Firea: Sâmbătă se va deschide circulaţia pe Podul Ciurel
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că sâmbătă se va deschide circulaţia pe Podul Ciurel, dar a reproşat întârzierile apărute la acest proiect proprietarului unei case din zonă, membru al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care a atacat în instanţă autorizaţia de construire.
"Sâmbătă se dă drumul la circulaţie. S-a finalizat cea mai mare lucrare de infrastructură din ţară, Pod Ciurel-Nod Virtuţii. Dar trebuie să ştie toată lumea că acest pod, care nu este doar un simplu pod, aşa cum este prezentat de multe ori neadevărat, este practic un pod hobanat peste Dâmboviţa; sunt două pasaje supraterane peste Şoseaua Virtuţii şi încă un pasaj peste Dâmboviţa, plus nouă bretele de circulaţie rutieră", a precizat edilul general într-o intervenţie live pe Facebook.
Gabriela Firea a declarat că proiectul, demarat în urmă cu 14 ani, ar fi trebuit să fie gata demult, dar că a fost blocat în instanţă aproape zece ani.
"Zece ani de procese, zece ani de tribunale. În afară de pierderea acestui timp extrem de preţios, este vorba şi de pierderi financiare, pentru că s-au plătit în plus aproape zece milioane de euro constructorilor care nu puteau lucra sau lucrau cu încetinitorul din cauza acestor procese care s-au derulat în anii trecuţi. Abia de patru ani s-a putut lucra consecvent", a spus ea.

Gabriela Firea a menţionat că în momentul în care a preluat fotoliul de primar general, proiectul era realizat doar în proporţie de 10%.
"În proximitatea Podului Ciurel se află o casă. Este şi acum pe teren, o casă denumită 'casa roz', evaluată la aproape un milion de euro, cu un buncăr anti-atomic, care este proprietatea unui co-fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Un coleg şi prieten foarte bun al domnului Nicuşor Dan. E vorba de domnul Daneş. Dumnealui, împreună cu asociaţia şi susţinut de domnul deputat Nicuşor Dan, au dat în judecată primăria de mai multe ori, sub diferite pretexte, pentru ca Podul Ciurel să nu se construiască. Au solicitat întâi să se desfiinţeze autorizaţia de construire. Nu au reuşit, dar s-au pierdut nişte ani. Au solicitat pe urmă să se anuleze în instanţă PUZ-ul de Sector 6. Nu s-a reuşit, dar s-au pierdut foarte mulţi ani", a precizat Firea.

Marius Coaje, consilier al primarului general, a explicat că proiectul are trei componente: Nodul Virtuţii, finalizat (care presupune un pasaj peste râul Dâmboviţa şi peste Şoseaua Virtuţii cu descărcare în Cartierul Drumul Taberei), o altă secţiune până în Centura Bucureştiului şi cea de a treia - din Centura Bucureştiului până în Autostrada A1.

"Instanţa a spus în 2016 că avem o obligaţie să terminăm această lucrare, în care se investiseră foarte mulţi bani. S-a terminat, mergem mai departe. În urmă cu doi ani a fost stabilit un nou coridor de exproprieri pentru a merge mai departe cu acest proiect. El este pe site-ul Primăriei. Avem o viză de la OCPI. A fost votat în Consiliul General, avem proiect tehnic. Coridorul de exproprieri iniţial cu trei benzi pe sens, demolarea foarte multor clădiri din zonă şi restrângerea activităţii multor societăţi din zonă nu este cel care a fost votat şi pe care îl vom construi. Am venit în faţa Consiliului General cu un nou coridor de expropriere, cu două benzi pe sens, pentru un drum expres, minim invaziv. Avem votat. Aşteptăm imediat să consemnăm şi banii necesari, aferenţi acestor exproprieri şi să putem să mergem mai departe. Avem un contract semnat cu care trebuie să mergem până la final", a spus Coaje. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Gabriela Firea / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei











