Şedinţă extraordinară CGMB: Schimbarea din funcţie a viceprimarului Bădulescu, pe ordinea de zi
Consilierii municipali urmează să se întrunească în şedinţă extraordinară miercuri, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând două proiecte de hotărâre care prevăd schimbarea din funcţia de viceprimar al Capitalei a lui Aurelian Bădulescu şi, respectiv, alegerea unui nou viceprimar.
Conform unei informări a PMB, şedinţa a fost convocată de 22 de consilieri membri ai PSD şi ALDE.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că nu va delega atribuţii unor persoane "certate cu legea", referindu-se la situaţia în care actualul viceprimar Aurelian Bădulescu va fi înlocuit din funcţie prin vot în CGMB.
"Un grup de consilieri generali a convocat o şedinţă pentru ziua de miercuri. Mă voi prezenta şi eu să prezidez această şedinţă. Sunt necesare 37 de voturi pentru demiterea actualului viceprimar şi 28 de voturi pentru noul viceprimar, în cazul în care primul proiect va trece. În ceea ce mă priveşte, primarul general este cel care semnează dispoziţia de delegare a atribuţiilor pentru viceprimari. Anunţ de pe acum public că, dacă va ieşi din aceste alegeri viceprimar o persoană asupra căreia am probleme şi ştiu anumite informaţii privind deontologia profesională şi integritatea, nu îi voi delega niciun fel de atribuţie. Eu nu pot să deleg atribuţii unor persoane certate cu legea. Nu pun lupul să păzească oile. Îmi voi rezerva dreptul să nu îi deleg atribuţiile", a susţinut Firea.
Ea a spus că a constatat că în ultima perioadă se depune "multă energie, eforturi extraordinare pentru înlăturarea" viceprimarului Aurelian Bădulescu.
"Constat doar că se depune atât de multă energie, eforturi extraordinare pentru înlăturarea viceprimarului PSD Aurelian Bădulescu, care a fost foarte bun până acum. Doi ani şi jumătate a fost apreciat de către toată lumea şi acum nu mai este bun pentru că într-o intervenţie televizată m-a apărat pe mine într-o dispută politică cu şeful partidului şi atunci s-a decis să i se taie capul. Motivul nu este unul administrativ, nu este unul profesional, ci strict politic", a mai declarat edilul-şef al Capitalei.
În şedinţa CGMB din 31 ianuarie, proiectul ce viza revocarea lui Bădulescu nu a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară. La momentul respectiv, secretarul general al municipiului Bucureşti, Georgiana Zamfir, a spus însă că, având în vedere că şedinţa de CGMB este ordinară, e necesar un raport de specialitate.
Cu o zi înainte, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, anunţa că s-a decis retragerea sprijinului politic în cazul lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei. El menţiona că decizia a fost luată deoarece Bădulescu nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă respectarea deciziilor unei majorităţi din formaţiunea politică. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor
Bistrița-Năsăud: Ședință extraordinară a CJSU, pe fondul codului portocaliu de caniculă
Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat, marți, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta măsurile luate de autorități pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, dar și a altor categorii vulnerabile, în această perioadă cu temperaturi extreme. Pot
Primarul Bistriței: Nu fac rabat la siguranța cetățeanului pentru că a dat premierul comunicat; iluminatul public nu va fi închis
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu intenționează să oprească sau să reducă intensitatea iluminatului public pe perioada stării de alertă la nivel național, generată de criza energetică. Edilul a adăugat că, în privința aerului condiționat din clădirea Primăriei Bistrița, acesta nu fun
Tulcea: Sistemele de iluminat public moderne permit economii de aproximativ 50%
Primăria Tulcea a investit peste un milion de euro în ultimii patru ani în sistemul de iluminat public, astfel încât, începând din noaptea de marți spre miercuri, va face o economie de circa 53%, datorită tehnologiilor led și de telegestiune implementate până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie.
Timiș: CJ a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT), ceea ce îi permite antreprenorului care a câștigat licitația să înceapă construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. 'Timișoara devine
USR București propune o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete
USR București propune proiectul 'InfraVelo București', o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, să crească siguranța rutieră și să transforme datele colectate din teren în politici publice eficiente pentru Capitală. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis marți, proiectul, inițiat de Bogdan
VIDEO Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor
Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor pe terenurile instituțiilor publice din subordinea Municipalității, în parcuri, pe spații verzi, în cimitire, piețe, târguri, pe spații deschise ale persoanelor fizice și juridice, în cazul tratamentelor de dezinsecție ca
Ciprian Ciucu susține că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură pentru a ajunge la nivelul marilor orașe europene și le cere bucureștenilor răbdare pe durata șantierelor aflate în desfășurare. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, în acest an
Timiș/Dominic Fritz, de Ziua Timișoarei: Marile lucruri nu s-au făcut prin ură, ci prin încredere
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, le-a transmis concitadinilor, luni, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Timișoarei, un mesaj de solidaritate civică, în diversitatea multietnică locală, privind spre viitorul european. 'Astăzi sărbătorim o comunitate, nu doar un oraș și cred că este cel mai frumos lucru. Sărbătorim oamenii care
Primăria Brașov va realiza un complex sportiv pentru copii în parteneriat cu fundația omului de afaceri Ion Țiriac
Contribuția municipalității brașovene la realizarea celui mai mare complex sportiv dedicat copiilor de până la 14 ani, în cadrul unui parteneriat cu fundația omului de afaceri Ion Țiriac, pe terenului fostului Ștrand Noua, se ridică la 14,5 milioane de lei, a anunțat, luni, Primăria Brașov. În cadrul acestui parteneriat, fundația lui Ion Țiri









