Primăria sectorului 2 anunţă licitaţie pentru activitatea de salubrizare; valoare estimată - 1,1 miliarde lei pe 7 ani
Primăria sectorului 2 anunţă pe SICAP licitaţie pentru gestiunea activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale, precum şi pentru măturatul, spălatul, întreţinerea şi deszăpezirea căilor publice din sector.
Contractul de delegare a gestiunii activităţii de salubrizare ar urma să aibă o durată de şapte ani, valoarea estimată fiind de 1.155.235.976 lei.
Contractul nu este împărţit în loturi. În cadrul criteriilor de atribuire, preţul ofertei reprezintă 70%, iar propunerea tehnică (respectarea standardelor de performanţă privind emisiile) - 30%.
Cifra medie de afaceri globală a ofertantului pe ultimii trei ani trebuie să fie cel puţin egală cu 305.000.000 lei. Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat, în ultimii trei ani, servicii de natura şi complexitatea celor prevăzute în caietul de sarcini, cu o valoare anuală cumulată de minimum 152.500.000 lei fără TVA.
Obiectul contractului îl reprezintă:
* colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
* sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat;
* colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora;
* măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice;
* curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ;
* colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C











