logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Portul Timişoara va fi reînfiinţat, prin hotărâre de Consiliu Local, după mai bine de 50 de ani

Imagine din galeria Agerpres

Portul Timişoara va fi reînfiinţat, după mai bine de 50 de ani de la sistarea activităţii, printr-o hotărâre a Consiliului Local care se va reuni la sfârşitul acestei luni.

Portul va avea activitatea delimitată, pe tronsonul timişorean al Canalului Bega, de Uzina Hidroelectrică (amonte) până la limita unităţii administrativ-teritoriale a municipiului (aval).

Potrivit documentaţiei care însoţeşte proiectul de hotărâre, portul va fi înscris în lista cuprinzând porturile şi locurile de operare deschise accesului public şi limitele acestora, cu aprobarea prin ordin al ministrului Transporturilor, după avizarea regulamentului portuar aferent de către direcţia de profil.

Pentru valorificarea potenţialului cadrului natural, atât din punct de vedere turistic (amenajare peisagistică, zone pentru agrement), cât şi din punct de vedere economic (deschiderea navigaţiei pe Bega, transport public), municipalitatea Timişoara a dezvoltat proiectul "Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega", derulat prin POR, pentru care s-au achiziţionat şi cele şapte vaporetto.

"Creşterea preconizată/prefigurată a navigaţiei pe cursuri de apă de interior impune configurarea infrastructurii portuare şi a managementului portuar prin administraţia portuară, care presupun înfiinţarea Portului Timişoara şi a Administraţiei Portului Timişoara. (...) Consider necesar şi oportun aprobarea înfiinţării Portului Timişoara şi Administraţiei Portului Timişoara - Canal Bega", arată documentaţia propusă de directorul general al Direcţiei tehnice din cadrul Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş.

El menţionează între altele că acest Canal Bega reprezintă oportunitatea municipiului Timişoara de punere în valoare a cursului de cale navigabilă în plan local, regional, transfrontalier şi european, deopotrivă, fiind una dintre puţinele căi navigabile amenajate artificial pe teritoriul României. Canalul parcurge întregul oraş pe direcţia SV-NE, constituind de-a lungul timpului o "coloană vertebrală" în jurul căreia s-a dezvoltat aşezarea urbană.

Schimbări preconizate prin înfiinţarea Portului Timişoara se raportează şi la politicile europene actuale, referitoare la transportul de mărfuri şi persoane care converg tendinţei de a transfera volumul transporturilor de pe căile rutiere pe căile ferate ori navigabile, ca soluţii alternative sustenabile, nepoluante sau cu emisii reduse, realizându-se economii de costuri, reducerea poluării şi creşterea siguranţei transportului.

"Transportul de mărfuri pe căile navigabile interioare prezintă avantaje evidente, întrucât convoaiele de barje împinse pot transporta o cantitate mai mare de mărfuri per unitate de distanţă (t/km) decât oricare alt mod de transport terestru, cu o contribuţie majoră la reducerea traficului rutier. (...). Având în vedere trendul ascendent de dezvoltare socio-economică a zonei, contextul geopolitic favorabil, mobilitatea intermodală, interesul pentru o cale navigabilă facilă şi creşterea eficienţei transporturilor de persoane şi mărfuri la coridorul paneuropean devine pertinentă şi fezabilă ideea reluării navigaţiei pe întreg Canalul Bega", adaugă Culiţă Chiş.

Canalul Bega face parte din sistemul Rhin - Main - Dunăre (coridorul de transport paneuropean VII Constanţa - Canalul Dunăre Marea Neagră - Dunăre - Main - Rhin - Portul Rotterdam), făcând posibilă legătura între Marea Nordului şi Marea Neagră. Lungimea canalului pe teritoriul românesc este de 44,5 km şi de 74 km pe teritoriul sârbesc, iar tronsonul timişorean este de 10,60 km, cu lăţimea de 30 - 45m.

Atestarea documentară a portului datează din anul 1860, iar din anul 1958 transportul de mărfuri între România şi Serbia a încetat, pentru ca din anul 1967 să fie retrase şi navele de pasageri.

Statutul juridic de cale navigabilă interioară a fost stabilit prin HG nr. 665/2008. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 10-09-2026 17:24

Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se

Administratie 10-09-2026 17:14

MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală

Administratie 10-09-2026 16:45

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național

Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor

Administratie 10-09-2026 12:14

Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s

Administratie 10-09-2026 12:09

Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului

Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții

Administratie 10-09-2026 11:30

Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central

Administratie 10-09-2026 11:20

Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu

O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța

Administratie 10-09-2026 11:00

Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța

Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de

Administratie 09-09-2026 19:04

Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin

Administratie 09-09-2026 16:35

Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre

Administratie 09-09-2026 16:32

Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional

Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan

Administratie 09-09-2026 15:26

Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat

Administratie 09-09-2026 14:31

Harghita: Palatul Administrativ din Miercurea-Ciuc, aproape finalizat; lucrările de reabilitare ar urma să se încheie în decembrie

Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, investiție finanțată într-un proiect PNRR, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 95,04% și se preconizează că se vor încheia la finalul lunii decembrie, arată datele furnizate de Consiliul Județean (CJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES. Potrivit sursei cit

Administratie 09-09-2026 10:55

Neamț: Festivalul Toamnei la Piatra-Neamț, un nou eveniment organizat de municipalitate fără bani de la bugetul local

A doua ediție a Festivalului Toamnei la Piatra-Neamț, programat la sfârșitul acestei săptămâni, se va desfășura fără bani de la bugetul local, ca și celelalte evenimente organizate în ultimii doi ani de municipalitate, a anunțat, miercuri, primarul Adrian Niță. Edilul a explicat că finanțarea este asigurată din sponsorizări ș

Administratie 08-09-2026 19:28

Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova

Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al pr