Primarii Sectoarelor 3 şi 4 cer premierului să remedieze modificările din proiectul de buget care le taie din bani
Primarii Sectoarelor 3 şi 4, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă, cer premierului Florin Cîţu să remedieze modificările din proiectul bugetului de stat care reduce din banii celor două unităţi administrative.
"Am apreciat, în primă fază, decizia de a pune în dezbatere publică propunerea de buget pentru administraţiile locale. Pentru moment, am salutat transparenţa absolut necesară unui astfel de demers într-o societate sănătoasă şi modernă. Dar, din nefericire, peste noapte ne-am dat seama că tot demersul a fost unul ipocrit, fără nicio substanţă, atâta vreme cât am descoperit că ce s-a propus în dezbatere publică a fost schimbat fără nicio explicaţie, iar în Parlamentul României a fost trimisă o altă propunere. O propunere care dezavantajează flagrant locuitorii sectoarelor 3, 4, 5 şi 6 şi avantajează în mod direct sectoarele 1 şi 2. (...) Încă nu este târziu să reparaţi această greşeală, o greşeală care va condamna peste 70% din populaţia Capitalei la lipsă de dezvoltare", arată o scrisoare deschisă trimisă de cei doi primari premierului, care a fost postată, luni, pe pagina de Facebook a lui Robert Negoiţă.
Conform sursei citate, în lipsa unei explicaţii publice, primarii Sectoarelor 3 şi 4 cred că reducerea sumei alocate per cap de locuitor a fost făcută având la bază exclusiv motivaţii politice.
"În lipsa unei explicaţii publice care să justifice acest demers, nu ne rămâne decât să ne gândim că această reducere a sumei alocate per cap de locuitor de la 1.250 de lei la 1.150 de lei a fost făcută având la bază exclusiv motivaţii politice, de favorizare a unor primării de o anumită coloratură politică", menţionează scrisoarea deschisă.
Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă consideră că locuitorii sectoarelor 3, 4, 5 şi 6 merită o explicaţie publică pentru acest demers. "Majoritatea locuitorilor acestor sectoare şi-au dorit şi au susţinut ca dumneavoastră să conduceţi destinele acestei ţări, evident, sperând că veţi implementa un nou mod de a face politică", arată scrisoarea.
Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă şi-au exprimat speranţa ca premierul să repună lucrurile într-o zonă de normalitate.
"Dacă nu există nicio explicaţie, iar mâine în Parlamentul României va fi adoptată varianta de buget care ia bani de la toţi locuitorii Capitalei din zonele mai puţin dezvoltate, pentru a-i duce în zone deja dezvoltate - deja cu un buget mare - doar pe consideraţii de criteriu politic, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne exprimăm public revolta şi neîncrederea totală în acest mod de a face politică. Este o situaţie regretabilă, o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit şi sperăm, măcar acum în ceasul al doisprezecelea, să repuneţi lucrurile într-o zonă de normalitate", se mai arată în scrisoarea deschisă. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține











