Parteneriat strategic între Primăria Capitalei şi Banca Mondială
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi reprezentantul Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, Tatiana Proskuriakova, au semnat un memorandum de asistenţă tehnică între Municipiul Bucureşti şi Banca Mondială, se arată într-un comunicat al Municipalităţii.
Potrivit sursei citate, sprijinul Băncii Mondiale va fi îndreptat spre cinci domenii principale: elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Bucureşti, planificarea şi gestionarea investiţiilor de capital; regenerarea urbană a centrului istoric al Bucureştiului; îmbunătăţirea funcţiilor şi a rezultatelor dezvoltării economice locale; identificarea mecanismelor durabile şi accelerate pentru îmbunătăţirea performanţei programului de reducere a riscului seismic al Bucureştiului; avansarea implementării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru zona Bucureşti-Ilfov.
"Având în vedere experienţa vastă a Băncii Mondiale, atât la nivel naţional cât şi internaţional, şi având în vedere necesităţile Municipiului Bucureşti, consider că un astfel de parteneriat este de bun augur - atât pentru administraţia locală, cât şi pentru bucureşteni. Parteneriatul între cele două instituţii îşi propune să rezolve două probleme majore ale Bucureştiului. Pe de o parte, prin intermediul acestui acord, se va elabora prima strategie integrată de dezvoltare a Bucureştiului - capitala României fiind probabil singura capitală din UE care a funcţionat aproape 30 ani fără o strategie clară de dezvoltare. Pe de altă parte, se doreşte o accelerare a proiectelor şi programelor de investiţii din capitală. Conform estimărilor Băncii Mondiale, în perioada 2007-2015 Bucureştiul ar fi putut aloca aproximativ 750 milioane euro extra pentru investiţii de capital. Noi ne dorim nu numai să accelerăm ritmul investiţiilor, la adevăratul potenţial al Bucureştiului, ci şi să creştem calitatea şi eficienţa investiţiilor făcute, iar experienţa Băncii Mondiale ne va ajuta, considerăm noi, să atingem acest deziderat", a declarat Gabriela Firea.
Totodată, în cadrul întâlnirii primarul general a mai explicat că este important să aibă aproape în pregătirea viziunii strategice a oraşului o instituţie precum Banca Mondială.
"De fapt, Banca Mondială se ocupă de pregătirea strategiei naţionale a Croaţiei şi noi speram să fie partenerii noştri în pregătirea strategiei integrate a Bucureştiului. O strategie solidă pentru Bucureşti şi o administraţie locală mai eficientă vor aduce beneficii nu numai pentru bucureşteni, ci pentru toată ţara. Consider că acest parteneriat cu Banca Mondială va fi important în găsirea unor soluţii la multitudinea de probleme cu care Bucureştiul şi Zona Metropolitană a Bucureştiului se confruntă. Dorim sa avem o infrastructură metropolitană la fel de extinsă şi bine dezvoltată ca a Madridului, un sistem de transport public la fel de eficient ca cel al Berlinului, zone pietonale la fel de extinse ca cele ale Romei, design urban de aceeaşi calitate ca în Lisabona şi o planificare urbană la fel de bună ca în Barcelona", a spus Firea.
La rândul său, Tatiana Proskuriakova a declarat că, în cadrul noii strategii de ţară pentru România, Banca Mondială pune accentul pe sprijinul acordat municipalităţilor, ajutându-le să devină mai competitive şi să profite cât mai mult de activele locale.
"Noul proiect de asistenţă tehnică va ajuta Primăria Bucureşti nu numai să aibă o abordare strategică şi mai eficientă privind dezvoltarea economică şi urbană, ci şi să gestioneze două dintre principalele probleme ale oraşului - rezilienţa seismică şi mobilitatea urbană", a adăugat Proskuriakova. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca











