Firea, despre avaria din sectoarele 2 şi 3: A fost un sabotaj industrial
Primarul general Gabriela Firea a declarat luni că îşi menţine opinia conform căreia avaria la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3 a fost "un sabotaj industrial".
"Ne menţinem opinia că a fost o greşeală intenţionată din partea ELCEN. Ne menţinem punctul de vedere că a fost un sabotaj industrial prin care au fost pedepsiţi cetăţenii din sectoarele 2 şi 3 doar pentru a fi un atac politic asupra primarului general. Eu am fost avertizată cu ceva vreme în urmă că se va întâmpla aşa ceva. Am crezut că este o glumă, dat iată că nu a fost o joacă şi s-a provocat în mod intenţionat o avarie majoră", a declarat primarul general, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Municipalităţii.
Directorul general al Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a precizat că avaria a fost cea mai mare din istoria sistemului şi a prezentat un grafic cu monitorizarea în timp real a debitelor, presiunilor şi temperaturilor. Astfel, el a precizat că pe 7 februarie a avut loc o primă avarie în jurul orei 22.40, localizată pe o bretea a Magistralei Sud, care a afectat patru puncte termice. Pe de altă parte, cea de-a doua avarie, cea de amploare, a avut loc la începutul Magistralei 3, la ieşirea din CET Sud.
"Pot să vă spun că, în urma discuţiilor cu lucrătorii din Termoenergetica, oameni care au peste 20 de ani de experienţă, s-a ajuns la concluzia că această avarie este (...) cea mai mare avarie din istoria sistemului. Vorbim de o avarie care a dislocat o bucată de un metru pătrat aproximativ de metal. Avaria a avut loc la o schimbare de direcţie. Aceste schimbări de direcţie se folosesc pentru a prelua dilatarea. Atât de puternic a fost acest şoc termic ca intensitate încât a făcut ca această schimbare de direcţie, practic, să crape. (...) Practic, tot ce pompa CET-ul în acel moment s-a dus prin acea gaură. Sistemele de protecţie s-au declanşat şi unitatea de producere a agentului termic s-a închis", a spus el.
Burghiu a mai precizat că în acea zi Termoenergetica a solicitat ELCEN o temperatură de 96-98 de grade, însă temperatura livrată a fost de 119 grade Celsius.
"Au mai existat astfel de variaţii, dar niciodată pe o asemenea durată, astfel încât şocul să fie atât de puternic", a adăugat el.
Firea a opinat că acest incident a avut şi o implicaţie politică, deoarece "administratorul Elcen este membru PNL Bucureşti".
"Până în acest moment nu am auzit ca premierul PNL, Orban, ca ministrul PNL al Economiei să îl fi tras la răspundere pe membrul PNL administrator la ELCEN care, direct sau indirect, a comandat acest sabotaj industrial. (...) Această sincopă, de peste 20 de grade, livrându-se agent termic la 119 grade, nu poate fi de domeniul întâmplării. Dacă ar fi fost o eroare umană sau tehnică, cu siguranţă reprezentanţii ELCEN ar fi ieşit în mod public şi ar fi explicat că au luat măsuri asupra celor care au făcut acea greşeală tehnică. Nu am văzut decât declaraţii şi comunicate de presă prin care suntem certaţi că avem datorii la ELCEN", a spus Firea.
Ea a menţionat că avaria a fost remediată şi că în această noapte cetăţenii din cele 300 de blocuri afectate vor avea apă caldă şi căldură. Primarul a subliniat că îşi menţine intenţia de a depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare.
"Aceste dovezi vor merge şi la anchetatori. Avem un fel de cutie neagră, cutie de bord, în care sunt cuprinse toate elementele tehnice", a spus ea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat sâmbătă că va depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, după ce Termoenergetica a informat că, în urma unor manevre efectuate de CET Sud, aparţinând ELCEN, s-a produs o avarie la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3.
Reprezentanţii ELCEN au replicat că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) încearcă să arunce vina pe producătorul de energie pentru avariile din curtea proprie. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Iașiului anunță măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopții
Primarul Mihai Chirica a anunțat, vineri seara, că va introduce măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopții, în contextul stării de alertă instituite la nivel național în sectorul energetic. Potrivit primarului Iașiului, decizia vine pe fondul reducerii producției de energie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, cauzată de nivelul s
Radu Miruță, la Spitalul Militar din Craiova: Investițiile în infrastructura medicală militară trebuie prioritizate
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat vineri, la Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova, că investițiile în infrastructura medicală trebuie fundamentate riguros și prioritizate, în condițiile în care resursele financiare disponibile nu acoperă toate nevoile din domeniu. Potrivit comunicatu
Olt: Seri cu petreceri tematice pe plajă și concert pe apă, la Clubul Nautic Slatina
Slatina, 31 iul /Agerpres/ - Seri cu petreceri tematice pe plajă în luna august și un concert pe apă, Symphony by the River, în prima parte a lunii septembrie, sunt câteva dintre evenimentele pregătite de municipalitatea din Slatina pentru a revitaliza zona de agrement Clubul Nautic Plaja Olt, aflat pe malul râului Olt, a declarat vineri, pentru AGERP
Covasna: Peste 90 de automobile așteptate la ediția a XVII-a a 'Întâlnirii trabantiștilor din România'
Peste 90 de automobile sunt așteptate să participe la cea de-a XVII-a ediție a Întâlnirii Trabantiștilor din România, ce va avea loc în perioada 31 iulie - 2 august, în stațiunea Covasna, a declarat vineri, pentru AGERPRES, organizatorul acestui eveniment, Olosz Levente. Întâlnirea, organizată cu sprijinul Primăriei Co
Suceava: A început Festivalul Trufelor de la Cacica; preparate cu trufe și folclor autentic
Singurul festival din România dedicat trufelor a început, vineri, în localitatea Cacica, evenimentul având scopul de a promova trufele în gastronomia locală, dar și Bucovina în rândul turiștilor români și străini. 'Festivalul Trufelor aduce împreună două comori ale României: folclorul autentic - c
Mureș: Sighișoara s-ar putea înfrăți cu 'Orașul Giganților' din Belgia
Municipiul Sighișoara s-ar putea înfrăți cu orașul belgian Ath, cunoscut la nivel internațional sub numele de 'Orașul Giganților', demersurile fiind inițiate de către Asociația RoAth din Belgia, a cărei delegație participă anual la Festivalul 'Sighișoara Medievală'. 'Ath este un oraș francofon din regiunea Valonia, Be
VIDEO UPDATE/Ciprian Ciucu: Municipalitatea va regenera Parcul Herăstrău etapizat și materialul dendrologic va fi analizat
Primăria Municipiului București (PMB) va regenera Parcul Herăstrău etapizat, în colaborare cu Fundația Comunitară, Asociația Peisagiștilor, care va face o analiză a materialului dendrologic din parc și cu Institutul Național al Patrimoniului, a anunțat vineri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
Brașov: Consiliul Local a aprobat acordarea autorizației de funcționare pentru șapte săli de jocuri
Cinci firme au primit, vineri, aprobare pentru a organiza activități de jocuri de noroc de tip slot-machine sau de pariuri în cotă fixă în șapte spații din municipiul Brașov, decizia fiind luată în ședința Consiliului Local. Cele șapte spații pentru care se va acorda autorizația se află, în principal, în centre comerciale, iar dou
Municipiul Brașov intră în competiția pentru titlul de Capitală a Tineretului din România 2028
Consiliul Local Brașov a aprobat, în ședința ordinară de vineri, participarea oficială a municipiului în competiția pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România în 2028, precum și acordul de parteneriat ce va fi încheiat între Primărie și mai multe organizații neguvernamentale care vor susține candidatura.
Bihor: Cel mai mare parc din Oradea, Grădina Urbană 'Nufărul', intră în lucrări de execuție (GALERIE FOTO)
Lucrările la Grădina Urbană 'Nufărul', cel mai mare parc din municipiul Oradea, au fost lansate vineri, pe amplasamentul viitoarei investiții, în prezența primarului Florin Birta, a constructorului și a managerului de proiect. Parcul se va întinde pe o suprafață de circa șapte hectare, în apropierea Parcului Salca, și
VIDEO PMB: Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie
Circulația pe pasajul Basarab se va redeschide complet până în septembrie, iar până la finalul anului lucrările vor continua fără să afecteze traficul rutier. 'Reparăm, într-o jumătate de an, ce s-a degradat în ultimii 15 ani. Ca să recepționăm! Am început pe 20 iunie, cu montarea schelelor și scoaterea
Primăria Constanța vrea să finalizeze noul CET și reabilitarea școlilor, prin PNRR; bugetul local, rectificat
Consiliul Local Constanța a aprobat, joi, proiectul privind rectificarea bugetului din acest an, pentru ca primăria să poată finaliza, până la termenul limită de 31 august, proiecte derulate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit primarului Constanței, Vergil Chițac, cel mai amplu proiect derulat de municipal
Ciprian Ciucu: Profesionalizăm și depolitizăm toate companiile municipale
Primăria Municipiului București profesionalizează și depolitizează companiile municipale, urmând să scoată la concurs, în mod transparent, toate pozițiile din consiliile de administrație și cele de directori, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'O veste mult așteptată, de mai mulți ani... Gata! Profesionalizăm și depolitizăm
Bihor/Spitalul Județean a primit sub 40% din posturile solicitate, nu a fost favorizat, afirmă edilul Birta
Spitalul Clinic Județean Bihor a primit 131 de posturi din cele 391 solicitate, adică mai puțin de 40%, a declarat, joi, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, respingând acuzațiile fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, privind o presupusă favorizare a unității medicale orădene. 'Am văzut că domnul fost ministru al Sănătății, Rogob
Bihor: Oradea devine 'pet friendly', având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș
Oradea devine un oraș prietenos cu animalele de companie, având elaborat primul regulament unitar privind accesul acestora în spațiile publice și în spațiile private cu acces public, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta. Documentul, aflat în dezbatere publică timp de peste 60 de zile, a fost modificat








