Firea: Primele locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea ar putea fi date în folosinţă în septembrie
Primele locuinţe sociale din complexul realizat în Bulevardul Prelungirea Ghencea nr. 322 - 326 ar putea fi date în folosinţă în luna septembrie, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
"Primul bloc, cel care deja se construieşte, va fi finalizat în toamna acestui an. Noi ne-am dori ca în luna septembrie deja să fie repartizate primele locuinţe. După finalizarea primului bloc, în momentul în care se lucrează la finisare, începe deja construirea celui de-al doilea bloc", a precizat primarul general, într-o declaraţie acordată presei.

Gabriela Firea a verificat luni stadiul lucrărilor la complexul de locuinţe sociale iniţiat în vara anului 2019 în cartierul Prelungirea Ghencea. Acesta urmează să includă opt blocuri (600 de apartamente), dintre care unul de 11 etaje şi şapte a câte cinci etaje. În prezent se lucrează la blocul de 11 etaje, al cărui cost este estimat la 7 milioane de euro. Preţul terenului destinat întregului complex (27.000 mp) a fost de 5 milioane de euro, acesta având acces la transportul în comun şi reţelele de utilităţi. Preţul metrului pătrat construit, cu finisaje, este de 750 euro.
Marea majoritatea a apartamentelor vor avea două sau trei camere, iar familiile care vor locui aici vor plăti o chirie socială de cel mult 100 de lei, a explicat primarul general.

Proiectul este realizat de Trustul de Clădiri de Metropolitane, după ce terenul a fost achiziţionat de Compania Municipală Imobiliară.
Primarul general a vorbit despre o adevărată "criză" în ceea ce priveşte locuinţele sociale, având în vedere că în decurs de trei ani au fost repartizate doar 80.

"Avem la Primăria Capitalei solicitări depuse de aproape 4.000 de familii. De asemenea, şi la sectoare sunt depuse foarte multe cereri de locuinţe sociale, totalizând aproape 20.000 de cereri. Este vorba despre persoane cu venituri foarte mici, vârstnici care şi-au pierdut casele în urma unor retrocedări, despre persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale. Sunt în acest moment aproape 400 de dosare care au trecut deja prin comisia specială de la Primăria Capitalei. Practic, aceste familii sunt pe lista urgentă de aşteptare, pentru că ar fi trebuit să primească de mult timp o locuinţă socială în Capitală, dar fondul locativ este foarte mic", a spus Gabriela Firea.
Ea a menţionat că proiectul PMB de a închiria locuinţe de pe piaţa privată pentru cazurile sociale nu a putut fi implementat, deoarece nu s-a prezentat nicio firmă la această licitaţie. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Gabriela Firea / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie
PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie
Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto
Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei
Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre










