - sunt convins - spre normalitate", a adăugat ministrul Afacerilor Interne.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
De asemenea, în cadrul evenimentului, Marcel Ivanov a depus jurământul în funcţia de prefect al judeţului Tulcea, Marcel Lăudatu - a fost numit prefect al judeţului Vaslui, Cosmin Boricean - subprefect la Covasna şi Nicolae Topoleanu - subprefect la Tulcea. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, imagine: Daniel Mihalcea, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Gabriela Badea, Adrian Dădârlat)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.









