Arad: Ministrul Dezvoltării a predat municipalităţii noul bazin de polo, investiţie de 23 milioane de lei
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a predat oficial, joi, administraţiei din Arad, noul bazin de polo realizat în oraş, investiţie de 23 de milioane de euro, însă primarul Gheorghe Falcă nu a fost prezent la eveniment, fapt criticat de către oficialul guvernamental.
Ministrul Daniel Suciu a anunţat, la noul complex sportiv cu bazin de polo realizat în municipiul Arad, că a semnat protocolul de predare a investiţiei către municipalitate, astfel că obiectivul este, de joi, al arădenilor.
Ministrul a remarcat lipsa primarului Gheorghe Falcă de la vizita sa la complexul sportiv, spunând că va avea "grijă" ca protocolul semnat să ajungă la edil.
"Am venit să predăm la cheie un obiectiv pe care ministerul pe care îl conduc, prin Compania Naţională de Investiţii, l-a făcut în beneficiul arădenilor. Mă bucur că acest bazin, omologat la ultimele standarde inclusiv de către Federaţia Română de Polo, de astăzi este al arădenilor. Îl invit pe domnul primar, care este beneficiarul juridic al acestei investiţii, să facă tot ce trebuie ca în cel mai scurt timp să fie dat în folosinţă. Domnul primar nu cred că a fost luat pe nepregătite de finalizarea acestui obiectiv, mai ales că de la 1 octombrie ştia ce are de făcut, să se organizeze ca în cel mai scurt timp să fie şi angajaţi aici", a declarat ministrul.
Daniel Suciu a amintit că recepţia lucrărilor la complexul sportiv s-a făcut încă din 1 octombrie 2018, dar timp de două luni Primăria Arad nu ar fi semnat protocolul de primire.
"La 1 octombrie, acel protocol i-a fost înmânat (primarului - n.r.), nu a vrut să semneze atunci pentru că nu a fost în zonă, cel puţin acesta a fost răspunsul municipalităţii. Ni s-a spus că, cu celeritate, acest protocol va fi semnat, iar celeritatea a însemnat două luni la Primăria Arad", a declarat Suciu.
Ministrul Dezvoltării şi-a exprimat speranţa că "în cel mult o lună" baza sportivă va putea fi folosită de sportivii arădeni.
El a adăugat că întârzierile cu privire la finalizarea proiectului au fost cauzate de lucrările la utilităţile din zonă, care erau în sarcina municipalităţii.
Proiectul de construire a bazinului de polo din Arad a obţinut finanţare de la Guvernul României în 2011, însă după numai câteva luni, finanţarea a fost blocată, astfel că termenul de finalizare a lucrărilor, care era anul 2013, nu a fost respectat. Lucrările au fost începute abia spre sfârşitul anului 2015, iar noul termen de execuţie a fost decembrie 2016. Din cauza unor probleme apărute pe şantier, solul fiind instabil pentru că, în trecut, pe acest teren a existat o rampă de gunoi, lucrările au fost întârziate de constructor, fiind încheiate abia în 2018.
Cu toate că recepţia lucrărilor a avut loc în urmă cu cinci luni, bazinul de polo nu este dat în folosinţă. Reprezentanţii Primăriei Arad declareseră, în câteva rânduri, că Ministerul Dezvoltării a întârziat semnarea protocolului de predare-primire. Totuşi, conducerea Primăriei Arad a semnat acest protocol abia în luna decembrie, la două luni de la recepţia lucrărilor.
Într-un punct de vedere transmis de CNI, la începutul lunii februarie, la solicitarea AGERPRES, se arăta că, în data de 1 octombrie 2018, a fost încheiat procesul verbal de recepţie a lucrărilor, iar Primăriei Arad i-a fost înaintat protocolul de predare-primire a investiţiei. Documentul era semnat deja de reprezentantul CNI şi urma să fie semnat şi de către reprezentanţii administraţiei locale.
"Precizăm faptul că protocolul semnat de către reprezentantul municipalităţii a fost transmis la Compania Naţională de Investiţii în luna decembrie 2018. Având în vedere că în această perioadă au survenit modificări în conducerea MDRAP, iar în momentul transmiterii spre semnare către MDRAP nu a mai corespuns numele ministrului actual cu cel trecut în protocol, a fost necesară refacerea acestuia", preciza CNI.
Viceprimarul Aradului Călin Bibarţ declarase, la acea vreme, că vor mai dura câteva luni pentru ca bazinul de polo să devină funcţional, din cauza procedurilor birocratice. Consiliul Local va trebui să aprobe o hotărâre prin care baza să fie dată în administrarea S.C. Recons S.A, societate aflată în subordinea municipalităţii.
"Ulterior, trebuie întocmit un regulament de funcţionare, iar Recons va trebui să îşi bugeteze activitatea, să angajeze oameni, proceduri care mai pot dura câteva luni înainte ca baza să fie operabilă", spunea Bibarţ.
Investiţia totală s-a ridicat la 23.140.051 lei, din care 30% a reprezentat contribuţia municipalităţii, care a realizat utilităţile necesare funcţionării bazei sportive şi amenajările exterioare.
Complexul are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime. Baza Sportivă mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare şi cabine de duş. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C











