Harghita: Preşedintele Consiliului Judeţean solicită redeschiderea şcolilor din judeţ
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, solicită prefectului Ion Proca, ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, redeschiderea şcolilor din judeţ şi prezenţa fizică a preşcolarilor şi a elevilor de la grădiniţă până la învăţământul postliceal.
Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Borboy Csaba a explicat că ordinele care prevedeau obligativitatea ca educaţia să se desfăşoare online au expirat în luna decembrie 2020, motiv pentru care, în prezent, se revine la legislaţia anterioară, potrivit căreia consiliul de administraţie al şcolii propune un anumit scenariu, avizat de Inspectoratul Şcolar şi Direcţia de Sănătate Publică, care este apoi supus aprobării Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă.
În adresele trimise celor doi miniştri se arată că învăţământul online este potrivit doar în situaţii excepţionale, nefiind benefic pe termen lung, întrucât are numeroase dezavantaje, cum ar fi lipsa accesului la tehnologia IT, respectiv deficit de dispozitive şi lipsa conexiunii performante la Internet, dar şi faptul că unii profesori au abilităţi limitate în utilizarea platformelor online sau că în locuinţele mici nu există spaţii potrivite pentru învăţământul online. De asemenea, în adresă se vorbeşte şi de presiunea mare asupra elevilor, de lipsa concentrării, dar şi de interacţiunea limitată între elev şi profesori, precum şi de faptul că distanţarea socială afectează relaţiile dintre copii.
Preşedintele Consiliului Judeţean a punctat, în conferinţa de presă, că şcolile ar trebui redeschise pentru toate ciclurile de învăţământ, întrucât elevii trebuie să aibă aceeaşi şansă la educaţie şi a vorbit despre faptul că în Harghita rata de infectare este cea mai mică din ţară, motiv pentru care un astfel de demers este justificat. În plus, spune Borboly, decidenţii de la Bucureşti trebuie să cunoască realitatea din Harghita, un judeţ preponderent rural, cu relief muntos, unde semnalul la telefonia mobilă este cel mai slab din ţară şi unde este nevoie de investiţii foarte mari pentru ca situaţia să se îmbunătăţească.
Întrebat dacă vaccinarea cadrelor didactice ar ajuta în luarea unei decizii de redeschidere a şcolilor, Borboly a spus că cele două lucruri nu trebuie legate, dar că vaccinarea este oportună.
"Vaccinarea este oportună şi sper ca cât mai mulţi profesori să se vaccineze, dar nu trebuie să legăm cele două lucruri, pentru că vaccinarea este opţională, nu este impusă prin lege, dar educaţia este impusă de Constituţie, fiecare copil trebuie să aibă aceeaşi şansă, eu acolo văd problema, unde şansele copiilor diferă şi putem avea o generaţie de sacrificiu continuând aşa", a spus preşedintele CJ Harghita.
La conferinţa de presă a participat şi deputatul UDMR Hajdu Gábor, care a declarat că activitatea în şcoli poate reîncepe, potrivit legii, şi nu ar trebui să se stea în expectativă şi să se aştepte un ordin de la Bucureşti.
"Actualmente avem un singur ordin, a cărui valabilitate a fost până pe 23 decembrie, Ordinul 6.022/2020, prin care s-a prelungit educaţia online până la 23 decembrie, adică actualmente putem să reîncepem activitatea în şcoli, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. Considerăm că nu trebuie să stăm în expectativă, actualmente ar trebui să pregătim şcolile pentru activitatea şcolară, ar trebui să dezinfectăm, să încălzim clădirile şi să nu aşteptăm o eventuală prelungire a educaţiei online. (...) Prima noastră sursă de informaţie este legea şi conform legii, a cărei aplicare o cerem acum, ar trebui să pregătim şcolile pentru aceste activităţi. Priorităţile noastre nu s-au schimbat din noiembrie încoace (UDMR a cerut în noiembrie redeschiderea şcolilor - n.r.), chiar dacă ne aflăm ca şi formaţiune politică la guvernare. Astfel încât, cu toate măsurile care pot fi luate, cu toate instrumentele legale pe care le avem la dispoziţie - legale, administrative, parlamentare şi legale juridice, vom cere reînceperea activităţii şcolare", a declarat deputatul UDMR.
La cele două adrese trimise miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii este ataşată şi o luare de poziţie a Consiliului Judeţean Harghita şi a majorităţii primarilor din judeţ, care datează din luna noiembrie 2020, în care se solicita reluarea cursurilor în format "faţă în faţă", în localităţile unde rata de infectare este scăzută. Respectiva luare de poziţie a fost trimisă, pe 27 noiembrie 2020, Ministerului Educaţiei, căruia i-a fost înaintată şi o propunere de modificare a ordinului ministrului privind suspendarea cursurilor care presupun prezenţa fizică a elevilor şi cadrelor didactice, dar la care nu s-a primit un răspuns. AGERPRES/(A,AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține











