Nicuşor Dan: Subvenţia pe transportul public este o chestiune firească, subvenţia pentru încălzire este o anomalie
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seara, că subvenţia pentru transportul public este "o chestiune firească", o subvenţie care se plăteşte peste tot în lume, în timp ce subvenţia pentru încălzire este "o anomalie", care se datorează lipsei investiţiilor din reţeaua de termoficare.
"Trebuie să facem o diferenţiere între subvenţia pentru transport şi cea pentru căldură. Subvenţia pentru transport public este o subvenţie care se plăteşte peste tot în lume, pentru că este în interes public ca oamenii să meargă cu transportul public şi nu cu maşina proprietate personală, astfel încât să asiguri şi o fluenţă a traficului şi mai ales condiţii de mediu mai bune, aer mai sănătos. Deci subvenţia pentru transport este o chestiune firească. Asupra cuantumului ei putem să avem discuţii, putem eventual să ne gândim la modificări de tarif, dar după ce transportul public va arăta aşa cum ar trebui să arate transportul public. (...) În ceea ce priveşte subvenţia pentru termie, aceasta este o anomalie, pe care, din păcate, trebuie să o perpetuăm în următorii ani. Ea vine din faptul că ani de zile nu s-a investit în reţeaua de termoficare. Noi practic, prin această subvenţie, plătim pierderile pe care lipsa investiţiilor le face să existe", a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei emisiuni tv.
Acesta s-a ferit să dea un răspuns privind creşterea preţurilor pentru transportul în comun, subliniind că această decizie poate fi luată numai după ce se vor asigura condiţii adecvate de transport pentru cetăţeni şi după o dezbatere publică cu bucureştenii.
"Trebuie să avem condiţii civilizate de transport. (...) Să avem acele linii unice, care să ne asigure că transportul public este eficient şi că ajungi mai repede cu transportul public decât cu maşina personală. Din lipsa de fonduri, pe care o să o corectăm în bugetul de anul acesta, în momentul în care te urci într-un mijloc de transport în comun, nu simţi că ai parte de o călătorie civilizată. Ăsta este un lucru pe care putem să îl rezolvăm repede, în două trei luni. De asemenea, puteam să rezolvăm foarte repede o stabilizare a programului mijloacelor de transport în comun. Să avem un program, pe care să-l avem şi pe internet, dar şi în staţii, să ştim la ce interval de timp vine fiecare mijloc de transport. În ceea ce priveşte preţul, fără să majorăm preţul, vom trece de la preţ pe călătorie la preţ pe oră sau oră şi u sfert, o să vedem exact, astfel încât, cu acelaşi bilet să poţi să schimbi două-trei mijloace de transport, aşa cum este peste tot în lumea civilizată", a fost de părere Nicuşor Dan.
În ceea ce priveşte reţeaua de termoficare, acesta a susţinut că în următorii ani primăria va schimba circa 300 din cei 1.000 de kilometri de reţea.
"Avem o reţea de 30-40 de ani la care nu s-a mai umblat. Lucrul pe care am reuşit să îl fac în aceste două luni de mandat a fost să asigur finanţarea pentru lucrările pe care o să le începem în mod temeinic din vara anului viitor. Am semnat contractul pentru 300 de milioane de euro, cu care putem să schimbăm 200 din cei 1.000 de kilometri de conductă principală. În Planul Naţional de Rezilienţă ne mai sunt alocaţi 200 de milioane. Deci ajungem să avem banii pentru o treime din reţea. (...) În 2021-2022-2023 o să schimbăm cel puţin 300 din cei 1.000 de kilometri din reţeaua principală şi asta se va vedea consistent în nivelul serviciilor pe care îl oferim cetăţenilor. Din păcate, în ultimii 10-12 ani, primăria Capitalei nu a schimbat din 1.000 de km mai mult de 20", a spus primarul Capitalei.
Acesta a susţinut că pe termen lung se doreşte menţinerea sistemului de încălzire centralizat, pentru a avea în Bucureşti un aer cât mai curat.
"Interesul nostru ca municipalitate este să avem un aer cât mai curat în Bucureşti. Cu cât mai mulţi oameni sunt conectaţi la sistemul de încălzire centralizată, cu atât avem un aer mai bun în Bucureşti. Tocmai de aceea, subvenţia are două roluri. Un rol etic, de a nu pune oamenii să plătească pierderile care se datorează municipalităţii, şi de a menţine în sistemul centralizat cât mai mulţi consumatori, pentru ca el să fie viabil", a afirmat Nicuşor Dan. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Nicuşor Dan: Vaccinarea, calea cea mai sigură pentru a reveni la normalitate; PMB sprijină procesul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține











