logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele CJ Brăila: Vrem să începem să testăm şi personalul medical din prima linie

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a anunţat, joi, în conferinţă de presă, că se va începe testarea pentru COVID-19 a personalului medical din prima linie din Brăila, cu aparatul REAL TIME PCR donat de compania care administrează Insula Mare a Brăilei.

Potrivit lui Chiriac, aparatul donat de compania Agricost by Aldahra a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă la începutul acestei săptămâni şi a realizat, până acum, doar testări pentru persoane suspecte de coronavirus, dar se doreşte testarea cu el şi a personalului medical din prima linie.

"Am acreditat laboratorul, iar ultima dată când am vorbit cu managerul Spitalului Judeţean făcuse 14 testări. Aparatul respectiv face 48 de probe în 12 ore. Se poate lucra şi noaptea, deci putem face 96 de probe în 24 de ore. Eu zic că sunt arhisuficiente pentru judeţul Brăila. În momentul de faţă, sunt 1.700 de teste şi au consumat circa 30, cu tot cu cele folosite pentru verificări. Avem teste suficiente, avem şi un acord cadru semnat de spital cu o firmă producătoare pentru încă 6.000 de teste, deci teste ar fi. Îmi doresc să fie testat şi personalul medical şi administrativ din centrele Direcţiei de Asistenţă Socială. Voi avea o discuţie şi cu primarul, pentru că şi aceşti oameni intră foarte mult în contact cu persoane vârstice şi dorim să nu avem un astfel de focar", a declarat Chiriac.

În aceste condiţii, preşedintele CJ Brăila a declarat că nu este convins că ar mai fi necesar ca Spitalul Judeţean să mai achiziţioneze un aparat REAL TIME PCR, din bugetul Consiliului Judeţean, având în vedere că spitalul a făcut deja comanda pentru un astfel de aparat, iar firma producătoare a anunţat că îl poate livra abia în toamnă.

"Am avut o discuţie cu conducerea spitalului, se pare că firma producătoare a spus că aparatul vine prin septembrie-octombrie. Eu le-am spus: 'E hotărârea voastră dacă îl luaţi pe al doilea, dacă este nevoie sau nu'. Se pare că medicii de laborator doresc un aparat cu care să determine viremia, adică dacă te testează şi ieşi pozitiv cu COVID-19, acel aparat îţi spune cât la sută eşti contaminat: 10%, 20%, 50%, iar medicul poate să îţi dea un tratament adecvat. Acum tratamentul pentru COVID-19 se dă pe schema agreată de Ministerul Sănătăţii", a mai spus Francisk Chiriac. AGERPRES / (A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 27-10-2026 20:14

CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani

Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca

Administratie 27-10-2026 18:51

Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina

Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res

Administratie 27-10-2026 17:01

Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord

Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac

Administratie 27-10-2026 16:48

CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C

Administratie 27-10-2026 16:01

CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare

Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al

Administratie 27-10-2026 15:38

Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova

Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din

Administratie 27-10-2026 15:12

Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local

Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o

Administratie 27-10-2026 14:45

Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu

Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic

Administratie 27-10-2026 13:44

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur

Administratie 27-10-2026 12:45

Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi

  Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria

Administratie 27-10-2026 09:48

Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor

Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti

Administratie 26-10-2026 16:56

Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș

Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.

Administratie 26-10-2026 16:46

Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur

Administratie 26-10-2026 16:38

PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta

Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul

Administratie 26-10-2026 16:32

Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi