Autorităţile, obligate să implementeze un sistem de colectare a deşeurilor pe minim două fracţii, sortate ulterior (proiect)
Un nou regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de salubrizare se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, conform căruia autorităţile sunt obligate să implementeze un sistem de colectare pe cinci fracţii sau, alternativ, pe cel puţin puţin două fracţii, sortate ulterior.
Astfel, potrivit documentului, autorităţile locale ale sectoarelor 1-6 au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe cinci fracţii, respectiv: deşeuri biodegradabile, deşeuri de hârtie/carton, mase plastice, deşeuri de sticlă/metal şi deşeuri reziduale.
În situaţia în care colectarea pe cinci fracţii nu este posibilă, din punct de vedere tehnic, economic, al protecţiei mediului, al sănătăţii populaţiei şi al respectării standardelor de calitate necesare, autorităţile locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor municipale pe minimum două fracţii, umed şi uscat, şi de sortare prin care să obţină cel puţin cele cinci fracţii prevăzute anterior.
Nerespectarea prevederilor se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei.
Odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor de tratare termică, tratare mecano-biologică, digestie anaerobă, primăriile sectoarelor 1-6, prin operatorii de salubrizare, vor avea obligaţia ca întreaga cantitate de deşeuri rămase în urma procesului de sortare şi care nu mai pot fi supuse reciclării să fie transportată către aceste instalaţii de tratare.
Instalaţiile de tratare (termică, mecano-biologică, digestie anaerobă) a deşeurilor vor trebui să aibă autorizaţii de funcţionare conform legislaţiei în vigoare, asigurându-se monitorizarea emisiilor de gaze reziduale în atmosferă.
De asemenea, primăriile sectoarelor 1-6, împreună cu operatorul de salubrizare căruia i s-a delegat serviciul, au obligaţia să identifice toţi producătorii de deşeuri, indiferent de natura acestor deşeuri, şi să acţioneze în vederea asigurării infrastructurii necesare pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale.
Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri municipale şi asimilabile sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă. Colectarea separată se va face în containere de suprafaţă îngropate sau semi-îngropate acolo unde sunt întrunite condiţiile de amplasare a acestora, iar în caz contrar se va realiza în saci sau europubele, destinate fiecărui tip de deşeu.
În cazul în care nu este posibilă colectarea direct la sursă pe cinci fracţii a deşeurilor reciclabile şi se efectuează colectarea pe două fracţii - umedă şi uscată - deşeurile reciclabile colectate în aceste condiţii vor fi supuse sortării în staţii de sortare.
Colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, se va face în recipienţi speciali.
Operatorului îi este interzis să depoziteze la depozitele ecologice deşeurile biodegradabile şi deşeurile reciclabile colectate separat.
Nerespectarea acestor prevederi se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei.
Deşeurile voluminoase precum mobilier, covoare, saltele - altele decât deşeurile de echipamente electronice şi electrice - care nu pot fi preluate cu sisteme obişnuite de colectare vor fi ridicate lunar, conform unui program separat, în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni sau şi în alte zile, doar în baza unei solicitări prealabile.
Operatorul serviciului are obligaţia ca împreună cu primăria de sector să elaboreze programe de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), precum şi a celor de baterii şi acumulatori de la populaţie. Colectarea DEEE-urilor se va face o dată pe lună, în ultima zi de luni, potrivit unui program de colectare stabilit de către primăriile sectoarelor.
Deşeurile provenite din locuinţe generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară vor fi predate spre colectare şi transport numai operatorului de salubrizare căruia i s-a delegat serviciul şi care deţine exclusivitatea acestuia.
Deşeurile biodegradabile colectate separat, inclusiv cele preponderent vegetale provenite din parcuri, grădini, curţi şi alte spaţii verzi, vor fi transportate la staţia de compostare.
Deşeurile alimentare din unităţile de alimentaţie publică, din sistemul HORECA, vor fi colectate separat şi apoi vor fi supuse digestiei anaerobe.
Pentru activitatea de salubrizare menajeră, atât cea prestată populaţiei, cât şi cea prestată persoanelor juridice, producătorul deşeurilor menajere şi similare va achita taxa/tariful pentru activitatea de salubrizare menajeră stabilită prin hotărâre a Consiliului Local, potrivit principiului "poluatorul plăteşte".
În vederea diminuării cantităţilor de pulberi în suspensie în aer, efectuarea operaţiunii de măturat manual pe arterele de circulaţie cu trafic STB sau pe arterele de penetraţie şi legătură, se vor înlocui măturile/periile cu echipamente de aspiraţie. În primii trei ani se vor înlocui în procent de 50%, urmând ca în următorii trei ani să fie înlocuite în procent de 75%. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi













