PMB cere din nou Guvernului administrarea Centurii Capitalei (proiect)
Consilierii municipali urmează să dezbată în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre prin care vor cere Guvernului să transmită Centura Capitalei din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului General.
Conform proiectului de hotărâre, solicitarea este formulată "pentru optimizarea transportului din Capitală" şi în vederea "finalizării lucrărilor de modernizare". De asemenea, se cere declararea din bun de interes public naţional în bun de interes public local.
Transmiterea se va realiza împreună cu fondurile aferente pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de dezvoltare.
"În cazul nerespectării destinaţiei imobilului, acesta revine în domeniul public al statului", mai reiese din proiect.
În referatul de aprobare, semnat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se arată că o problemă majoră cu care se confruntă Capitala o reprezintă aglomeraţia din trafic, generată şi de lipa unei alternative ocolitoare, "Bucureştiul fiind unul dintre puţinele oraşe care nu are o şosea de centură la parametri de, cel puţin, drum expres".
În raportul de specialitate se arată că Bucureşti este principalul nod rutier al reţelei drumurilor naţionale, fiind punctul de începere pentru trei autostrăzi şi nouă drumuri naţionale. Se mai arată că actuala Centură a Capitalei are o lungime totală de 72 de kilometri şi este împărţită în două secţiuni principale: una nordică de aproximativ 40 km şi una sudică de 32 km.
"Apreciem că traficul pe centura Capitalei, îndeosebi cel greu, înregistrează şi va înregistra în continuare creşteri cu mult peste media estimată. (...) Deşi modernizarea Centurii Capitalei a început cu mult timp în urmă, până la această dată nu s-a reuşit încheierea lucrărilor. Fiind un proiect de importanţă majoră pentru Capitală, apare necesitatea finalizării lucrărilor de modernizare", arată documentul.
Primarul general, Gabriela Firea, a solicitat în numeroase rânduri guvernelor anterioare să permită Municipalităţii să administreze şi să finalizeze lucrările iniţiate la Centura Capitalei. AGERPRES/ (AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova
Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din
Valea Saulei din Sectorul 2 a fost declarată arie naturală protejată de interes local
Valea Saulei, cu o suprafață de 5,2 hectare, situată în Sectorul 2, a devenit arie naturală protejată de interes local, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți. La acest proiect de act normativ s-au înregistrat 45 de voturi 'pentru' și o
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.












