Pinacoteca Municipiului Bucureşti urmează să fie realizată în Palatul Dacia, de pe strada Lipscani
Consiliul General al Capitalei a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect privind darea în administrare către Muzeul Municipiului Bucureşti a imobilului situat pe strada Lipscani nr. 18 - 20 (Palatul Dacia), în vederea realizării unei pinacoteci.
"Sper să punem punct astăzi unui subiect foarte mult dezbătut în ultima perioadă. Având în vedere faptul că Guvernul României a anunţat în mass-media că intenţionează să construiască o clădire care va fi amenajată ca Muzeu al Holocaustului, clădirea din Lipscani 18 - 20 va fi transferată Muzeului Municipiului Bucureşti pentru amenajarea Pinacotecii Capitalei. Avem foarte multe lucrări de artă care stau în condiţii improprii şi este momentul - chiar dacă nu s-a făcut nimic în 30 de ani - măcar noi, în acest moment, să putem să reparăm aceste nedreptăţi", a declarat primarul general Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB.
În referatul de aprobare privind darea în administrare a acestui imobil, semnat de viceprimarul Tomniţa Florescu, se aminteşte că, în conformitate cu hotărârea CGMB nr. 134 din 30 august 2012, a fost demarat Programul multianual "Pinacoteca Municipiului Bucureşti".
"Pinacoteca Municipiului Bucureşti a fost construită încă din anul 1933 prin donaţii, achiziţii, transferuri. Patrimoniul de artă al Pinacotecii este constituit din 2.543 de lucrări de pictură românească şi europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 de lucrări de artă decorativă şi 2.425 de lucrări de grafică şi se află depozitat şi în administrarea Muzeului Municipiului Bucureşti", precizează sursa citată.
Potrivit referatului de aprobare, pentru galerie se vor selecta aproximativ 1.500 de picturi, circa 100 de lucrări de artă grafică, iar restul se vor expune periodic într-un spaţiu dedicat artei grafice. Aproximativ 200 de sculpturi se vor expune alături de pictură şi artă grafică, în marea galerie. Restul lucrărilor se vor păstra în depozite şi se vor expune la anumite intervale de timp, pentru "a ţine treaz" în permanenţă interesul publicului, prin reîmprospătarea galeriei permanente.
Pentru cele 1.500 de picturi, circa 100 de lucrări de artă grafică şi aproximativ 200 de sculpturi e nevoie de aproximativ 40 de săli de expunere de circa 15 m X 10 m. Pentru expoziţii temporare sunt necesare două săli de circa 20 m X 10 m. "Este o estimare la nivel ideal, dar proiectul este foarte flexibil şi se poate adapta pe orice tip de spaţiu, între 35 - 45 de săli de diverse dimensiuni", relevă sursa citată.
Centrul de cercetare şi de prezentare a activităţii muzeale pentru publicul larg va cuprinde: Biblioteca Pinacotecii, Arhiva Pinacotecii, două depozite vizibile pentru public printr-un perete de sticlă securizat, unul de pictură şi artă grafică, iar al doilea de sculptură, o sală pentru programe pentru public, un birou de promovare şi relaţii cu presa, o sală pentru conferinţe, librărie şi magazin.
CGMB a respins de mai multe ori proiectul privind darea în administrarea Institutului "Elie Wiesel" a imobilului de pe strada Lipscani nr. 18 - 20, în vederea realizării Muzeului de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C











