Nicuşor Dan, după discuţia cu reprezentanţii sectoarelor: Am fost de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă
Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, după întâlnirea cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi reprezentanţii celor şase primării de sector, că autorităţile locale din Capitală au o "viziune comună" despre modul în care trebuie tratate deşeurile, fiind necesară colectarea selectivă.
"Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă. O să urmeze şi o dezbatere publică. Şi moral, şi legal, trebuie să facem asta. Între noi au fost discuţii tehnice, dacă să fie o colectare selectivă pe patru sau pe cinci fracţii. E o discuţie tehnică la care sper să participe cât mai multă lume în dezbaterea publică. Am fost cu toţii de acord că trebuie să implementăm principiul 'plăteşti cât arunci', în sensul că pentru acele categorii de deşeuri care sunt amestecate - nu vorbim de acelea care sunt uşor de valorificat, cum este biodegradabilul, ci acelea care sunt amestecate - tariful trebuie să fie proporţional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori. Am decis cu toţii ca modalitatea în care sectoarele colectează şi selectează în Municipiul Bucureşti să fie unitară, tocmai pentru ca şi procesul de informare să fie mai rapid şi pentru ca să existe un confort în această zonă", a arătat Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PMB.
El a adăugat că problema gestionării deşeurilor a fost "mult timp amânată" în Bucureşti şi că vor fi elaborate o nouă strategie şi un nou plan de acţiune în domeniu, fiind creată şi o asociaţie de dezvoltare intercomunitară.
"Este o problemă care a fost mult timp amânată în Bucureşti şi nu ne mai permitem să o amânăm. Important este că avem - Primăria Generală şi cele şase primării de sector - o viziune comună despre cum trebuie tratate deşeurile în Municipiul Bucureşti, care se va concretiza foarte curând într-o nouă strategie şi un nou plan de acţiune asupra deşeurilor în Municipiul Bucureşti. Am decis împreună să creăm un ADI - o asociaţie de dezvoltare intercomunitară - primăria generală şi cele şase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare şi de tratare a deşeurilor din Bucureşti şi să putem să accesăm banii europeni, care pe exerciţiul 2014-2020 erau disponibili încă din 2014 şi nu au fost atraşi", a menţionat edilul general.
Nicuşor Dan a arătat că discuţia a fost una "foarte constructivă" şi că la aceasta au mai luate parte preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi reprezentanţi ai organismelor care gestionează fonduri europene în România.
"O să continuăm discuţiile tehnice. Am convenit crearea unui grup de lucru şi următoarea întâlnire între primar, primari de sector şi ministru va avea loc peste două săptămâni", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Ciprian Ciucu: Municipalitatea va regenera Parcul Herăstrău etapizat și materialul dendrologic va fi analizat
Primăria Municipiului București (PMB) va regenera Parcul Herăstrău etapizat, în colaborare cu Fundația Comunitară, Asociația Peisagiștilor, care va face o analiză a materialului dendrologic din parc și cu Institutul Național al Patrimoniului, a anunțat vineri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
Brașov: Consiliul Local a aprobat acordarea autorizației de funcționare pentru șapte săli de jocuri
Cinci firme au primit, vineri, aprobare pentru a organiza activități de jocuri de noroc de tip slot-machine sau de pariuri în cotă fixă în șapte spații din municipiul Brașov, decizia fiind luată în ședința Consiliului Local. Cele șapte spații pentru care se va acorda autorizația se află, în principal, în centre comerciale, iar dou
Municipiul Brașov intră în competiția pentru titlul de Capitală a Tineretului din România 2028
Consiliul Local Brașov a aprobat, în ședința ordinară de vineri, participarea oficială a municipiului în competiția pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România în 2028, precum și acordul de parteneriat ce va fi încheiat între Primărie și mai multe organizații neguvernamentale care vor susține candidatura.
Bihor: Cel mai mare parc din Oradea, Grădina Urbană 'Nufărul', intră în lucrări de execuție (GALERIE FOTO)
Lucrările la Grădina Urbană 'Nufărul', cel mai mare parc din municipiul Oradea, au fost lansate vineri, pe amplasamentul viitoarei investiții, în prezența primarului Florin Birta, a constructorului și a managerului de proiect. Parcul se va întinde pe o suprafață de circa șapte hectare, în apropierea Parcului Salca, și
VIDEO PMB: Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie
Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie, iar până la finalul anului lucrările vor continua fără să afecteze traficul rutier. 'Reparăm, într-o jumătate de an, ce s-a degradat în ultimii 15 ani. Ca să recepționăm! Am început pe 20 iunie, cu montarea schelelor și scoaterea
Primăria Constanța vrea să finalizeze noul CET și reabilitarea școlilor, prin PNRR; bugetul local, rectificat
Consiliul Local Constanța a aprobat, joi, proiectul privind rectificarea bugetului din acest an, pentru ca primăria să poată finaliza, până la termenul limită de 31 august, proiecte derulate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit primarului Constanței, Vergil Chițac, cel mai amplu proiect derulat de municipal
Ciprian Ciucu: Profesionalizăm și depolitizăm toate companiile municipale
Primăria Municipiului București profesionalizează și depolitizează companiile municipale, urmând să scoată la concurs, în mod transparent, toate pozițiile din consiliile de administrație și cele de directori, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'O veste mult așteptată, de mai mulți ani... Gata! Profesionalizăm și depolitizăm
Bihor/Spitalul Județean a primit sub 40% din posturile solicitate, nu a fost favorizat, afirmă edilul Birta
Spitalul Clinic Județean Bihor a primit 131 de posturi din cele 391 solicitate, adică mai puțin de 40%, a declarat, joi, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, respingând acuzațiile fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, privind o presupusă favorizare a unității medicale orădene. 'Am văzut că domnul fost ministru al Sănătății, Rogob
Bihor: Oradea devine 'pet friendly', având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș
Oradea devine un oraș prietenos cu animalele de companie, având elaborat primul regulament unitar privind accesul acestora în spațiile publice și în spațiile private cu acces public, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta. Documentul, aflat în dezbatere publică timp de peste 60 de zile, a fost modificat
Maramureș: Balta ''Două Veverițe'' va fi ecologizată și populată cu pește
Balta ''Două Veverițe'', situată la periferia comunei Recea, urmează să fie golită, curățată și realimentată cu apă pentru refacerea mediului ambiant și populată cu pește, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Vasile Ardelean. ''Intenția noastră e să recuperăm această balta cu o suprafață de peste șase hectare, urm&
Constantin Toma: Lipsa unui guvern ne afectează cu transferul secției exterioare a Spitalului CFR Galați
Lipsa unui guvern cu puteri legitime, în contextul crizei politice actuale, face ca administrația locală să nu poată prelua secția exterioară a Spitalul CFR Galați, aflată pe teritoriul orașului Buzău, în scopul înființării unui spital municipal, ca urmare a faptului că decizia ar trebui să fie luată în baza unei hotărâri de guvern, a de
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan. ''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află înt
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize










