PMB anunţă că încep tratamentele împotriva insectelor şi dăunătorilor în Bucureşti
Primăria Capitalei anunţă că încep tratamentele împotriva insectelor şi dăunătorilor.
"Având în vedere că, în ultima perioadă, s-au înregistrat temperaturi ridicate dar şi instabilitate atmosferică, ploi abundente, factori ce au contribuit la dezvoltarea vegetaţiei spontane şi, pe cale de consecinţă, la apariţia insectelor şi dăunătorilor, vă informăm că începând cu data 19.05.2019, ora 24,00, Centrul pentru Protecţia Plantelor Bucureşti va efectua tratamente fitosanitare în vederea combaterii bolilor şi a dăunătorilor plantelor din marile parcuri şi spaţii verzi administrate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, cât şi în parcurile aflate în administrarea Primăriilor sectoarelor 1 - 6", se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES de PMB.
Potrivit sursei citate, pentru executarea tratamentelor se vor folosi nouă utilaje şi 17 operatori.
Substanţele utilizate sunt produse fitosanitare omologate de UE şi de Autoritatea Naţională Fitosanitară: Fury 10 EC, Actara 25 WG, Sisthane Forte, Nissorun 10VP şi Teppeki, precizează comunicatul.
"În zonele unde se vor executa aceste tratamente, populaţia va fi informată prin afişe avertizoare. Programul de executare a tratamentelor este de duminică, 19 mai, până vineri, 23 mai, şi se va desfăşura în intervalul orar 24,00 - 8,00, respectiv 20,00/ 22,00 - 6,00. Menţionăm că, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice cât şi de avertizările şi prognozele primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie, tratamentele pot fi reprogramate astfel încât să se asigure eficienţa corespunzătoare aplicării acestora", informează PMB. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Lucrările la drumul către 'Litoralul Vestului' s-au ieftinit cu 10 milioane lei față de faza licitației
Lucrările la drumul către stațiunea de interes local Ghioroc, unde există plaja supranumită 'Litoralul Vestului', vor costa cu 10 milioane de lei mai puțin față de suma anunțată în faza licitației de atribuire a contractului, responsabilii locali afirmând că firmele participante și-au redus pretențiile pe fondul scăderii numărului de lucrări publi
Târgu Mureș, primul oraș din România care a obținut statutul de 'Eco-Proiect'
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, marți, că municipiul a devenit primul oraș din România care a obținut statutul de 'Eco-Proiect' în cadrul programului EcoQuartier, o recunoaștere acordată de Ambasada Franței în România și de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Harghita: Lucrările de reabilitare a fostei Policlinici Stomatologice din Miercurea-Ciuc, finanțate prin PNRR, finalizate la timp
Lucrările de reabilitare a fostei Policlinici Stomatologice din Miercurea-Ciuc, finanțate prin PNRR, vor fi finalizate la timp, conform informațiilor prezentate presei marți, în timpul unei vizite pe șantier, de președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Bíró Barna-Botond. Clădirea are o suprafață de aproximativ 1.000
Gorj: Contractele pentru primele două pasaje subterane de pe bulevardul Unirii din Târgu Jiu - semnate
Contractele pentru primele două pasaje subterane care vor fi realizate pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu au fost semnate, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat în jurul datei de 15 iulie. În zona centrală a municipiului Târgu Jiu sunt prevăzute să fie realizate trei pasaje subterane pentru degajar
Bihor: Proiect pentru combaterea secetei în Bazinul hidrografic Ier, propus de ABA Crișuri
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri intenționează să realizeze un proiect pentru păstrarea apei în natură și combaterea secetei în Bazinul hidrografic Ier, în zona acumulării nepermanente Andrid, pe o suprafață de circa 160 de hectare, potrivit unui comunicat de presă remis marți. 'Gestionarea apei în contextul schimbărilor
Sector 2: Sesiune de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale; bugetul alocat - un milion de lei
Primăria Sectorului 2 lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale desfășurate în anul 2026, în baza O.G. nr. 51/1998, bugetul total alocat fiind de un milion de lei. Reprezentanții Primăriei Sectorului 2
Galați: Infrastructura de irigații din județ, modernizată cu peste 100 milioane euro în perioada 2021-2026
Județul Galați a beneficiat, în perioada 2021-2026, de investiții și lucrări de modernizare a infrastructurii principale de irigații în valoare de peste 100 de milioane de euro, iar suprafața pregătită pentru irigații a ajuns la aproximativ 115.000 de hectare, cel mai ridicat nivel din ultimii ani, informează directorul executiv al Filialei de Îmbunătățiri
Amenzi de peste 15.000 de lei pentru 'parcagii' și pentru lipirea ilegală a afișelor
Poliția Locală a Capitalei anunță că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ilegală a afișelor și de 4.900 de lei pentru 'parcagii'. Astfel, trei sancțiuni au fost aplicate pentru lipirea afișelor în zonele Magheru, Știrbei Vodă și Bd. Carol I. 'Le-am confiscat
Sibiu: Proiecte de peste un miliard de lei în municipiul Mediaș, dublu față de investițiile din ultimul deceniu
Primăria Municipiului Mediaș are în pregătire și în derulare proiecte de peste un miliard de lei, potrivit unui bilanț prezentat luni la împlinirea unui deceniu de mandat al primarului Gheorghe Roman, informează un comunicat de presă. 'Cunoscând faptul că mai este mult de muncă până când Mediașul va arăt
Giurgiu: Operatorul de apă va depista pierderile din rețea cu ajutorul unor debitmetre electromagnetice
Operatorul de apă va instala 20 de debitmetre electromagnetice, achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, pe rețelele de alimentare cu apă din municipiul Giurgiu și din localitățile limitrofe, pentru a depista pierderile din rețea și avariile. 'În cadrul Proiectului regional de dezvoltare a sistemelor de apă
Sector 5: Programul 'Grădinița de Vacanță' a fost deblocat
Programul 'Grădinița de Vacanță' a fost deblocat în Sectorul 5, au fost identificate sursele de finanțare pentru plata salariilor personalului și asigurarea mâncării gratuite pentru copii, a hotărât Consiliul Local în ședința de luni. 'Am deblocat programul 'Grădinița de Vacanță'. Am reparat greșelil
Sector 5: Peste 30 de milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea blocurilor și a unităților de învățământ
Peste 30 de milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea blocurilor și a unităților de învățământ din Sectorul 5, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de luni un proiect de hotărâre în acest sens. Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a atras atenția, pe Facebook, că sunt redirecționate f
Iașiul a primit trofeul 'Mărul de Aur', una dintre cele mai prestigioase distincții internaționale în turism (GALERIE FOTO)
Municipiul Iași a intrat, începând de sâmbătă, în galeria marilor destinații turistice ale lumii, odată cu primirea trofeului 'Mărul de Aur' - 2026, distincție acordată de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) pentru contribuția la conservarea și promovarea patrimoniului cultural, istoric și natural
Sâmbătă încep lucrările de remediere la Pasajul Basarab
Circulația rutieră și transportul public în zona Pasajului Basarab vor fi afectate începând de sâmbătă, când încep lucrările de remediere a acestei infrastructuri, a informat Primăria Capitalei. Astfel, de sâmbătă până pe 29 iunie, se va lucra doar în zona liniilor de tramvai, fără afectare
PMB și-a dublat în trei luni încasările din abonamente pentru parcare
Primăria Capitalei transmite că în luna mai încasările obținute din abonamente pentru parcare au ajuns la peste 16,2 milioane de lei, de două ori mai mult decât în luna februarie. Numărul cererilor pentru abonamente a crescut în contextul în care a fost eliminată gratuitatea pentru mașinile hibrid. 'S-au d














