Timiş: Concordat preventiv pentru eşalonarea datoriilor Colterm; compania intră în reorganizare
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a prezentat, miercuri, planul de redresare financiară pentru societatea de termoficare locală Colterm, dorindu-se transformarea într-o companie eficientă, modernă şi nepoluantă, care să nu mai fie o povară pentru toţi timişorenii.
Astfel, a fost agreat cu managementul companiei şi creditorii acesteia un concordat preventiv, pe parcursul căruia compania nu poate intra în insolvenţă sau executată silit.
Dominic Fritz a subliniat că doreşte redresarea companiei Colterm întrucât "oraşul este cel care nu a făcut ceea ce trebuia pentru abonaţi, de-a lungul timpului", iar trecerea pe folosirea biomasei drept combustibil nepoluant va fi cea mai benefică soluţie pentru viitor.
"Am spus că este ultima iarnă în care Colterm funcţionează de pe o zi pe alta. Colterm a dat bătăi de cap tuturor primarilor în ultimii 30 de ani şi vreau să fiu ultimul primar care are această bătaie de cap. Timişorenii trebuie să beneficieze de confort termic în case, de energie nepoluantă, iar cei care nu sunt în reţeaua Colterm nu mai trebuie să suporte costurile. Primul pas este curăţarea de datorii a Colterm", a declarat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.
În acest sens, s-a optat pentru concordatul preventiv, care reprezintă o înţelegere cu creditorii, validată de un judecător, pentru eşalonarea datoriilor în cadrul unui plan de reorganizare a companiei. Această soluţie, agreată cu managementul Colterm, a fost discutată în prealabil cu creditorii importanţi, respectiv cu ANAF şi Banca Mondială.
"În cadrul concordatului, creditorii nu pot declanşa insolvenţa companiei şi nu pot solicita executări silite, nici a Primăriei Timişoara, nici a activelor funcţionale ale Colterm. Abonaţii Colterm nu vor fi afectaţi de procedura de concordat preventiv sau de reorganizarea companiei, ci dimpotrivă. Odată cu evitarea riscului de insolvenţă, nu mai există pericolul ca activitatea companiei să fie oprită de executări silite pe conturi sau pe activele funcţionale ale Colterm", a explicat Dominic Fritz.
Directorul Colterm, Emil Şerpe, a arătat că în momentul de faţă datoriile Colterm sunt de 310 milioane de lei, din care 123 de milioane sunt datorii vechi către bugetul de stat, 80 de milioane de lei sunt datorii istorice către furnizorul E.ON, 20 de milioane de lei către furnizorul de cărbune, iar 30 de milioane de lei reprezintă datorii către bănci, în timp ce Primăria Timişoarei are o datorie de 160 de milioane de lei la Colterm, care reprezintă pierderi induse, subvenţii şi altele.
"Din păcate, fosta administraţie a îndatorat primăria către Colterm cu 160 milioane de lei. Dacă Colterm intră în insolvenţă, administratorul judiciar va avea obligaţia să colecteze datoriile primăriei faţă de Colterm, iar primăria ar putea fi executată silit şi să rămână cu conturile blocate. Nu putem să expunem oraşul unui astfel de pericol", a subliniat Dominic Fritz.
Primăria împreună cu managementul Colterm au identificat mai multe opţiuni pentru finanţarea investiţiilor în retehnologizarea şi reorganizarea companiei, una dintre acestea fiind o asociere cu un actor privat de anvergură care are capacitatea de a susţine acest proces. De asemenea, este posibil un mix de finanţare din fonduri europene cu un împrumut de la Banca Mondială, care ar putea fi implicată şi în identificarea de surse alternative de energie care pot fi utilizate în cazul concret al Colterm.
În ianuarie au început deja testele pentru folosirea deşeurilor vegetale colectate în Timişoara la CET SUD, iar din februarie va deveni operaţional procesul. 10% din cărbunele folosit pentru producerea energiei va fi înlocuit cu biomasă.
În momentul de faţă, din cele circa 100.000 de apartamente din Timişoara, 50.000 sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire al Colterm, iar celelalte sunt încălzite cu centrale proprii pe gaz metan sau alte surse de încălzire. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre
Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan
Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat
Harghita: Palatul Administrativ din Miercurea-Ciuc, aproape finalizat; lucrările de reabilitare ar urma să se încheie în decembrie
Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, investiție finanțată într-un proiect PNRR, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 95,04% și se preconizează că se vor încheia la finalul lunii decembrie, arată datele furnizate de Consiliul Județean (CJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES. Potrivit sursei cit
Neamț: Festivalul Toamnei la Piatra-Neamț, un nou eveniment organizat de municipalitate fără bani de la bugetul local
A doua ediție a Festivalului Toamnei la Piatra-Neamț, programat la sfârșitul acestei săptămâni, se va desfășura fără bani de la bugetul local, ca și celelalte evenimente organizate în ultimii doi ani de municipalitate, a anunțat, miercuri, primarul Adrian Niță. Edilul a explicat că finanțarea este asigurată din sponsorizări ș
Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova
Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al pr
Ciucu: Bulevardul 13 Septembrie va fi un coridor verde; vom planta 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că 1.200 de arbori și 25.000 de arbuști vor fi plantați pe Bulevardul 13 Septembrie. 'Am început în forță plantările pe 13 Septembrie, să transformăm zona într-un coridor verde. Va fi frumos, mai umbros și mai răcoros. Vom planta circa 1.200 de arbori, 25.000 de arbuști și câteva zeci de mii
PMB anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal
Primăria Capitalei anunță că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal. 'Am dat jos cablurile atârnate! Pe toate! Serile trecute, am dezafectat ultimii 750 m de cabluri de telecomunicații amplasate ilegal! Echipele de la Compania Municipală Iluminat Public București au fost pe străzile Siriului, Balonului, intrarea Moigrad
Hunedoara: Municipalitatea din Deva susține înființarea unei zone metropolitane cu orașul Simeria și comuna Cârjiți
Municipalitatea din Deva susține o asociere, sub forma unei zone metropolitane, cu orașul Simeria și comuna învecinată Cârjiți, în scopul creării unor servicii publice eficiente și pentru a reuși să atragă mai mulți bani europeni pentru investiții. Potrivit primarului devean Lucian Rus, strategia de înființare a zonei metropolitane Deva
Prahova: Funcționarea Gondolei Sinaia, oprită temporar pentru public
Funcționarea Gondolei Sinaia este oprită temporar pentru public în urma unor deplasări ale pilonului 2 în afara parametrilor de siguranță, cauzate de alunecări de teren provocate de un șantier aflat la limita de proprietate, a informat, marți, Primăria. 'Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundația și pe c
Cluj: Castelul 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat cu peste 80 de milioane de lei
Castelul muzeu 'Octavian Goga' din Ciucea va fi reabilitat și restaurat cu peste 80 de milioane de lei din fonduri europene, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe. 'Vorbim, iată, de două investiții majore finanțate din fonduri europene, care vizează întregul complex al muzeu
VIDEO Primarul Ciucu va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze. Primarul
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di







