Şedinţă CGMB: Contractarea unui împrumut de 100 de milioane de lei şi suspendarea taxei pentru terase, pe ordinea de zi

Consilierii municipali se vor întruni în şedinţă joi, de la ora 18,00, pe ordinea de zi figurând 62 de proiecte de hotărâre, printre care: decontarea testării a 3.000 de farmacişti, reprezentanţi media şi angajaţi din domeniul alimentaţiei publice, contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de până la 100.000.000 lei şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza DALI în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru şase spitale.
Consilierii generali vor dezbate următoarele proiecte:
* Un număr de 3.000 de angajaţi ai farmaciilor, ai firmelor de curierat, din domeniul alimentaţiei publice şi reprezentanţi mass-media ar urma să beneficieze de un sprijin financiar în valoare de 200 lei în vederea testării PCR. Proiectul "Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă" se adresează celor care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Bugetul total al proiectului este de 633.000 lei, din care 600.000 de lei reprezintă sprijinul financiar acordat, 30.000 de lei - realizarea unei aplicaţii online de înscriere în cadrul proiectului şi 3.000 de lei - hosting aplicaţie online.
* Contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare totală de până la 100.000.000 lei cu o perioadă de maturitate de până la 15 ani. Conform proiectului, contractarea finanţării se face în vederea următoarelor investiţii: achiziţia a 100 de troleibuze cu autonomie şi 130 de autobuze hibrid (50.000.000 lei) şi penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti-Piteşti; lărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca şi şoseaua Petricani; pasaj Doamna Ghica (50.000.000 lei, cheltuieli totale estimate din finanţarea rambursabilă).
* Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară situate pe domeniul public administrat de autorităţile din subordinea municipalităţii ar urma să fie suspendată până la data de 31 decembrie. Taxa are în prezent valori cuprinse între 1,06 - 0,48 lei/metru pătrat/zi, în funcţie de zonă. Totodată, un alt proiect de pe ordinea de zi vizează scutirea de la plata taxei respective pe durata stării de urgenţă. Pentru a beneficia de această prevedere, utilizatorii au obligaţia ca până la data de 15 septembrie inclusiv să depună la autorităţile din subordinea CGMB care administrează domeniul public o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere împreună cu documente justificative.
* Hotărârea în baza căreia terenul pe care se află Depoul Victoria (circa 34.700 mp) urma să intre în patrimoniul Societăţii de Transport Bucureşti, iar tramvaiele mutate la Depoul Titan (HCGMB 420/2019) ar putea fi revocată, conform unui proiect de pe ordinea de zi. Decizia vine ca urmare a faptului că pe 17 februarie 2020, a fost înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti o adresă a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti prin care se comunica faptul că prefectul Capitalei a formulat cerere de chemare în judecată a CGMB în vederea anulării Hotărârii nr. 420/2019.
* Transmiterea din administrarea AFI către ARCUB a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în bulevardul Decebal, nr. 11, bloc S14, parter (...) pentru derularea proiectului educaţional şi cultural "Muzeul Copiilor". Este vizată realizarea de spaţii expoziţionale, ateliere, laboratoare, spaţii de experiment.
* Transmiterea din administrarea Administraţiei Străzilor şi a Administraţiei Fondului Imobiliar în cea a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) a două spaţii pentru proiecte sociale: bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, parter şi subsol - pentru Centrul municipal de donaţii şi voluntariat (la nivelul căruia să fie implementat proiectul social 'Bebe de Bucureşti') şi Calea Plevnei nr. 98, bl. 10C pentru servicii sociale destinate categoriilor defavorizate.
* Proiectul pilot "Digitalizarea Spitalului Clinic Colentina" şi elaborarea studiului de fezabilitate privind proiectul "Digitalizarea spitalelor aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti". Obiectivul proiectului de digitalizare îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din cadrul spitalelor prin automatizarea/eficientizarea fluxurilor medicale, siguranţa datelor pacienţilor, telemedicina/asistenţa medicală la distanţă/second opinion şi interconectare.
* Aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza DALI (documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie) în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru şase spitale aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), valoarea investiţiilor depăşind 66 de milioane de lei cu TVA. Este vorba despre: Spitalul Clinic "Prof. Dr. Theodor Burghele", Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul de Boli Cronice "Sfântul Luca", Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" şi Spitalul Clinic "Sfânta Maria".
* Program de microcipare şi sterilizare a maximum 5.000 de câini şi 5.000 de pisici fără pedigree, cu deţinător, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti. Prin program se subvenţionează microciparea, identificarea, înregistrarea şi sterilizarea unui număr de maximum trei animale de companie (câini şi/sau pisici) pentru fiecare deţinător.
* Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi conferit conf. dr. Simin Aysel Florescu (director medical la Spitalul Clinic Boli Infecţioase şi Tropicale 'dr. Victor Babeş'), dr. Emilian Ioan Imbri (manager al Spitalului 'dr. Victor Babeş'), dr. Sorin Petrea (director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş'), precum şi activistului Ionuţ Ursu.
* Se declară zona cuprinsă între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Libertăţii - "Promenada cu Fântâni" ca zonă de odihnă, recreere, precum şi pentru organizarea de evenimente. Potrivit proiectului, sunt admise numai funcţiuni specifice şi conexe specifice loisirului sau destinate utilizării publice: mobilier urban, amenajări pentru promenadă, recreere şi odihnă, precum şi pentru organizare ocazională de construcţii detaşabile temporare pentru alimentaţie publică şi terase de vară, expoziţii şi activităţi culturale.
* Pe ordinea zi figurează de asemenea aprobarea Planului Urbanistic Zonal Coordonator Sector 5 şi a Planului urbanistic Zonal al Spitalului Metropolitan cu funcţiuni complementare, Centru de excelenţă, campus universitar. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
AGERPRES vă urează Paște fericit!
Echipa Agenției Naționale de Presă AGERPRES vă urează Paște binecuvântat alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi. Paște fericit!
REPORTAJ/Șimleu Silvaniei, orașul în care bugetul de dezvoltare a crescut de patru ori în ultimii patru ani
Șimleu Silvaniei, al doilea oraș ca mărime al Sălajului, a înregistrat, în ultimii patru ani, o creștere a bugetului de dezvoltare de aproape patru ori, evoluție reflectată în numeroase proiecte prin care administrația locală și-a dorit să schimbe fața orașului, majoritate dintre ele fiind finanțare din fonduri europene. Primarul orașului Șim
VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede
Olt: Primarul orașului Balș anunță că o investiție într-o fabrică de aluminiu va genera 400 de locuri de muncă
O nouă investiție pe platforma industrială a orașului Balș începe anul acesta și va genera 400 de locuri de muncă, fiind vorba de o fabrică de aluminiu, a anunțat miercuri, primarul localității, Cătălin Rotea, care a precizat că a semnat certificatul de urbanism pentru obiectiv. Fabrica, o investiție a companiei Delta Aluminium, va fi am
Iași: Oficiali de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezenți la Festivalul 'Podul de Flori' de la Ungheni
Oficialități de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul orașului Ungheni, din Republica Moldova, pentru a lua parte, începând cu ora 12:00, la Festivalul 'Podul de Flori' organizat cu prilejul începerii lucrărilor construcției Podului rutier de la Ungheni - Golăești, parte din Autostrad
Galați: CJ a alocat 150.000 lei pentru refacerea Școlii din Malu Alb distrusă de incendiu pe 30 martie
Consiliul Județean Galați a alocat suma de 150.000 lei pentru refacerea Școlii din localitatea Malu Alb, distrusă într-un incendiu provocat cu intenție de un localnic în vârstă de 35 de ani, în noaptea de 30 martie. 'Am alocat un ajutor de 150.000 lei pentru refacerea Școlii gimnaziale din satul Malu Alb, comuna Dră
Timiș: A fost predat amplasamentul pentru viitorul Institut Oncologic Regional
Administrația județeană a predat miercuri, către firma constructoare, amplasamentul pe care va fi ridicat viitorul Institut Oncologic Regional din Timișoara (IORT). Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat că lucrările vor începe cu demolarea ruinelor a ceea ce s-a dorit a fi, în urmă cu 30 de ani, u
Iași: Programul Primăriei și al instituțiilor din subordine, modificat în perioada Pascală
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că în perioada 18-21 aprilie, inclusiv, va fi modificat programul municipalității și al societăților furnizoare de servicii publice. 'Conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iași nu va avea program de lucru de vineri, 18 aprilie, până lu
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme
Bistrița-Năsăud: Referendum local în comuna Parva, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Cetățenii comunei Parva din județul Bistrița-Năsăud vor fi chemați la urne în 18 mai, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru a se pronunța și cu privire la o intenție a administrației locale de a schimba categoria de folosință pentru o suprafață de 50 de hectare de pășune, în vederea dezvoltării unor investiții turistice.