Braşov: Facilităţi fiscale, în valoare de 10 milioane de lei, acordate de municipalitate firmelor afectate de starea de urgenţă
Municipalitatea braşoveană va acorda, în perioada următoare, mai multe facilităţi fiscale agenţilor economici care au fost nevoiţi să-şi reducă total sau parţial activitatea pe perioada stării de urgenţă şi celor care sunt afectaţi de măsurile impuse pentru reducerea riscului de răspândire a noului coronavirus, valoarea totală estimată a efortului bugetar pentru susţinerea acestora fiind de 10 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei, Consiliul Local Braşov a adoptat, vineri, două hotărâri privind acordarea de reduceri cu 50% sau scutiri de taxe şi impozite, precum şi de anularea de majorări şi penalităţi la debite înregistrate de agenţii economici afectaţi de instituirea stării de urgenţă.
"Sunt soluţii punctuale pe care putem să le aplicăm începând cu data de 1 iunie, măsuri care cred că sunt benefice şi care au fost identificate inclusiv împreună cu operatorii economici. Toate aceste reduceri şi scutiri, cumulate, sunt cuantificate într-un total de 10 milioane de lei, bani care erau prevăzuţi iniţial ca venituri proprii la bugetul local şi pe care noi le-am luat în calcul să nu le mai încasăm, pentru a acorda aceste facilităţi menite să sprijine mediul economic din Braşov. Există posibilitatea ca, în perioada următoare, să mai identificăm şi alte soluţii de sprijinire a economiei braşovene", a declarat primarul George Scripcaru.
Una dintre facilităţi constă în reducerea impozitului anual pentru clădirile nerezidenţiale, folosite în scop comercial, cu 50%, scutire valabilă pentru cazul în care proprietarii sau utilizatorii acestora au fost obligaţi prin lege să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a acesteia în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă.
Alte măsuri sunt scutirea, pe perioada stării de urgenţă, de la plata taxei lunare pe clădiri datorată de agenţii economici care au în administrare sau în folosinţă clădiri aparţinând statului sau municipalităţii, precum şi de la plata taxei de ocupare a domeniului public pentru firmele care au fost nevoite să-şi întrerupă total sau parţial activitatea.
De asemenea, municipalitatea a luat decizia anulării majorărilor de întârziere pentru agenţii economici care îşi plătesc impozitele, taxele, chiriile sau redevenţele până la data de 30 septembrie, indiferent de perioada de întârziere şi cuantumul acestor majorări.
Un al doilea set de măsuri adoptat de CL Braşov vizează sprijinirea agenţilor economici care sunt afectaţi de măsurile pe care vor fi nevoiţi să le ia pentru a reduce riscul răspândirii noului coronavirus, în perioada în care vor relua activitatea.
Astfel, s-a decis reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public, până la sfârşitul anului, pentru cei care deţin terase, iar firmele care deţin panouri publicitare pe domeniul public beneficiază de o reducere în acelaşi cuantum a taxei de ocupare a domeniului public cu panouri publicitare, pentru perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre
Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan
Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat
Harghita: Palatul Administrativ din Miercurea-Ciuc, aproape finalizat; lucrările de reabilitare ar urma să se încheie în decembrie
Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, investiție finanțată într-un proiect PNRR, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 95,04% și se preconizează că se vor încheia la finalul lunii decembrie, arată datele furnizate de Consiliul Județean (CJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES. Potrivit sursei cit
Neamț: Festivalul Toamnei la Piatra-Neamț, un nou eveniment organizat de municipalitate fără bani de la bugetul local
A doua ediție a Festivalului Toamnei la Piatra-Neamț, programat la sfârșitul acestei săptămâni, se va desfășura fără bani de la bugetul local, ca și celelalte evenimente organizate în ultimii doi ani de municipalitate, a anunțat, miercuri, primarul Adrian Niță. Edilul a explicat că finanțarea este asigurată din sponsorizări ș
Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova
Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al pr









