Bihor: Viitorul sediu al CJ Bihor, clădire monument istoric, va fi reabilitat cu fonduri europene
O clădirea monumentală, aflată în paragină, ce va servi ca sediu administrativ al judeţului, va fi reabilitată cu fonduri europene, dar lucrările vor demara cât de curând din banii judeţului pentru a câştiga timp, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
"Contractul de execuţie semnat în toamnă a fost reziliat cu acordul părţilor. Vicepreşedintele Mălan a discutat şi avem pregătită echipa de arhitecţi şi de specialişti în eficienţă energetică pentru a revizui studiul de fezabilitate, în aşa fel încât să introducă componentele de eficienţă energetică în scopul calificării acestui proiect pentru finanţare pe axa care se va deschide anul viitor pe eficienţă energetică. Noi ne dorim ca în următoarele 20 de zile să aducem studiul de fezabilitate la zi, din nou, să aprobăm noii indicatori în şedinţă de Consiliu Judeţean şi să reluăm cât mai repede procedura de licitaţie", a menţionat Bolojan.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Preşedintele CJ Bihor a mai precizat că lucrările vor fi derulate din banii judeţului, până se va depune proiectul pentru fondurile europene.
"Sperăm să-l şi câştigăm. Fiind un contract semnat după data de 1 ianuarie 2021, va fi eligibil pentru viitorul exerciţiu financiar. Câştigăm timp şi ne putem asigura că această clădire nu se distruge, aşa cum este astăzi situaţia", a mai precizat Bolojan.
Imobilul din Calea Republicii nr. 35 este monument de categoria B care a fost construit la început de secol XX ca Palat al Finanţelor. Clădirea are regim de înălţime D+P+2E (demisol, parter, etaj 1, etaj 2) şi arie desfăşurată de 4.747,31 mp. Soluţia propusă de specialişti va modifica actualul regim la D+P+2E+M (demisol, parter, etaj 1, etaj 2, mansardă), iar aria desfăşurată va creşte la 5.363,91 mp.
Consiliul Judeţean a câştigat în 2016 definitiv şi irevocabil procesul intentat în 2009 ordinului călugăresc romano-catolic al Mizericordienilor, subordonat Episcopiei Romano-Catolice, care revendicase această clădire impozantă şi care a adăpostit multă vreme Policlinica Mare. În ultimii ani, Consiliul Judeţean s-a limitat la lucrări de conservare a clădirii, pentru evitarea posibilelor accidente.
CJ Bihor, condus în mandatul anterior de Pásztor Sándor, a început demersurile pentru reabilitarea acestei clădiri pentru care a angajat un împrumut de circa 30 de milioane de lei. Astfel în septembrie 2020, s-a ajuns chiar, după licitaţie, la semnarea contractului de execuţie cu asocierea de firme câştigătoare, care a primit ordinul de începere a lucrărilor.
După alegerile locale însă, noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor, condusă de preşedintele Ilie Bolojan, a considerat că finanţarea pentru reabilitarea clădirii poate fi asigurată prin fonduri europene din noul exerciţiu financiar şi nu din credit care ar împovăra bugetul judeţean. Astfel, conducerea CJ a convins asocierea de firme formată din societăţile Drum Asfalt SRL, Trameco SA şi Constructorul Sălard să renunţe amiabil şi fără pretenţii financiare la contractul în valoare de 24,8 milioane lei cu TVA. Actul adiţional a intrat în vigoare pe 23 noiembrie. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține











