Şedinţă CGMB: Măsuri în contextul epidemiei şi fuzionarea unor companii municipale, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 12,00, pe ordinea de zi figurând 18 proiecte de hotărâre care vizează adoptarea unor măsuri în contextul epidemiei de coronavirus, precum şi fuziunea, prin absorbţie, a opt companii municipale cu alte cinci societăţi ale Municipalităţii.
* Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASMB) ar putea fi împuternicită să identifice spaţii corespunzătoare primirii şi găzduirii copiilor ai căror părinţi sunt infectaţi cu SARS-CoV-2. DGASMB va pune la dispoziţia direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor spaţiile identificate, în baza unor protocoale de colaborare. Serviciile de asistenţă medicală pentru copiii ai căror părinţi sunt infectaţi cu SARS-CoV-2, pentru care s-a dispus plasamentul într-un serviciu rezidenţial, vor fi asigurate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor.
* Opt companii municipale ar urma să fuzioneze, prin absorbţie, cu alte cinci societăţi comerciale ale Municipalităţii. Astfel, vor fi demarate procedurile necesare în vederea următoarelor fuziuni:
- Compania Municipală Managementul Traficului va absorbi Compania Municipală Managementul Transportului şi Compania Municipală Tehnologia Informaţiei;
- Compania Municipală Medicală va absorbi Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat şi Compania Municipală Pază şi Securitate;
- Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti va absorbi Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde;
- Trustul de Clădiri Metropolitane va absorbi Compania Municipală Consolidări;
- Compania Municipală Publicitate şi Afişaj va absorbi Compania Municipală Turistica şi Compania Municipală Agrement.
* CGMB ar putea decide să suspende pe perioada stării de urgenţă plata chiriei de către cabinetele de stomatologie din imobilele proprietate a Municipiului Bucureşti, urmare a suspendării activităţii din aceste cabinete. De asemenea, consilierii municipali ar putea hotărî că, pe perioada instituirii stării de urgenţă, nu se vor calcula majorări pentru plata cu întârziere a chiriei pentru beneficiarii contractelor ce au ca obiect de activitate medicală medicină de familie, alte specialităţi (cu excepţia stomatologiei) şi farmacie care funcţionează în imobilele proprietatea Municipiului Bucureşti.
* Conform unei alte propuneri, se modifică regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, prin includerea unor programe şi proiecte sociale pentru seniori, inclusiv în scopul de prevenire şi combatere a SARS-CoV-2. Astfel, la obiectul de activitate al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti se adaugă "furnizarea de servicii sociale, socio-medicale, platforme de susţinere şi de informare a persoanelor vârstnice". Alte modificări vizează: achiziţionarea de bunuri de tip alimentar, igienic şi servicii sociale pentru sprijinirea grupului ţintă; achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru informarea, educarea şi conştientizarea beneficiarilor cu privire la importanţa sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirii şi combaterea afecţiunilor; facilitarea accesului persoanelor care au împlinit 50 de ani la analize şi consultaţii medicale; achiziţionarea de aparatură şi servicii socio-medicale necesare persoanelor vârstnice.
* Potrivit altui punct de pe ordinea de zi, lucrările la străzile din Sectorul 6 aflate în administrarea Administraţiei Străzilor Bucureşti vor fi realizate în comun cu autoritatea locală. Primăria Sectorului 6 a precizat, marţi, pentru AGERPRES, că, după adoptarea acestui proiect, Sectorul 6 va putea demara lucrări de intervenţie, reparaţii, modernizare pe străzile din această zonă administrativ-teritorială aflate în administrarea Administraţiei Străzilor Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iașiul a primit trofeul 'Mărul de Aur', una dintre cele mai prestigioase distincții internaționale în turism (GALERIE FOTO)
Municipiul Iași a intrat, începând de sâmbătă, în galeria marilor destinații turistice ale lumii, odată cu primirea trofeului 'Mărul de Aur' - 2026, distincție acordată de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) pentru contribuția la conservarea și promovarea patrimoniului cultural, istoric și natural
Sâmbătă încep lucrările de remediere la Pasajul Basarab
Circulația rutieră și transportul public în zona Pasajului Basarab vor fi afectate începând de sâmbătă, când încep lucrările de remediere a acestei infrastructuri, a informat Primăria Capitalei. Astfel, de sâmbătă până pe 29 iunie, se va lucra doar în zona liniilor de tramvai, fără afectare
PMB și-a dublat în trei luni încasările din abonamente pentru parcare
Primăria Capitalei transmite că în luna mai încasările obținute din abonamente pentru parcare au ajuns la peste 16,2 milioane de lei, de două ori mai mult decât în luna februarie. Numărul cererilor pentru abonamente a crescut în contextul în care a fost eliminată gratuitatea pentru mașinile hibrid. 'S-au d
Ciucu: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că nu a luat 'niciun leu' și că nu a condiționat emiterea documentațiilor de urbanism de primirea unor foloase. Replica acestuia vine după ce a fost acuzat de DNA că în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025 a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constân
Municipiul Iași - gazdă a evenimentului Urban Mobility Summit 2026
Reprezentanți ai administrației locale, operatori de transport, instituții financiare și experți au luat parte, joi, la 'Iași Urban Mobility Summit 2026', eveniment dedicat mobilității urbane și metropolitane, transportului public modern, infrastructurii digitale și finanțării investițiilor în mobilitate. În cadrul 'Iași Urban Mobility
Sector 1: Consilierii locali își mențin decizia privind încetarea contractului cu Romprest pe 30 iunie
Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în ședința de joi, o nouă hotărâre prin care reafirmă data de 30 iunie ca termen de încetare a contractului cu actualul operator de salubrizare, Romprest. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, documentul dispune informarea companiei Romprest Service S.A. privind încetarea contractu
Constanța: Un element de beton așezat pe calea ferată a fost lovit de un tren, existând riscul deraierii
Un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit joi de un tren care circula dinspre Mangalia, au informat reprezentanții CFR Infrastructură Constanța. Conform sursei citate, incidentul feroviar se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu dera
Timiș: Digurile râului Timiș, consolidate împotriva inundațiilor până la frontiera cu Serbia
Digurile de apărare ale râului Timiș împotriva inundațiilor au fost consolidate integral, până la frontiera cu Serbia, printr-un proiect derulat de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), care a presupus o investiție de 34,1 milioane de lei proveniți de la bugetul de stat și din investiții proprii. Directorul ABAB, Viorel
Sector 3: Acord-cadru privind modernizarea a trei piețe cu aproape 96 de milioane de lei, atribuit Algorithm Residential S3
Un acord-cadru privind modernizarea piețelor Miniș, Râmnicu Sărat și Iosif Albu cu aproape 96 de milioane de lei a fost atribuit Algorithm Residential S3 S.R.L., conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sector 3, reunit miercuri în ședință. Potrivit actului normativ, se aprobă, în condițiile prevăzute de articolul 31, alineat 1
Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași, sâmbătă, la Palatul Culturii
Municipiul Iași va primi sâmbătă, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Culturii, Trofeul 'Mărul de Aur' - FIJET, ediția 2026, în prezența conducerii Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași ca recunoaștere a eforturilor depuse
Ceasuri și mașini de lux de peste 500.000 de euro și o colecție de vinuri rare - în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club'
Cele mai râvnite nume din orologeria și industria auto mondială - Ulysse Nardin, Hublot, Breguet, Audemars Piguet, Cartier, Omega, Jaguar și Mercedes -, branduri asociate cu staruri din sport, muzică, cinema ori mari personalități ale istoriei, precum Prințesa Diana, vor intra în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club', programată pe 2 iulie.
Bihor: 22 de cupluri orădene cu 50 ani de căsnicie au fost premiate de Primărie
Viceprimarul din Oradea, Teofil Filimon, a felicitat miercuri, în sala mare a primăriei, 22 de cupluri din oraș care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea, a informat Biroul de presă al instituției. Potrivit unui comunicat de presă, fiecare pereche a primit o diplomă aniversară, flor
Brașov: OMD a județului a primit avizul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Organizația de Management a Destinației (OMD) Județul Brașov primit avizul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la un an și jumătate de la momentul punerii bazei asociației, a anunțat, marți, Consiliul Județean Brașov. Ceilalți membri fondatori sunt: OMD Centru, OMD Vama Buzăului, ADI Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă
Crucea Roșie: Epidemia de Ebola din RDC nu a atins apogeul și ar putea să mai dureze încă un an
Un reprezentant al Crucii Roșii a declarat marți că epidemia de Ebola din estul Republicii Democrate Congo (RDC) nu a atins deocamdată apogeul și ar putea să mai dureze încă un an, informează Reuters. Peste 800 de cazuri de infectare cu Bundibugyo, o tulpină rară a virusului Ebola, pentru care nu există un tratament sau un vaccin omologat, au fost raport
Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE
Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta









