logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Andrei Hostiuc (Apa Nova): Managementul nu a semnat amenda primită de la DSP

Imagine din galeria Agerpres

Managementul Apa Nova nu a semnat amenda primită de la Direcţia de Sănătate Publică, a informat marţi directorul Departamentului Sănătate, Securitate şi Mediu din cadrul companiei, Andrei Hostiuc, făcând referire la situaţia înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie privind apa potabilă din Capitală.

"Din informaţiile pe care le deţin, managementul Apa Nova nu a semnat această amendă întrucât rapoartele de încercare pe care noi le-am făcut înainte, în timpul şi după acest eveniment au arătat deplină conformitate. Facem 270.000 de încercări, asta înseamnă parametri monitorizaţi în cadrul programelor de monitorizare, în laboratoarele Apa Nova Bucureşti. Avem pe toată filiera de tratare laboratoare autorizate de Ministerul Sănătăţii", a precizat Andrei Hostiuc, într-o conferinţă de presă la staţia de tratare a apei de la Roşu.

El a menţionat că, pe lângă cei 270.000 de indicatori anuali, există o serie de analizori online, care analizează 24 de ore din 24 indicatorii cei mai importanţi şi cei mai relevanţi în calitatea apei.

"Colaborăm cu Direcţia de Sănătate Publică şi, aşa cum am mai arătat, în momentul în care au apărut acele reclamaţii noi am solicitat DSP să facem prelevări comune - de către echipele Apa Nova şi echipele DSP - arătându-ne disponibilitatea să facem prelevări în toate sectoarele, nu numai în 5 şi 6. La ora respectivă nu s-a putut, dar echipele Apa Nova Bucureşti au mers în teren şi au făcut prelevări extinse, toată noaptea de 30 şi în data de 31 ianuarie, toate aceste rapoarte de încercare arătând conformitatea", a subliniat Hostiuc.

În apa distribuită populaţiei pe data de 29 ianuarie s-a regăsit cloramină, din cauza interacţiunii clorului cu alţi compuşi care se regăseau în apă, dar apa a fost întotdeauna potabilă, a declarat, la rândul său, directorul Direcţiei de producţie, Adrian Stanciu.

"Clorul folosit pentru dezinfecţie reacţionează cu ceea ce găseşte în apă. În acea perioadă de timp, în apă s-au găsit compuşi chimici care au format cloramină. Cloramina este de asemenea un dezinfectat, dar pe care noi nu îl folosim în mod uzual. El s-a format în apă ca urmare a dozării clorului şi a avut un miros mai intens, care a deranjat mai multe persoane. Au fost înregistrate sesizări de la aproximativ 170 de persoane în două zile", a spus Adrian Stanciu, în conferinţa de presă de la staţia de tratare a apei de la Roşu.

El a explicat că în multe ţări cloramina se foloseşte pentru dezinfectarea apei potabile, în loc de clor, şi nu reprezintă un risc pentru populaţie.

"În SUA, cloramina se prepară în mod special ca dezinfectant şi se obţine din reacţia clorului cu amoniacul. La noi s-a produs cloramină pentru că a existat amoniu în apă, noi am ajustat doza de clor în aşa fel încât, din efectul combinat al cloraminei şi clorului pe care noi l-am dozat, să obţinem o dezinfecţie care să garanteze că apa nu are niciun fel de problemă pentru clienţi. Acest lucru s-a întâmplat foarte aproape de Uzina Roşu, la cei alimentaţi de staţia de pompare Preciziei, care este foarte aproape. La staţia următoare la care a ajuns, pentru că apa a întârziat pe drum, deja mirosul nu a mai fost resimţit la fel", a explicat Stanciu.

Şeful Direcţiei de producţie a precizat că nu poate fi adăugat prea mult clor în apă deoarece prescrierea acestei valori se face automat, de către calculator.

"Dozarea clorului pentru dezinfecţie este un proces automat, în baza unui set de valori care se introduc pe un calculator, în dispecerat. Valoarea se stabileşte în funcţie de calitatea apei pe care o primim. În mod normal, la ieşirea din staţia de decantare trebuie să avem o valoare a clorului rezidual care să se regăsească în reţea, în aşa fel încât să avem garanţia că în reţea ajunge o apă dezinfectată", a mai spus Stanciu.

În şedinţa CGMB din 31 ianuarie, Mihai Savin, director general adjunct al Apa Nova, dădea asigurări că apa din Bucureşti este bună de folosit şi nu există niciun pericol pentru sănătate. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 12-09-2026 12:45

Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești

Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30

Administratie 11-09-2026 16:51

Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național

Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito

Administratie 11-09-2026 15:51

Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației

O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,

Administratie 11-09-2026 15:41

Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională

O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie

Administratie 11-09-2026 14:35

PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie

Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto

Administratie 11-09-2026 14:11

Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei

Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc

Administratie 10-09-2026 17:24

Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se

Administratie 10-09-2026 17:14

MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală

Administratie 10-09-2026 16:45

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național

Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor

Administratie 10-09-2026 12:14

Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s

Administratie 10-09-2026 12:09

Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului

Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții

Administratie 10-09-2026 11:30

Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central

Administratie 10-09-2026 11:20

Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu

O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța

Administratie 10-09-2026 11:00

Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța

Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de

Administratie 09-09-2026 19:04

Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin