Şefa DSP Timiş, schimbată, după situaţia de la Maternitatea Odobescu din Timişoara
Prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, a declarat pentru AGERPRES, că dr. Mihaela Valcovici a anunţat-o, luni, că este noul director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, deşi la Prefectură nu a primit nicio adresă oficială de la Ministerul Sănătăţii, în acest sens.
"Am fost sunată de doamna dr. Mihaela Valcovici că a fost sunată de Ministerul Sănătăţii în acest sens (de a fi numită în funcţia de director al DSP Timiş, n.r.), dar eu nu am primit încă nimic oficial", a afirmat Liliana Oneţ.
Fosta şefă a DSP Timiş, Mariana Rădulescu, l-a acuzat la începutul săptămânii trecute pe managerul Spitalului Municipal, dr. ginecolog Olimpia Oprea, că a cerut izolarea/carantinarea pentru câteva ore a maternităţii pentru dezinfecţie totală şi testarea tuturor angajaţilor, după ce o angajată a fost depistată pozitiv.
Mariana Rădulescu a afirmat, marţi seara, că "decizia de carantinare (pentru câteva ore, n.r.) a respectivei maternităţi a aparţinut de la sine putere doamnei manager al Spitalului Municipal, care are în subordine maternitatea (...) fără nicio consultare a DSP (...)".
Duminică, Mariana Rădulescu a revenit cu un comunicat prin care anunţa că "în urma reevaluării situaţiei", activitatea maternităţii respective va fi restrânsă, fiind asigurate doar urgenţele, după ce 25 de persoane - cadre medicale, lehuze şi o gravidă - au fost confirmate cu COVID-19.
"Având în vedere faptul că în secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie ale Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara au fost confirmate 25 de cazuri COVID-19 pozitive (13 cadre medicale, 11 lehuze şi o gravidă), urmare a reevaluării situaţiei, DSP Timiş a transmis mai multe recomandări, între care restrângerea activităţii unităţii sanitare, astfel încât să fie asigurate doar urgenţele", arăta duminică, DSP Timiş.
Primarul Nicolae Robu a declarat, vineri, că a fost corectă decizia ca pe banii municipalităţii să fie testat întregul corp medical al Maternităţii Spitalului Municipal Timişoara, aflat în subordinea primăriei, pentru că "s-a evitat o situaţie comparabilă cu cea de la Suceava", întrucât au fost depistate mai multe persoane pozitive. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur













