Acordarea unui stimulent financiar de 1.000 de euro pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19, adoptată de CGMB
Proiectul "Donează plasmă, salvează viaţă", care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 4.800 de lei/beneficiar, sub forma unui pachet de vouchere, a fost adoptat joi de Consiliul General al Capitalei, cu 33 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 7 abţineri.
Programul se adresează unui număr de 500 de beneficiari cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Municipiul Bucureşti, obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect. Bugetul proiectului este de 2,4 milioane de lei. Proiectul se va derula pe parcursul anului 2020 (cu posibilitate de prelungire), în baza unui regulament care va fi elaborat în termen de 10 zile de la aprobarea programului.
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat în debutul şedinţei că iniţiativa a fost determinată de faptul că România este "singura ţară din lume care nu are un program naţional" pentru donatorii de plasmă sanguină din rândul celor care s-au vindecat de infecţia cu noul coronavirus.
"Avem peste 60.000 de infectări la nivelul ţării, până în acest moment. Avem peste 30.000 de persoane vindecate, dar din cauza faptului că guvernul României nu s-a ocupat absolut deloc să stimuleze aceste donări, avem doar puţin peste 400 de persoane vindecate deja care au donat plasmă sanguină, atât de necesară pacienţilor care au infecţia SARS-CoV-2 într-o formă mai gravă. În loc să aprecieze efortul PMB de a umple un gol lăsat de Ministerul Sănătăţii, unii dintre consilierii generali USR şi PNL s-au exprimat în defavoarea acestui proiect, spunând că este un fel de mită electorală. Cum să fie mită electorală salvarea a mii de vieţi de români?", a întrebat primarul general.
Consilierul municipal Cătălin Deaconescu (PNL) a declarat că proiectul riscă să ducă la situaţii în care unii oameni vor dori să se îmbolnăvească, pentru a dona plasmă, iar donatorii obişnuiţi de sânge nu vor mai face acest lucru decât dacă vor primi o sumă consistentă.
"Mă aşteptam ca la această şedinţă - şi mă aştept şi la următoarea - să vad ce vouchere mai inventează doamna primar, dar cu această ocazie cred că s-a autodepăşit. Acest proiect, sigur, este îmbrăcat într-o formă plăcută urechilor electorilor, dar el este în esenţă şi ilegal, şi imoral. Încalcă legea 282/2005 şi recomandările Comisiei Europene vizavi de donare, care trebuie să rămână, până la urmă, un act benevol al celui care o face şi nu trebuie încurajată cu o formă de plată. Sigur, putem discuta de un stimulent ne-material, care poate fi acordat acelui om, iar caracterul ne-material, evident, este dat de nivelul la care vă gândiţi să premiaţi astfel de donatori", a spus el.
Ana Ciceală (USR) a arătat la rândul său că proiectul este "nelegal", invocând legea 282/2005, conform căreia "activitatea de transfuzie sanguină este de tip non-profit". Ea a ridicat semne de întrebare şi în ce priveşte existenţa unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti.
"Din informaţiile mele, doamna director a spus foarte clar că nu va semna acest protocol. Deci am o întrebare: cum se va face recoltarea de plasmă pentru acest proiect? În spitalele Capitalei? La Colentina, la Victor Babeş? Şi în ce fel? Cum vă propuneţi să duceţi la capăt acest proiect?", a întrebat Ciceală.
Directorul general ASSMB, Vasile Apostol, a arătat că, potrivit legii 282/2005, art. 17, donatorii de sânge au dreptul să primească o alocaţie de hrană sub formă de tichete. El a mai precizat că, prin stimulentul oferit, ASSMB îi va susţine pe donatori în vederea efectuării de analize medicale şi cumpărării de medicamente şi alimente.
"Noi am propus un stimulent. Este un drept: donatorii pot solicita acest stimulent din partea Primăriei Capitalei, prin ASSMB. Nu înlăturăm gradul de voluntaritate, nici pe departe. Este un drept pe care îl dăm sub imperiul stimulării acestui demers", a spus Apostol.
În ce priveşte protocolul cu Centrul de Transfuzie, Apostol a invocat ordinul 1421 din 10 august 2020 al Ministrului Sănătăţii privind aprobarea metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei, conform căruia centrele de transfuzie sanguină vor încheia protocoale de colaborare cu spitalele care diagnostichează şi tratează pacienţi de COVID. De asemenea, în baza acestor protocoale, spitalele vor furniza centrelor de transfuzie sanguină datele persoanelor şi datele de contact ale pacienţilor.
"Raportat la faptul că am spus ieri, în comisie, despre un protocol: la începutul pandemiei, ASSMB, prin spitalele Colentina şi Victor Babeş, a încheiat protocol de colaborare cu Centrul de Transfuzie a Municipiului Bucureşti", a afirmat el.
Totodată, Apostol a invocat peste 20 de state europene care acordă pentru donatorii de plasmă stimulente sub forma controlului medical gratuit sau a bonurilor de masă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editori online: Andreea Lăzăroiu, Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi













