Primarul sectorului 4 a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru un parc de circa 3 hectare
Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţă că a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru un parc de aproape 3 hectare, la intersecţia bulevardului Metalurgiei cu strada Drumul Dealul Bisericii, termenul de realizare fiind de 24 de luni, ce include atât partea de proiectare, cât şi pe cea de execuţie.
El a menţionat, într-o conferinţă de presă, că valoarea totală a acestei investiţii din bugetul local se ridică la aproximativ 31 de milioane de lei şi că, în urma consultării avute cu cetăţenii, parcul va purta numele lui Tudor Arghezi.
Băluţă a precizat că s-a emis o hotărâre de Consiliu General de expropriere pentru suprafaţa pe care se va amenaja parcul.
"În sectorul 4 astăzi avem pentru fiecare locuitor o suprafaţă de 21 metri pătraţi de spaţiu verde, avem de lucrat puţin, pentru că trebuie să ajungem la cel puţin 24 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare om din sector", a arătat el.
Potrivit acestuia, dezvoltarea pe care a avut-o sectorul 4 în ultimii ani a generat o creştere semnificativă a numărului de oameni care vin în această zonă.
"În fiecare an, între 10.000 şi 15.000 de oameni cu vârste între 25 şi 40 ani au venit în sectorul 4. (...) S-a întâmplat să se construiască extrem de multe blocuri în zone ce nu au fost urbanizate. (...) Măsurile imediate pe care le-am luat au constat în urbanizarea acestor zone, practic astăzi marea majoritate a străzilor din aceste zone de dezvoltare au utilităţi şi asfalt sau cel puţin în acest moment se lucrează la ele. (...) Începând cu 15 septembrie (...) vom avea în locul fostului liceu IMGB o investiţie din bani europeni de peste 5 milioane de euro, o şcoală cu clase de la zero la a XII-a, o bază educaţională ultramodernă. De asemenea, în această zonă am dezvoltat mai multe grădiniţe", a afirmat Băluţă.
Acesta a precizat că Parcul Tudor Arghezi reprezintă a doua investiţie a Primăriei sectorului 4, ce are la bază exproprierea pentru construirea de zone verzi, prima fiind esplanada verde de la Piaţa Sudului, ce va purta numele de Parcul Central, cu o suprafaţă de circa un hectar, care va fi gata în maximum 30 zile.
La rândul său, Adrian Ilie, manager de proiect în cazul Parcului Tudor Arghezi, a menţionat că s-a dorit crearea unei atmosfere în funcţie de fiecare zonă. El a precizat că în zona de relaxare a parcului preponderent va fi mesteacănul, iar în cea de pădure - tei şi sălcii.
Potrivit Primăriei Sectorului 4, noul parc va fi amenajat în locul unui teren viran, devenit în timp depozit de gunoaie, care a fost expropriat pentru suma de 8,7 milioane de lei.
27.627 mp va fi suprafaţa totală a noului parc, dintre care peste 10.000 mp vor fi doar spaţii verzi. Pe lângă acestea, proiectul prevede crearea mai multor tipuri majore de zone tematice. Unele - destinate circulaţiei pietonale, incluzând pavilioane şi chioşcuri, iar altele destinate sportului şi jocurilor în aer liber, menţionează autoritatea locală.
11.685 mp este suprafaţa spaţiilor pietonale, 1.100 mp - suprafaţa pe care vor fi amenajate locurile de joacă şi de fitness. 1.000 mp vor fi destinaţi amenajării unui skate-park, la cele mai înalte standarde de calitate.
Spaţiile nou create vor fi dotate cu mobilier urban de calitate, cu un design unitar pe tot parcursul amenajării.
Totodată, în partea de sud a parcului, pe o suprafaţă construită la sol de 1.100 mp, va fi amenajată o parcare supraetajată, cu un regim de înălţime de P+1+terasă. Aceasta va asigura un total de 108 parcaje, dispuse astfel: 35 de locuri la parter, dintre care 4 pentru persoane cu handicap şi două pentru autovehicule electrice, 36 de locuri la etaj şi 37 de locuri pe terasă, mai precizează Primăria. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur













