Finanţare europeană de peste 90 de milioane de euro pentru inelul ocolitor al municipiului Târgu Mureş
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-a reuşit, la Ministerul Transporturilor, includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de peste 90 de milioane de euro.
"Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, domnul Lucian Nicolae Bode, a aprobat în urmă cu o zi Ordinul nr. 2018/02.11.2020, care prevede includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor opt proiecte de infrastructură de transport care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), 2014-2020. Proiectul, având ca beneficiar municipiul Târgu Mureş, are o valoare totală de 438.845.261,18 lei, peste 90 de milioane de euro şi presupune realizarea unui tronson de 13,52 kilometri, a unui pasaj superior peste strada Gheorghe Doja şi calea ferată, a unui pasaj superior peste strada 8 Martie, a unui viaduct peste valea pârâului Budiu şi strada Budiului", a arătat primarul Soos Zoltan.
De asemenea, în proiect vor fi incluse şi opt intersecţii mari, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Sighişoarei - zona Shopping City, Calea Sighişoarei - zona Viile Dealului Mic, Calea Sighişoarei - zona Budiului, sens giratoriu conexiune A3, strada Libertăţii, prelungire strada Insulei, intersecţia strada Insulei cu strada Barajului.
Potrivit primarului, într-o primă fază se va realiza Tronsonul 3, în valoare de 75.008.396 lei (15.395.180 euro), care presupune racordul la Autostrada Transilvania şi până la intersecţia cu strada Budiului, ieşire spre sat Budiul Mic, în lungime de aproximativ 2,5 kilometri.
De asemenea, Tronsonul 6, în valoare de 49.371.678 lei (10.922.212 euro), care va fi racordul cu centura Ernei-Corunca până la drumul european E 60-Calea Sighişoarei, în lungime de aproximativ 1,6 kilometri.
"În acest fel, se va realiza scoaterea traficului de tranzit din oraş, care se aşteaptă să crească o dată cu finalizarea Autostrăzii Transilvania, astfel încât să se evite situaţia neplăcută în care toate vehiculele ar fi ieşit pe strada Gheorghe Doja", a spus Soos.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a arătat că reuşita respectivă are la bază colaborarea între cele două instituţii, dar şi colaborarea dintre primar şi preşedintele CJ.
"Ieri am avut primul drum comun la Bucureşti, împreună cu domnul primar. Ce este foarte important pentru târgumureşeni este la fel de important şi pentru judeţ. Momentan actele sunt la DRPD Braşov, unde se reanalizează studiul de fezabilitate care de două ori a avut eşec la licitaţii, adică nu a avut niciun ofertant. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri pentru a analiza şi a vedea care sunt acele posibilităţi să putem modifica acest proiect în sensul rezolvării tuturor problemelor din localităţile prin care trece acest tronson de centură (Corunca-Ernei - n.r.). Dorim să dăm o mână de sprijin, dorim să sprijinim DRPD Braşov ca acest proiect care a fost început în 2002 să fie repus cât mai curând în licitaţie. Sper că dacă va fi un studiu de fezabilitate şi un caiet de sarcini bine făcut, atunci va avea şi ofertant să putem să cheltuim banii europeni care sunt pentru această lucrare", a arătat Peter Ferenc.
Preşedintele CJ Mureş a precizat că în cadrul discuţiilor de la Ministerul Transporturilor a fost abordată şi problema centurilor ocolitoare ale municipiilor Sighişoara şi Reghin. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi













