Parlamentare2020 / Prefectul judeţului Sibiu: Mersul la vot este o necesitate
Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, a declarat, vineri, că în toate secţiile de vot s-au luat măsurile de siguranţă sanitară necesare, el adăugând că mersul la vot este "o necesitate" şi că înaintaşii noştri au luptat cu preţul vieţii pentru obţinerea acestui drept.
Prefectura Sibiu a asigurat dezinfectanţii, mănuşile şi măştile de protecţie pentru toate secţiile de vot, informează un comunicat remis vineri AGERPRES.
"Dreptul la vot este un drept constituţional, pentru care înaintaşii noştri au luptat cu preţul vieţii. Este un drept pe care românii îl au şi totodată avem obligaţia morală să îl exercităm. Pandemia ne-a încercat şi ne încearcă pe toţi zi de zi, dar cu toate acestea trebuie să ne gândim şi la viitorul nostru şi al copiilor noştri. Să mergi la cumpărături este o necesitate, aşa este şi mersul la vot: o necesitate. În judeţul Sibiu s-au luat toate măsurile de siguranţă sanitară, astfel încât sănătatea cetăţenilor să fie în siguranţă", a transmis prefectul Mircea Creţu, citat în comunicatul menţionat.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot al persoanelor aflate în izolare sau carantină, conform Deciziei nr 40 republicată a Biroului Electoral Central, acestea pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale.
"Pregătirile pentru alegerile parlamentare sunt pe ultima sută de metri. Instituţiile cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2 au luat toate măsurile necesare astfel încât alegerile parlamentare să se desfăşoare în siguranţă, iar sănătatea cetăţenilor să nu fie afectată. Până în acest moment, conform calendarului privind organizarea alegerilor din 6 decembrie 2020. Instituţia Prefectului judeţul Sibiu a desfăşurat o serie de activităţi, urmând ca sâmbătă, 5 decembrie a.c. începând cu ora 11:00 să fie distribuite către secţiile de votare buletinele de vot şi celelalte materiale necesare desfăşurării alegerilor. Pentru cele 376 de secţii de votare din judeţul Sibiu s-au achiziţionat 1100 de litri de dezinfectant, 40.000 de perechi de mănuşi şi 150.000 de măşti. Se vor distribui 1.880 de stampile cu inscripţia 'VOTAT' şi 842.600 de buletine de vot din care 421.300 - Camera Deputaţilor şi 421.300 - Senat. La nivelul judeţului Sibiu, bugetul alocat pentru alegerile parlamentare este de 5.744.000 lei", se precizează în comunicatul Prefecturii Sibiu.
În municipiul Sibiu, care se află în carantină în această perioadă, se poate merge la vot fără declaraţie pe propria răspundere, conform unei decizii a CJSU. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB și-a dublat în trei luni încasările din abonamente pentru parcare
Primăria Capitalei transmite că în luna mai încasările obținute din abonamente pentru parcare au ajuns la peste 16,2 milioane de lei, de două ori mai mult decât în luna februarie. Numărul cererilor pentru abonamente a crescut în contextul în care a fost eliminată gratuitatea pentru mașinile hibrid. 'S-au d
Ciucu: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că nu a luat 'niciun leu' și că nu a condiționat emiterea documentațiilor de urbanism de primirea unor foloase. Replica acestuia vine după ce a fost acuzat de DNA că în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025 a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constân
Municipiul Iași - gazdă a evenimentului Urban Mobility Summit 2026
Reprezentanți ai administrației locale, operatori de transport, instituții financiare și experți au luat parte, joi, la 'Iași Urban Mobility Summit 2026', eveniment dedicat mobilității urbane și metropolitane, transportului public modern, infrastructurii digitale și finanțării investițiilor în mobilitate. În cadrul 'Iași Urban Mobility
Sector 1: Consilierii locali își mențin decizia privind încetarea contractului cu Romprest pe 30 iunie
Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în ședința de joi, o nouă hotărâre prin care reafirmă data de 30 iunie ca termen de încetare a contractului cu actualul operator de salubrizare, Romprest. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, documentul dispune informarea companiei Romprest Service S.A. privind încetarea contractu
Constanța: Un element de beton așezat pe calea ferată a fost lovit de un tren, existând riscul deraierii
Un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit joi de un tren care circula dinspre Mangalia, au informat reprezentanții CFR Infrastructură Constanța. Conform sursei citate, incidentul feroviar se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu dera
Timiș: Digurile râului Timiș, consolidate împotriva inundațiilor până la frontiera cu Serbia
Digurile de apărare ale râului Timiș împotriva inundațiilor au fost consolidate integral, până la frontiera cu Serbia, printr-un proiect derulat de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), care a presupus o investiție de 34,1 milioane de lei proveniți de la bugetul de stat și din investiții proprii. Directorul ABAB, Viorel
Sector 3: Acord-cadru privind modernizarea a trei piețe cu aproape 96 de milioane de lei, atribuit Algorithm Residential S3
Un acord-cadru privind modernizarea piețelor Miniș, Râmnicu Sărat și Iosif Albu cu aproape 96 de milioane de lei a fost atribuit Algorithm Residential S3 S.R.L., conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sector 3, reunit miercuri în ședință. Potrivit actului normativ, se aprobă, în condițiile prevăzute de articolul 31, alineat 1
Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași, sâmbătă, la Palatul Culturii
Municipiul Iași va primi sâmbătă, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Culturii, Trofeul 'Mărul de Aur' - FIJET, ediția 2026, în prezența conducerii Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași ca recunoaștere a eforturilor depuse
Ceasuri și mașini de lux de peste 500.000 de euro și o colecție de vinuri rare - în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club'
Cele mai râvnite nume din orologeria și industria auto mondială - Ulysse Nardin, Hublot, Breguet, Audemars Piguet, Cartier, Omega, Jaguar și Mercedes -, branduri asociate cu staruri din sport, muzică, cinema ori mari personalități ale istoriei, precum Prințesa Diana, vor intra în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club', programată pe 2 iulie.
Bihor: 22 de cupluri orădene cu 50 ani de căsnicie au fost premiate de Primărie
Viceprimarul din Oradea, Teofil Filimon, a felicitat miercuri, în sala mare a primăriei, 22 de cupluri din oraș care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea, a informat Biroul de presă al instituției. Potrivit unui comunicat de presă, fiecare pereche a primit o diplomă aniversară, flor
Brașov: OMD a județului a primit avizul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Organizația de Management a Destinației (OMD) Județul Brașov primit avizul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la un an și jumătate de la momentul punerii bazei asociației, a anunțat, marți, Consiliul Județean Brașov. Ceilalți membri fondatori sunt: OMD Centru, OMD Vama Buzăului, ADI Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă
Crucea Roșie: Epidemia de Ebola din RDC nu a atins apogeul și ar putea să mai dureze încă un an
Un reprezentant al Crucii Roșii a declarat marți că epidemia de Ebola din estul Republicii Democrate Congo (RDC) nu a atins deocamdată apogeul și ar putea să mai dureze încă un an, informează Reuters. Peste 800 de cazuri de infectare cu Bundibugyo, o tulpină rară a virusului Ebola, pentru care nu există un tratament sau un vaccin omologat, au fost raport
Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE
Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta
Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o
Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același
Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei









