Cuc, despre podul peste Dunăre dintre Tulcea şi Brăila: Lucrările sunt în grafic

Lucrările de realizare a podului peste Dunăre, între judeţele Brăila şi Tulcea, sunt în grafic, au susţinut marţi, în timpul unei vizite pe şantierul de pe malul tulcean al fluviului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Proiectul are o valoare de 488 de milioane de euro, este al cincilea din Europa în ceea ce priveşte gradul de complexitate. Nu sunt probleme de finanţare şi toate cererile înaintate de constructor au fost plătite. Lucrările sunt în grafic", a declarat ministrul Cuc.
Referindu-se la defrişarea unui hectar de pădure, ministrul Transporturilor a menţionat că s-au obţinut avizele pentru această lucrare.
"La partea de relocare de gaze, s-a reluat procedura de licitaţie, după ce la prima licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant", a mai spus ministrul Transporturilor.
Potrivit sursei, autorităţile au lansat licitaţiile pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul expres Constanţa-Brăila, iar în maximum două luni se vor plăti despăgubirile pentru exproprieri.
La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că firmele de construcţii din România au apreciat măsurile fiscale aplicate începând din acest an pentru stimularea domeniului şi a anunţat două noi măsuri.
Una dintre ele vizează acordarea unui bonus financiar firmelor care termină lucrările cu cel puţin şase luni înainte de termenul prevăzut în contract, bonus echivalent cu procentul de penalizare aplicat în caz de întârziere a lucrărilor.
A doua măsură vizează inclusiv reducerea timpilor de realizare a unui proiect, potrivit sursei.
"Pentru a nu mai relansa licitaţia şi a pierde timp, atunci când CNAIR este gata să atribuie un contract şi constată că între bugetul firmei câştigătoare şi ce are în caietul de sarcini există o diferenţă, aceasta să fie suportată de la bugetul de la stat, să nu se mai organizeze o licitaţie şi să se piardă timp. Sunt două măsuri care vor relansa domeniul construcţiilor", a declarat ministrul Teodorovici.
Potrivit reprezentanţilor companiei care execută lucrările de construire a podului peste Dunăre între judeţele Tulcea şi Brăila, până la finele acestui an se vor încheia lucrările la fundaţia podului.
Podul peste Dunăre între judeţele Brăila şi Tulcea este unul din obiectivele anunţate de peste 20 de ani de autorităţile publice, pentru care s-au făcut mai multe studii de fezabilitate.
Durata de realizare a investiţiei este de 48 de luni, din care 12 luni proiectarea şi 36 de luni execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tescaru (ANRSC): S-au făcut investiții mari în domeniul colectării deșeurilor; ar trebui o rețea națională de reciclare
În România s-au făcut investiții mari în domeniul colectării deșeurilor, însă este necesară și o rețea națională de instalații pentru tratare și reciclare, a declarat, marți, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Ionel Tescaru. 'Din punctul nostru de vedere, din analiza
Sălaj: 51 de microbuze școlare electrice pentru elevii din județ
Un total de 51 de microbuze școlare electrice, achiziționate de administrația județeană în cadrul unui proiect european în valoare de 7,2 milioane de euro, au fost predate, marți, beneficiarilor, respectiv reprezentanților a 48 de comune, două orașe și Consiliul Județean Sălaj, în cadrul unei festivități ce a avut loc pe platoul din centrul Zalăului
Soos Zoltan: Procurorii DNA Mureș mi-au interzis exercitarea atribuțiilor de primar pentru 60 de zile
Edilul-șef Soos Zoltan a anunțat, luni seara, că procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș i-au interzis exercitarea atribuțiilor de primar pentru o perioadă de 60 de zile, într-un dosar de corupție aflat în instrumentare. 'Astăzi, am fost pus din nou în fața unei decizii greu de înțeles di
Consultanți: ANAF încalcă prevederile Codului fiscal, considerând că dobânda-cheie este una de piață în cazul împrumuturilor intra-grup
Instituțiile de control din ANAF ajustează 'din oficiu' dobânzile aplicate în cadrul împrumuturilor intra-grup la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, fără efectuarea unei analize conforme cu principiile prețurilor de transfer, o abordare ce contravine principiilor economice și juridice aplicabile și poate genera nu doar prejudicii contr
Buzău: Proiecte de consolidare și eficientizare energetică în valoare de 33 milioane lei, semnate de conducerea CJ
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Buzău a semnat, luni, trei contracte de finanțare în valoare de aproximativ 33 milioane lei, pentru consolidarea și eficientizarea energetică a trei imobile aparținând Spitalului Județean de Urgență (SJU), Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) și Centrului Militar Județean (CMJ). Potrivit cond
Bihor: Contract de 62 de milioane de lei nerambursabili, semnat pentru realizarea Grădinii termale Ioșia în Oradea
Primăria Municipiului Oradea a semnat contractul de finanțare pentru realizarea Grădinii termale Ioșia, un proiect ce va transforma o parte din actualul Ștrand Ioșia într-un complex modern de relaxare, printr-o finanțare totală de 214 milioane de lei, din care 62 de milioane sunt fonduri nerambursabile, a informat vineri, Biroul de presă al primăriei.
Prahova: Clădirile Spitalului Municipal Ploiești cu risc seismic I, incluse pentru finanțare în programul 'Mihai Cantacuzino'
Clădirile Spitalului Municipal Ploiești care sunt încadrate cu risc seismic I au fost incluse pentru finanțare în Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor, a anunțat, vineri, Primăria Ploiești. 'Prin derularea tuturor demersurilor procedurale necesare, am reușit să facem un pas extrem de important pentru
Mașinile de salubritate - scutite de taxa de tonaj greu pentru traversarea zonei centrale a Capitalei
Autovehiculele utilizate pentru colectarea și transportul deșeurilor vor fi scutite de taxa care se aplică mașinilor cu masa totală autorizată mai mare de cinci tone, în cazul în care circulă în zonele A și B ale Capitalei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în ședința de joi seară a Consiliului Genera
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 4,9770 lei, în scădere cu 0,02 bani față de cotația precedentă, de 4,9772 lei. În schimb, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,5295 lei, în creștere cu 1,79 bani (+0,40%), c
Sector 4: Nicușor Dan a semnat avizul Comisiei de Circulație necesar refacerii Planșeului Unirii, după tergiversări
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulație (CTC) necesar refacerii Planșeului Unirii, după mai bine de un an de 'întârzieri nejustificate', au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 4. La finalul unei perioade îndelungate, marcate de 'tergiversări nefondate'
ONRC: 309 societăți cu capital străin au fost înființate în ianuarie 2025
Un număr de 309 societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în ianuarie 2025, în scădere cu 15,76% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 309 de societăți noi aveau un capital so
Consiliul Concurenței analizează preluarea unor active Land Motors de către Bavaria Cars și AB Immo Cluj
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Bavaria Cars SRL și AB Immo Cluj SRL intenționează să preia unele active deținute de Land Motors SRL, conform unui comunicat de presă. Activitatea principală a Land Motors SRL o reprezintă comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare sub 3,5 tone. Pe lângă comerțul cu autoturisme și autovehicule ușo
Opt linii de transport în comun vor avea programul prelungit pentru preluarea spectatorilor meciului Rapid-Dinamo
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) prelungește, duminică seara, programul a opt linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor meciului Rapid - Dinamo, iar la dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 vor fi deviate. Potrivit unui comunicat al TPBI, liniile 1, 10, 40, 55, 86
Sectorul 2, împuternicit să se asocieze cu Metrorex pentru extinderea magistralei de metrou Pipera-Petricani
Consiliul Local al Sectorului 2 a fost împuternicit să se asocieze cu Metrorex în vederea realizării în comun a proiectului de extindere a Magistralei M2 de metrou Pipera - Petricani. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în ședința de joi seară a Consiliului General al Capitalei, proiectul fiind introdus pe ordinea de zi
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 7,1 milioane de lei (1,4 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,35%, iar indicele BET-Plus, care arată e