logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prefectul Constanţei: Şantierul pentru construirea imobilului din zona peninsulară, la ''Lupoaică'', respectă prevederile legale

Image

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, referitor la şantierul deschis în zona "Lupoaică" a centrului vechi al municipiului reşedinţă pentru construirea unui imobil, că reprezentanţii autorităţilor judeţene implicate privind autorizarea în acest caz au confirmat respectarea tuturor normativelor legale de către investitor.

Conform prefectului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a menţionat că documentaţia pentru construirea respectivului imobil respectă prevederile legii privind protejarea monumentelor istorice, din punctul de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii "nu se văd probleme în ceea ce priveşte reglementarea şi emiterea actelor administrative, adică a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie", iar arhitectul şef al Primăriei Constanţa a informat că "autorizaţia de construcţie a fost emisă cu respectarea întocmai a avizelor şi anexelor emise de Ministerul Culturii şi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi că autorizaţia de construcţie respectă întocmai indicatorii urbanistici prevăzuţi în PUZ-ul Peninsulei".

Niculescu a mai spus că, pentru clarificarea situaţiei, a solicitat sprijinul Ministerului Culturii, pe 30 ianuarie având loc, la Constanţa, o întâlnire între secretarul de stat din Ministerul Culturii Liviu Brătescu, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Ioan Opriş, şi directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural, Emilian Gămureac, cu reprezentanţi ai instituţiilor judeţene ce au legătură cu respectivul şantier.

"S-au prezentat toate aspectele, am făcut şi o minută a întâlnirii, s-a precizat faptul că în momentul acesta lucrările sunt oprite întrucât este o anchetă a Poliţiei în desfăşurare, pe baza unei reclamaţii. (...) Înţeleg de la doamna Magdalena Tiţă (directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură - n.r.) că lucrările se vor putea relua conform celor comunicate de domnul comisar şef Carp Laurenţiu, dar doar cu supravegherea arheologilor, pe baza unui contract semnat de investitor cu muzeul", a afirmat prefectul, în conferinţa de presă.

Prefectul George Niculescu a menţionat, totodată, că în urma întâlnirii cu reprezentanţii Ministerului Culturii s-a stabilit că arheologi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa "vor supraveghea lucrările, în baza autorizaţiei de supraveghere arheologică", iar contractul de supraveghere arheologică va fi încheiat cu beneficiarul "astfel încât de luni, 3 februarie, să poată începe lucrările de supraveghere arheologică".

Totodată, potrivit prefectului, arheologul Ioan Opriş a propus ca "pe viitor, în zona de protecţie a monumentelor istorice, cercetările arheologice să se facă pe toată suprafaţa afectată de proiect, iar coordonatele cuprinse în rapoartele de cercetare să fie întocmite de un topograf care să fie inclus ori în organigrama muzeului ori în cea a Direcţiei Judeţene pentru Cultură".

George Niculescu a mai spus că pe baza aceluiaşi PUZ - Peninsulă, din 2016 şi până în prezent au fost emise în total circa zece autorizaţii de construcţie, în celelalte cazuri nevăzând "niciun fel de demers civic de amploarea celui privind şantierul de la 'Lupoaică'", caz folosit din punctul de vedere al prefectului, "în scop electoral".

Pe 29 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, la propunerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a dispus oprirea temporară a executării lucrărilor de construire a imobilului din zona veche a municipiului, în urma unei plângeri depuse de filiala judeţeană a USR, potrivit căreia la săparea fundaţiei respectivei clădiri au fost distruse vestigii.

Conform IPJ, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, conform Legii 50/1991.

Pe 24 ianuarie, mai mulţi cetăţeni, printre care membri USR, au format un lanţ uman în jurul săpăturilor făcute de excavatoare în locul unde ar urma să fie construit imobilul, protestând astfel faţă de distrugerea vestigiilor. Ulterior, după ce lucrări de excavare s-au efectuat noaptea, membri ai respectivei formaţiuni politice au depistat locul unde sunt descărcate camioanele cu pământul de pe şantier. În grămezile de pământ, deputatul Stelian Ion şi mai mulţi susţinători au reuşit să găsească, în scurt timp, diverse fragmente din amfore şi alte materiale arheologice. AGERPRES / (A, AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 28-10-2026 22:43

Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier

Administratie 28-10-2026 12:21

Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor

Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.

Administratie 27-10-2026 20:14

CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani

Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca

Administratie 27-10-2026 18:51

Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina

Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res

Administratie 27-10-2026 17:01

Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord

Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac

Administratie 27-10-2026 16:48

CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C

Administratie 27-10-2026 16:01

CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare

Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al

Administratie 27-10-2026 15:38

Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova

Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din

Administratie 27-10-2026 15:12

Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local

Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o

Administratie 27-10-2026 14:45

Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu

Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic

Administratie 27-10-2026 13:44

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur

Administratie 27-10-2026 12:45

Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi

  Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria

Administratie 27-10-2026 09:48

Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor

Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti

Administratie 26-10-2026 16:56

Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș

Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.

Administratie 26-10-2026 16:46

Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur